"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 12 Aprilie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

	realitatea de lânga noi             Consideratii despre dreptul musulman (VI): Institutii juridice specifice
	Cristina-Maria FLORESCU, studenta, Facultatea de Drept, Universitatea “N. Titulescu”

            Specificitatea oricãrui sistem de drept, în general (si a dreptului Islamului, în special), constã în institutiile sale juridice. Prin institutie juridicã, specialistii dreptului desemneazã un ansamblu de reguli, de norme juridice care apartin unei ramuri de drept si care sunt menite sã reglementeze relatii sociale înrudite. Sunt institutii juridice (în dreptul românesc, de pildã): cãsãtoria, divortul, adoptia (în dreptul familiei), institutia recidivei (în dreptul penal), institutia mostenirilor (în dreptul civil), a prescriptiei (în dreptul penal, civil), a proprietãtii (în dreptul civil, comercial, administrativ) etc.

            Cãsãtoria, în dreptul Islamului, este privitã ca si un contract, prin care bãrbatul îsi cumpãrã sotia, de la pãrintii acesteia - o astfel de regulã, pãstrând traditia cutumelor arabe, apãrute anterior islamizãrii. Femeia constituie obiect al contractului, iar nu parte în acesta.
            Siitii cunosc cãsãtoria afectatã de modalitãti (de termen sau conditie). Cãsãtoria pe termen (denumitã “muta”), înlãturã dreptul de mostenire reciprocã. Ea se poate încheia fie prin exprimarea oralã a consimtãmântului viitorilor soti, în prezenta unor martori, fie în formã scrisã, ori prin gesturi (pentru cei care nu pot comunica prin cuvinte).
            La musulmani, nu se pune problema unei vârste minime legale, pentru încheierea unei cãsãtorii – de exemplu, Codul civil iranian prevede cã vârsta minimã poate coborî chiar si la nouã ani, pentru fete, cu aprobarea judecãtorului. Poligamia constituie regula, în aceastã materie (în dreptul vechi, bãrbatul putând avea pânã la patru sotii). Cãsãtoria reclamã atribuirea, de cãtre bãrbat, a unei dote femeii, numite “mahr”. De cealaltã parte, femeia are obligatia de fidelitate si ascultare. Ea trebuie sã aibã locuintã comunã cu sotul sãu, iar acesta din urmã îi poate interzice sã iasã din casã, ori sã-i cenzureze vizitele. În cazul în care bãrbatul are mai multe sotii, obligatia care-i revine este aceea de a le trata, pe acestea, în mod egal si de a le oferi câte o locuintã separatã.
            În privinta desfacerii sau, dupã caz, desfiintãrii cãsãtoriei, s-au admis ca si cauze, de exemplu: apostazia, adulterul, iar ca modalitãti (de desfacere a cãsãtoriei): repudierea, divortul prin acord (consimtãmânt), si divortul pe calea justitiei.
            Apostazia desemneazã situatia în care, una dintre pãrtile din contractul de cãsãtorie, trece la o altã credintã decât cea musulmanã. Apostazia atrage automat desfacerea cãsãtoriei. În cazul în care femeia este cea care a pãrãsit religia islamicã, atunci ea trebuie constrânsã sã revinã la aceasta.
            Adulterul duce automat la desfiintarea cãsãtoriei si la înlãturarea

“Nu exista natiune care si nu-si iubeasca legile, deoarece legile ei sunt obiceiurile ei.” (Montesquieu, “Caiete”)

prezumtiei de paternitate asupra copiilor rezultati, dacã adulterul este probat cu un jurãmânt special al femeii, numit “lauan”.
            Repudierea este, probabil, cea mai frecventã modalitate de desfacere a unei cãsãtorii. Drept conditie de validitate, se cere o anumitã formã pe care aceasta sã o îmbrace – oralã, în scris, ori prin gesturi traditionale – care sã arate intentia bãrbatului de a pune capãt cãsãtoriei. Repudierea poate avea si o formã specificã – aceea afectatã de modalitãti (termenul sau conditia susupensivã) astfel încât, la împlinirea termenului stipulat sau la realizarea conditiei suspensive, cãsãtoria îsi reia cursul, producând, în continuare, efecte.
            De asemenea, sotul (singurul cu drept de repudiere), poate, uneori, sã dea mandat unei alte persoane, sau chiar sotiei însesi, pentru a exercita procedura repudierii (în acest din urmã caz, sotia repudiindu-se singurã, în numele sotului sãu). Repudierea poate fi atât revocabilã, cât si irevocabilã. Repudierea irevocabilã (denumitã “bain”), presupune ca un astfel de caracter sã rezulte din expresiile univoce folosite de sot, fie ca acesta sã exercite repudierea de trei ori, fie ca actul cãsãtoriei sã nu se fi consumat, în fapt.
            Repudierea este posibil a se produce si prin consimtãmântul ambilor soti. Aceastã formã de desfacere a cãsãtoriei prin acord presupune ca sotia sã-si asume anumite obligatii (cu continut patrimonial), de exemplu, sã întretinã copiii ori sã-i dea sotului o sumã de bani.
            Alãturi de aceste forme specifice de desfiintare a cãsãtoriei, deptul musulman cunoaste si institutia divortului, pronuntat de un cadiu (judecãtor musulman, în cazul unui grav dezacord între soti.
____________________
            (dupã Victor Dan Zlãtescu, “Geografie juridicã contemporanã”, Ed. Stiintificã si Enciclopedicã, Bucuresti, 1981; N. Popa, “Teoria generalã a dreptului”, Ed. Actami, Bucuresti, 1998)

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator