(urmare din numarul trecut)
            Putem lesne observa cã legiuitorii europeni au circumscris lipsirea de libertate a unei persoane de existenta unor «motive verosimile» care sã conducã la bãnuiala, deci nu simpla suspiciune la care se referã legiuitorul autohton, bãnuiala care sã priveascã sãvârsirea unei infractiuni, nu a oricãrei fapte mãrunte si, mai ales, scopul retinerii sa fie acela de a fi condus în fata unei autoritãti judiciare competente, nu pentru a da ocazia politistului de a verifica situatia acestuia. Desi, credem cã este mult  mai evident acest conflict între lege si - conventie, cu atât mai ciudatã ni se pare Decizia nr. 132/2002 a Curtii Constitutionale care aprobã aceastã dispozitie.
            Poate cã adoptarea acestei legi ar fi trebuit folositã si pentru modificarea Legii nr. 17/1996, în sensul de a nu se mai folosi arma de foc împotriva persoanelor care fug de la locul sãvârsirii faptei.

Registrul Comertului si Ministerul Justitiei

            O dispozitie criticabilã întâlnim în cuprinsul O.U.G. nr. 930/2002 privind modificarea O.U.G. nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990, actul normativ prin care Oficiul National al Registrului Comertului a trecut în subordinea Ministerului Justitiei.
Potrivit Ordonantei, bunurile aflate în dotarea Oficiului National, a oficiilor judetene si a birourilor unice constituie patrimoniul Oficiului National al Registrului Comertului, în limita aportului detinãtorilor. Dar, determinarea aportului nu se face pe baza unei expertize efectuate de un organism neutru, ci conform datelor furnizate de Ministerul de Finante. Mai pe sleau, valoarea bunurilor care urmeazã sã fie administrate de stat prin intermediul Ministerului Justitiei, este determinatã tot de cãtre Stat.

Legea privind spalarea banilor

            Legea nr. 656/2002 privind prevenirea si sanctionarea spãlãrii banilor instituie (prin art. 8 lit. k),  obligatia cvasigeneralã („orice altã persoanã fizicã sau juridicã, pentru acte si fapte sãvârsite în afara sistemului, în afara sistemului financiar-bancar“), de a informa Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spãlãrii Banilor când «are suspiciuni cã o operatiune ce urmeazã sã fie efectuatã are ca scop spãlarea banilor». Dacã nu se dovedeste reaua-credintã a  denuntatorului, acesta este apãrat de orice formã de rãspundere, chiar când se stabileste nevinovãtia celui bãnuit.
            Practic, se deschide o adevãratã cutie a Pandorei, oferindu-se posibilitatea unor rãzbunãri (Oficiul poate suspenda temporar operatiunea, deci se pot pierde afaceri importante), iar delatiunea este, astfel, legiferatã.

Protectia persoanelor cu handicap

            Un hilar mod de a pune boii înaintea cãrutei este perpetuat de Legea nr. 519/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 102/1999 privind protectia persoanelor cu handicap. Încã din anul 1992, acestei categorii de persoane îi este acordatã gratuitate pe transportul urban, cu mijloace de transport în comun, însã art. 17 al  legii prevede pentru societãtile si regiile care au acest obiect de activitate obligativitatea achizitionãrii mijloacelor de transport special adaptate pentru accesul neîngrãdit al persoanelor cu handicap, abia din anul 2004! Probabil cã legiuitorul s-a inspirat din binecunoscuta fabulã în care vulpea si barza se invitã, reciproc, la masã, dar îsi servesc mâncarea în vase inaccesibile musafirului.

Gratierea

            Nu puteam încheia acest periplu fãrã sã amintim si Legea nr. 543/2002 privind gratierea care, prin faptul cã a exceptat de la aceastã mãsurã de clementã aproape toate formele furtului calificat (în lumea juridicã se stie cã, practic, nu putem întâlni furt simplu, asa cum este el incriminat de art. 208 Cod penal), a lipsit de posibilitatea resocializãrii un mare numãr de infractori care au sãvârsit furturi mãrunte, cu un grad de pericol scãzut.

(va urma)