"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
11/2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

istorii vechi si noiI

                Sinceritate si buna-credinta

Norma sinceritatii

prof. dr. etician Vasile MORAR

       

(urmare din numarul trecut)
            In orice caz, analiza situatiilor de viata care solicita spunerea devarului, aduce cu sine câteva probleme.
            Prima: punerea intuitivã a testului reversibililitãtii, adicã a „regulii de aur” care-n acest context ar suna astfel: trateazã-i pe ceilalti cu tot atâta sinceritate cu câtã ai vrea tu însuti sã fii tratat de ei! Acest test intuitiv, acest exercitiu mental prin care ne închipuim dacã în locul altei persoane decizia noastrã ar fi la fel de bunã, oferã o solidã bazã pentru ideea cã sinceritatea este o datorie tocmai pentru cã ea poate fi universalizatã. A doua: aducerea intentiei potrivite, stiind faptul cã, în perspectiva deontologicã, intentia priveste acordul faptei cu datoria, iar în grila teleologicã intentia vizeazã, precumpãnitor, consecintele unei actiuni. În ambele situatii, însã, conteazã valoarea intentiei si aceasta este un criteriu în judecarea continutului moral al sinceritãtii. Or, chiar aceastã ultimã precizare referitoare la valoare intentiei, ne sugereazã cã, în ultimã instantã desi teoria deontologicã este oarecum atacabilã, pentru cã i se cer exceptii în privinta obligativitãtii sinceritãtii (nu poti fi sincer cu un criminal sau hot spunându-i un adevãr pe care acesta-l va folosi pentru a face rãu), totusi ea, si nu teoria teleologicã oferã definitia, întelesul deplin, esenta moralitãtii si, prin aceasta, continutul moral prim si ultim al sinceritãtii. Parafrazându-l pe Russell, desi în alt context, putem spune: corespondenta actelor si faptelor cu datoria ne dã definitia, ne furnizeazã esenta moralitãtii, în timp ce „criteriul utilitãtii si a consecintelor bune”, reprezintã, desigur, un important test al moralitãtii, dar nu singurul. În fond, corespondenta cu datoria este natura, este întelesul însusi al adevãrului moral, este întelesul deplin al sinceritãtii, iar testul coerentei scopurilor cu efectele si consecintele, reprezintã un important criteriu pentru ierarhizarea actelor bune si utile în acelasi timp. Existã si o probã intuitivã, la nivel de stadializare si de tipologie psihologicã, pentru aceastã distinctie: etapa ultimã a moralitãtii este cea deontologicã (cea a principiilor etice universale), iar ea este o etapã satisfãcutã exclusiv de tipul centrat pe adevãr si sinceritate, într-un sens mai larg, ea este sinonimã cu omul de bunã-credintã, curajos si inflexibil în apãrarea principiilor.

(va urma)

 Sumar Articolul precedent Articolul urmator