"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
12
Aprilie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă


libertatea de dupa gratii

            Folosirea fortei în institutia penitenciara

Presiunea detinutilor

dr. Florian GHEORGHE

            Faptul ca, în unitatile de detentie apar, deseori, acte de violenta - mai ales între detinuti - nu surprinde pe nimeni: tensiunile inerente vietii carcerale, reglarile de conturi, lupta pentru putere, neîntelegerile cu personalul, abandonarea de catre familie, neachitarea unor datorii etc., sunt printre cele mai frecvente motive care incita anumiti detinuti si-i agreseze pe altii. La acestea, mai trebuie si adaugam pe cele care deriva din suprapopularea spatiilor, inactivitatea prelungita, greutatile de a contacta persoanele de decizie, teama sau dorinta de a fi transferat în alta unitate, contestarea unor sanctiuni considerate arbitrare...

 
(urmare din numarul trecut)
            -  Accesul la resurse dorite intens de detinuti (tigãri, droguri, alcool, bani, celular etc.) constituie o sursã importantã de stres, pentru gardieni. Detinutii executã o presiune psihologicã foarte mare, pentru a-i îndupleca pe supraveghetori sã le aducã/sã le faciliteze intrarea în posesia lor: se roagã, plâng, amenintã, bat la usã, îsi provoacã rãni, înghit medicamente, intrã în refuz de hranã, oferã valutã plãtibilã în afara zidurilor, oferã cafea, tigãri, alimente furate de la alti detinuti sau de la bucãtãria unitãtii, nãscocesc calomnii despre cei care nu „coopereazã“ cu ei. Presiunea se exercitã continuu si macinã nervii personalului cu care se aflã în contact direct si, cu cât raportul personal-detinut este mai mare, cu atât densitatea antagonicã este mai semnificativã. Sã nu uitãm cã detinutii pot fi considerati niste „bolnavi ai timpului“ cu reactii disfunctionale datoritã anulãrii viitorului si impresiei cã timpul s-a oprit: faptul cã sunt pãrãsiti afectiv de persoanele semnificative pentru ei, faptul cã nu mai pot avea initiative, cã activitãtile au caracter stereotip, îi face sã devinã greu de suportat, pentru personal.

Centre de putere

            - Penitenciarul este o institutie cu multe centre de putere: director, loctiitori, sefi de compartimente, ofiteri de serviciu, specialisti (medici, psihologi, ingineri). Pentru personalul de executie, problema centralã nu este „Ce argumente trebuie sã accept?“ ci „Cui trebuie sã mã supun?“ Acelasi lucru este valabil si pentru detinuti. Ca urmare, devine foarte importantã, pentru atmosfera din unitate, definirea criteriilor dreptului de a comanda: sfera de decizie, timpul (în zilele sãptãmânii sau doar în week-end, pânã la/si dupã ora 15). Specificitatea puterii este o problemã cronic nesolutionatã, în unitãtile penitenciare, care poate genera confuzie.

Insatisfactia colectivã

            -  Paradoxul lui Toqueville si Durkheim (cu aplicare la penitenciarele noi): insatisfactia colectivã creste, atunci când motivele fiecãruia de a fi satisfãcut cresc si ele. Confortul si facilitãtile oferite de cel mai nou penitenciar din tarã au surprins, de la început, în mod plãcut, miile de detinuti care au fost transferati aici, de la alte unitãti din tarã. Treptat, însã, fiecare detinut dorea alte si alte privilegii care, nefiind prevãzute în regulament, se transformau în surse de nemultumire si ostilitate, fatã de personal. Avem de-a face cu un tip de contradictii care nu conduc la nici o sintezã, la nici o posibilitate de programare a serviciilor oferite, care sã convinã marii mase a detinutilor. Conflictele de interese si iradierea rapidã a nemultumirilor detinutilor, vor face sã rãmânã vesnic o utopie eliminarea incertitudinilor din majoritatea aspectelor vietii penitenciare: cooperarea totalã (!) între personal si detinuti, respectul reciproc, admiterea diferentelor, solutionarea calmã a crizelor.
            În aceste conditii, simptomele stresului cronic, specific personalului din închisori, nu mai surprind: melancolie, cinism, comunicare dificilã, izolare, nivel scãzut de performantã, îngrãsare excesivã, hipertensiune arterialã, agresivitate, accidente de circulatie, divort.
            Cu toate acestea, a avea probleme este semnul cã suntem în viatã. Criza, epuizarea, boala, implicã eforturi pentru a induce, în propria existentã, schimbãri pozitive: întelegerea cauzei stresului, mai degrabã decât tratarea simptomelor,  confruntarea cu adevãrul, constientizarea posibilitãtilor de schimbare, actiunea, în conformitate cu dorinta.
            A face alegeri constiente asupra felului în care vrem sã fim, este un indiciu de abordare pozitivã a stresului si un obiect esential al consilierii, în cazurile de stres.


Cum poate fi învins stresul?

            Iatã, în continuare, punctul de vedere al psihologului, privind diverse modalitãti de  a învinge stresul vietii cotidiene.
            Ultimii ani au accentuat pe procesele de înfruntare eficientã, care depind de evaluarea corectã a situatiei si de cunostinte adecvate. Între capacitãtile de înfruntare, figureazã aptitudinile sociale, modul de luare a deciziilor, maniera de dialog cu cei apropiati, stilul relationãrii cu diversele categorii de oameni.
            În multe cazuri, este esential a învãta sã înfruntãm fortele interne ale personalitãtii, care limiteazã deciziile si comportamentele noastre. Scopurile terapeutice ale unui asemenea demers sunt aducerea materialului inconstient în constiinta individului, astfel încât conduita sã fie bazatã pe realitate si mai putin pe instincte si prejudecãti. Experientele trecute, chiar ale copilãriei, sunt recunoscute, discutate, interpretate si analizate: aceastã autoîntelegere este necesarã, pentru o schimbare de caracter.
_______________________
           Sursa Bibliografica: Lucian C. Alexandrescu, „Stresul psihic“ in „Tratatul de sanatate mintala“, vol. I, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000, pag. 200-207.

(va urma)

 Sumar Articolul precedent Articolul urmator