INJUSTITIE OnLine

            E la fel ca mai inainte
            Se suna goarna în oras
            Ca se întoarce
            domnul presedinte.

            În târgul Oltenitei, au înnebunit edilii, au nãvãlit SPP-stii, a venit prefectul cu suita, se mãturã strãzile, se curãtã arborii, tiganii vãruiesc bordurile, iar marcajele strãzilor, pe care va trece convoiul fiului orasului, sunt refãcute de niste neisprãviti, cu pistolul de vopsit.
            Zebrele sunt strâmbe, marcajele par fãcute la „misto“, pentru cã sunt strâmbe, inegale, nealiniate.
            Da, în Oltenita domnului Iliescu, este o fierbere de stup, iar trântorii patruleazã cu masini mari si negre, adicã fac inspectie, sã vadã cu ochiul lor, format la vopsit gardul, dacã s-a fãcut tot ce trebuie, sã nu se vadã leopardul...
            Leopardul este orasul trist, fãrã viitor, cu filaturã decedatã, cu santierul naval esuat, cu mica industrie ucisã, cu abatoarele care taie, de regulã, frunzã la câini, cu unitãti privatizate în interesul unor buzunare fãrã fund.
            Pentru un fiu al urbei, onorant ar fi sã nu se lase dus de nas, si sã nu se lase dus pe un traseu prestabilit din motive de protectie. El ar trebui sã intre în orasul în care s-a nãscut, pe jos, asa cum a intrat Eminescu în mica Romã. Ar trebui sã ia la pas toate strãzile, sã vadã, cu adevãrat, cum aratã orasul copilãriei si orasul presedintelui tãrii.
            Pentru cã orasul care l-a dat tãrii pe presedinte este un sat mai mare, pe care, cu energia de care dã dovadã acesta - fãrã sã consume anabolizante, cum spunea, serile trecute - îl poate strãbate într-o orã, decât sã se lase dus de nas la primãrie pentru a fi informat de mãretele realizãri ale puterii locale.
            Si, poate, domnul presedinte ar îndrãzni sã intre în câteva case de români, sã vadã pe viu cum trãiesc, cum le cad frigiderele de bunãtãti, cum se lãfãie în lux, cum stau cu teancurile de bani pe mese, pentru cã sunt salariile prea mari si nu le ajunge timpul sã le cheltuiascã, în ciuda preturilor pariziene.
            Si, poate, domnul presedinte va face totul incognito, si nu cu surle si trâmbite, cu suite, ziaristi si televiziuni, la stânga si la dreapta.
            Bineînteles cã nu-mi fac iluzii cã se va întâmpla asa cum ar trebui sã se întâmple. Se întâmplã la fel cum se întâmplã mereu si se va întâmpla mereu, asa cum se va aranja.
            Se spune cã presedintii de state sunt prizonierii demnitãtii pe care o reprezintã. Medicul îi terorizeazã cu retete si regimuri, consilierii îi intoxicã cu rapoarte si sfaturi, paznicii îi silesc sã stea pititi si sã nu se apropie prea mult de popor, pentru cã stau la pândã asasinii, nevestele le impun decizii politice, trebuie sã facã dus la o anumitã orã, la alta sã facã ceva si la alta altceva.
            Pãi, dacã s-ar simti prizonieri, ar dezerta si s-ar întoarce la cea mai înaltã demnitate, aceea de simplu cetãtean, asa cum a sustinut un alt presedinte, care acum vrea sã fie iar presedinte, si care are cosmaruri, la simplul gând cã este un cetãtean, nu simplu, ci cu un anume rang.
            Asa si cu actualul.
            Dar, se pare cã îi place sã fie prizonierul de care vorbeam, al celei mai inalte demnitati, de vreme ce nu refuzã sã fie dus de nas si tras de mânecã într-o directie anume, chiar si în orasul în care s-a nãscut, in Oltenita, pe care ar trebui s-o cunosca si unde s-ar descurca si singur. Si nu sã se comporte ca o persoanã neputincioasã care are nevoie de însotitori.
            E la fel ca mai 'nainte
            Vine si pleacã domnul presedinte.

"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere" Istrate Micescu		NUMARUL 11/2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã