| "Societatea nu are dreptul să mă judece, când
nu este în stare să mă apere" Istrate Micescu |
|
NUMARUL 12 Aprilie 2003 |
| Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor
omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă |
||
![]() |
utile
|
|
avocat Catalin Petrica RADU |
|
Materialul a fost elaborat la solicitarea doamnei Lili IORDAN din Pitesti.
|
SCOP
1. Înfiintarea unei fundatii având drept scop sprijinirea metodelor de tratament alternative, presupune manifestarea de vointã a cel putin unei persoane, în calitate de membru fondator. În ultima vreme a fost semnalatã practica înfiintãrii unor fundatii de cãtre un singur fondator care, folosind cãi legale (utilizeazã la încasarea donatiilor, pentru o parte din acestea, chitante false cumpãrate la coltul strãzii, si numai o micã parte din fondurile colectate le înregistreazã corect, dându-le destinatia stabilitã prin statut), îsi însuseste personal cea mai mare cotã din colete. Având în vedere acest context, provocat de incorectitudinea anumitor persoane, apreciez cã, în situatia în care se opteazã pentru un fondator unic, instanta ar putea privi cu suspiciune o astfel de componentã uninominalã si existã pericolul respingerii cererii de acordare a personalitãtii juridice, cu motivarea, spre exemplu, cã „o singurã persoanã nu se poate ocupa de o activitate atât de complexã“. Calitatea de „membru fondator“ conferã doar douã avantaje: numai fondatorul/fondatorii poate/pot schimba scopul fundatiei atunci când acest scop a fost atins sau, din contrã, se probeazã cã nu poate fi realizat, si cã, la constituirea fundatiei, poate/pot desemna membrii consiliului director.
SEDIU
2. Fundatia trebuie sã aibã un sediu, fãrã a fi
obligatoriu ca toate activitãtile membrilor sãi sã fie
desfãsurate în acest loc. În spetã, nu este absolut
necesar ca sedintele de terapie Reiki sã se petreacã în
acest sediu. (Pentru spatiul în care se vor desfãsura acte terapeutice
este necesarã obtinerea avizului sanitar de la D.S.P., ulterior constituirii
fundatiei). În dosarul pentru acordarea personalitãtii juridice
trebuie sã fie atasat actul autentificat care probeazã existenta
sediului - contract de vânzare-cumpãrare, de închidiere
sau comodat, autentic.
PATRIMONIU
3. La constituirea fundatiei trebuie sã existe un patrimoniu propriu,
distinct si autonom al acesteia, distinct de al membrilor sãi, cu o
valoare totalã de 250 de milioane de lei. Acest patrimoniu poate fi
exclusiv în numerar (prin deschiderea unui cont bancare), exclusiv în
naturã (trecerea în patrimoniu al unor bunuri materiale cu valoare
totalã de 250 de milioane de lei; prezenta acestor bunuri afectate
fundatiei trebuie sã fie în concordantã cu scopul pentru
care se înfiinteazã fundatia - spre exemplu, nu va fi acceptat
de cãtre instantã aportul unei colectii de timbre în cadrul
fundatiei cu caracte medical), sau mixt. Dacã existã si bunuri,
valoarea celor noi se probeazã cu facturi fiscale, iar dacã
sunt folosite, trebuie determinat pretul pe cale de expertizã, precum
si un certificat de sarcini din care sã rezulte cã bunurile
aportate nu sunt gajate (pentru mobile) sau ipotecate (pentru imobile; pentru
acestea, si carte funciarã).
Acest patrimoniu trebuie sã fie apt prin el însusi pentru a atinge
scopul propus. Dacã instanta îl considerã insuficient,
poate dispune completarea sa, dar poate sã si respingã cererea
de acordare a personalitãtii juridice. În ambele situatii, se
pierde în primul rând timp. Instanta sesizatã cu cererea
de acordare a personalitãtii juridice verificã nu numai îndeplinirea
strictã a conditiilor legale, având în acelasi timp si
un drept mai larg de apreciere cu privire la conditiile de fapt pe care trebuie
sã le îndeplineascã fundatia.
Constituirea patrimoniului prin aprotarea unei singure clãdiri - asa
cum a sugerat cititoarea - ar putea fi privitã cu suspiciune de cãtre
instantã, putând fi apreciatã ca insuficientã pentru
sprijinirea metodelor de trament alternativ, deci recomand un patrimoniu mixt,
în cuprinsul cãruia sã se regãseascã si
o anumitã sumã de bani. Atentie! Fundatia este o persoanã
juridicã non-profit si toate resursele financiare existente initial,
precum si cele obtinute pe parcursul functionãrii acesteia, vor fi
obligatoriu folosite numai pentru scopul stabilit la înfiintare - desfãsurarea
unor activitãti de promovare a sãnãtãtii - si
în nici un caz pentru sporirea patrimoniului propriu sau al unor membri.
Singura exceptie pe care o îngãduie art. 47 este, în cazul
în care fundatia înfiinteazã o societate comercialã,
reinvestirea profitului. La întocmirea bilantului anual trebuie sã
se regãseascã faptic patrimoniul din momentul constituirii (dacã
în viitor va creste salariul minim pe economie, nu trebuie sã
se mai aibã în vedere cuantumul acestuia).
Constiuirea fundatie se poate face pentru o durata determinata prin statut,
sau pe o perioada nedeterminata. La incetarea existentei fundatiei, patrimoniul
acesteia va fi transferat catre o alta persoana juridica - in statut se pot
stabili unul sau mai multe nume -, dar in nici un caz catre o persoana fizica,
fie ea chiar fondatorul sau cel care a contribuit prin bunul respectiv la
constituirea patrimoniului. Altfel spus, o data ce o anumita valoare a intrat
in patrimoniul fundatiei, nu mai poate fi recuperata. Bunurile care alcatuiesc
patrimoniul pot fi totusi vândute catre alte persoane cu ocazia desfiintarii
fundatiei, dar numai daca aceasta are datorii la bugetul de stat sau fata
de terti. Nu exista o modalitate legala de rascumparare a bunurilor in natura
de catre fondator cu ocazia desfiintarii fundatiei.
| Articolul
urmator |