Principalul meci de fotbal al anului ne-a rezervat o surpriza de proportii; formatia României a fost umilita, la propriu si la figurat, la ea acasa!  Dezastrul, prognozat si, mai grav, provocat, a luat, chipurile, prin surprindere conducerea F.R.F. Aceasta reactie pare a fi o alta fuga de raspundere din fata a ceea ce ar trebui sa urmeze; schimbarea staff-ului federal national, schimbarea staff-ului L.P.F. schimbarea politicii de investitie in acest domeniu, politica care a dus la declinul unui sport cu performante deosebite pâna in urma cu câtiva ani. Si asta nu de dragul schimbarii ci pentru a inlocui “motoarele” care nu mai functioneaza la parametrii normali!

            Rezultatul dezastrului a fost proportional cu greselile acumulate de fotbalul românesc de-a lungul ultimilor ani. Rãspunderea pentru dezastru este însã aruncatã doar pe umerii antrenorului. Afirmatie normalã si realistã, dacã tinem cont cã antrenorul trebuie sã-si stabileascã obiectivele, în functie de posibilitãtile pe care le oferã sportivii pe care-i pregãteste. Antrenorul echipei nationale de fotbal, Anghel Iordãnescu, a supraestimat, probabil, si din simt patriotic, situatia realã.
            Asta s-ar putea spune!

            De fapt problema de bazã este de unde provine înfrângerea? Din greselile antrenorului? Din greselile jucãtorilor, din pregãtirea psihologicã a echipei? Din mentalitatea de titular al echipei nationale? Din sistemul de desfãsurare a competitiilor? Din cauza regulamentului intern al forului românesc, care nu prevede metode de stimulare a jucãtorilor de mare performantã?
Explicatiile au fost numeroase. Hagi spunea, însã, disperat în cadrul unei emisiuni TV cã principalul motiv al declinului fotbalului românesc este situatia moralã existentã. Blaturile, coruptia, ignoranta si reaua credintã dovedite în fata micului ecran si apoi dovedite de presã au rãmas neanalizate de factorii responsabili si nesanctionate. Sportivii au devenit direct afectati de “sindromul” blaturilor, au început sã dea înapoi în pregãtire în campionatul intern si asta a afectat, prin recul, forta de joc a echipei nationalã.

            Printr-o analogie, aduc aici aminte faptul cã ministrul Justitiei, doamna Rodica Stãnoiu, a fost întrebatã cum intervine noul Cod Penal împotriva responsa-bililor de rang înalt  (n.r.: judecãtori, ministri), care încalcã legea sau au fost dovediti corupti?     Rãspunsul a fost unul de bun simt: “Acestia trebuie sã apeleze la propria constiintã”! Din pãcate, rãspunsul este total nerealist, pentru un reprezentant deosebit de important al Guvernului, care a declarat rãzboi coruptiei.

            Situatia este de-a dreptul alarmantã, într-un stat care se vrea a fi democratic, într-un stat unde LEGEA (si cea moralã!), ar trebui sã fie respectate. Neexistând sanctiuni, sau nefiind puse în aplicare, nu existã teama cã cel care va gresi va plãti.
            Revenind la subiect, Anghel Iordãnescu este vinovat de înfrângerea echipei nationale, pentru cã echipa a pierdut! El a pierdut o bãtãlie, si a încercat sã îsi dea demisia. Gest normal, pentru greul moment în care se aflã fotbalul românesc! Dar ce fac factorii cu adevãrat importanti, cei care, în fapt sunt principalii vinovati pentru pierdere rãzboiului? Ce face ministrul Georgiu Gingãras, “conducãtorul”? Ce fac Dumitru Dragomir si “nasul” sãu Mircea Sandu, care au tolerat înfrângere dupã înfrângere, disculpându-se si disculpând? Cum se poate schimba mentalitatea jucãtorilor, care au devenit “cârpele” si plâng acum, în “poalele mass-media” pentru simplu fapt cã ei sunt, de ce sã nu o spunem, generatie care a ratat?
            Sigur nu ei, jucãtorii sunt de vinã, ci cei care i-au creat!

            Din pãcate, am asistat la circul traditional. În afara respectabilului Hagi, care a tot încercat sã punã degetul pe ranã, conducãtorii fotbalului au încercat “s-o dreagã” printr-o mea-culpa de care vor uita în urmãtoarele sãptãmâni, revenind la conceptia de viatã cu care sunt obisnuiti. Si asta de ce? Pentru cã, în România democraticã a anului 2003, nimeni nu este tras la rãspundere si nimeni nu rãspunde pentru faptele sale, în fata nimãnui.
            România a fost eliminatã de la C.E. 2004! Cu toate acestea, nu vom asista la sanctiuni si la demiteri.
            Întrebarea: “Ce se poate?” va fi pusã din nou si din nou, deoarece nimeni nu va fi schimbat, si nimeni nu-si va da demisia decât, eventual antrenorul, care, în fapt, nu are altã vinã decât pe aceea de a fi încercat sã spele onoarea tãrii pe care o reprezintã!