"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
11/2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

putere si justitie

Independenta justitiei

Grl. (r) prof. univ. Gheoghe SUSANU, avocat

 

            Independenta actului de justitie realizat în scopul restabilirii legalitatii, reprezinta conditia esentiala pentru ca România sa devina componenta a Uniunii Europene.
            Se discuta, tot mai frecvent despre “independenta justitiei”, ca si despre alte masuri necesare pentru redresarea economiei românesti, pentru depasirea starii îngrijoratoare în care aceasta se afla.
            Independenta, ca stare de fapt, este definitã în Dictionarul Academiei Române – editia 1984 – ca fiind atributul unei persoane de a “nu depinde de nimeni sau de ceva”. Justitia, însã, nu este o persoanã fizicã sau juridicã, ci un “sistem judiciar”, personificat în “organisme publice”, investite cu prerogative-decizionale obligatorii pentru prevenirea si combaterea oricãror forme de agresivitate si prejudiciere, judecarea si condamnarea delincventilor, si obligarea acestora la dezdãunarea victimelor.
            În asemenea activitãti complexe, si de o mare responsabilitate socialã, persoanele investite legal cu prerogative de a participa la operatiuni din sistemul judiciar, de la momentul de când au luat cunostintã de comiterea unei fapte ilicite si pânã la executarea pedepsei de cãtre condamnat, realizeazã acte de “restabilire a legalitãtii”, fiind permanent “dependente” de cunoasterea si aplicarea corectã a legilor specifice pentru varietatea cazurilor ce le au spre solutionare.
            În faza de “cercetare”, de orice naturã sau gravitate, persoana încadratã în sistemul penitenciar are nu numai drepturi, ci si obligatii, printre care si aceea de a “identifica” circumstantele conexe în care s-a produs fapta culpabilã, cine este fãptuitorul (fãptuitorii), precum si textele de lege aplicabile în cauzã.
            În acest scop, nu trebuie sã “creadã aproape nimic”, dar sã admitã însã orice ipotezã, pe care sã o verifice pe bazã de probe.
            Magistratii investiti cu solutionarea unui proces, de orice naturã ar fi acesta, au dreptul si obligatia de a pretinde pãrtilor aflate în litigiu, respectiv justitiabililor, ca pe baza probelor indubitabile si a “argumentelor credibile”, sã reconstituie circumstantele conexe în care s-a produs litigiul si, în temeiul tuturor legilor în vigoare, sã hotãrascã restabilirea legalitãtii, inclusiv executarea pedepselor. Refuzul de administrare a unei probe, numai pentru cã unul dintre justitiabili se opune, lipseste magistratul de posibilitatea cunoasterii realitãtii.
            În faza de executare a hotãrârilor pronuntate se impune ca personalul din sistemul judiciar sã cunoascã si sã aplice dispozitiile legale în vigoare, aplicabile în cauzã.
            Din argumentele mentionate, rezultã cã întregul personal din sistemul judiciar este “dependent absolut” de toate reglementãrile legale în vigoare.
            Aceastã realitate, fãrã echivoc, afecteazã sau nu “independenta justitiei”, asa cum se pretinde? Dacã se sustine cã magistratii se supun numai legii, ce se întîmplã cu definitia din dictionar a “independentei”?
            În mod sigur, se practicã “ingerinte”, în actele de justitie, din partea unor personaje ce apartin unor organisme publice, ca o reminiscentã a regimului abolit în decembrie 1989, când numeroase dosare se solutionau conform indicatiilor date de activistul P.C.R. care, de obicei, nu avea nici o “profesie” confirmatã. Dar nu se poate sustine cã antreaga Justitie nu este independentã. Fatã de cine?
            În cei peste 13 ani de tranzitie, nu putine persoane din sistemul judiciar, ca, de altfel, din toate domeniile de activitate, de la orice nivel, sunt contaminate cu microbul îmbogãtirii cu orice pret, transformând functia pe care o ocupã în sursã de venit “ocult”.
            Lipsa de independentã a Justitiei nu are temei, dar este invocatã drept “sursã” pentru incompetenta, incorectitudinea si iresponsabilitatea unor personaje care aduc grave prejudicii numeroaselor persoane din sistemul judiciar, persoane care se strãduiesc sã mentinã climatul de ordine si disciplinã socialã, asaltat permanent de o cohortã de infractori.
            Existenta sistemului judiciar se justificã tocmai pe temeiul dependentei de legislatia existentã care, în fapt, reprezintã “instrumentul”, creat si perfectionat de-a lungul istoriei, si stã la temelia “mediului social” în care se formeazã si trãieste fiecare generatie, învãtând sã-si consolideze comportamentul în relatiile inter-umane, toatã viata.


 Sumar Articolul precedent

Articolul urmator