| "Societatea nu are dreptul să mă judece, când
nu este în stare să mă apere" Istrate Micescu |
|
NUMARUL 13 Mai 2003 |
| Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor
omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă |
||
|
institutii incontrolabile Noua dilema a |
5 mai 2003 a fost o zi mai mult decât neplacuta, pentru alesii neamului.
Data reprezinta termenul limita pâna la care senatorii si deputatii care
sunt implicati si in afaceri, au fost somati sa-si puna ordine in viata si sa
aleaga, definitiv, intre a face cariera politica si a ramâne simpli, dar
prosperi oameni de afaceri. Cel putin, asa prevede Legea 161/2003 privind combaterea
coruptiei.
Potrivit presei centrale, numarul parlamentarilor aflati în aceasta dilema
"existentiala" este de peste 150. Cu alte cuvinte, peste 30 la suta dintre alesii
românilor, isi tocesc coatele pe bancile Parlamentului României,
dar, in acelasi timp, isi rotunjesc binisor veniturile personale, ca oameni
de afacerii, unii cu functii în importante companii private, dar si in
regii autonome ale Statului.
Cei mai multi dintre parlamentarii
obligati sa se supuna prevederilor acestei legi fac parte din partidul de guvernamânt:
32 la Senatm din 65 si 53 la Camera Deputatilor, dintr-un total de 150. Urmeaza
PRM, cu 20 de parlamentari, si UDMR.
Numele de pe aceste liste dezvalui ca multi dintre presedintii comisiilor parlamentare
sunt incompatibili cu functiile lor: Doru Ioan Taracila, vicepresedintele Senatului,
Sergiu Nicolaescu, presedintele Comisiei de Aparare, Constantin Nicolescu, presedintele
Comisiei SIE, Sorin Oprescu, vicepresedintele Comisiei de sanatate, Adrian Paunescu,
presedintele Comisiei de cultura, Dan Mircea Popescu, presedintele Comisiei
economice, Aristide Roibu, presedintele Comisiei juridice, Ion Predescu, Antonie
Iorgovan, Stefan Viorel, Victor Apostolache, Ristea Priboi, toti cu functii
în diferite comisii senatoriale.
Toate aceste liste demonstraza faptul ca, in România, afacerile si politica
au mers mâna-n mâna, in ultimii 13-14 ani. |n acelasi timp, ele
vin, oarecum si in sprijinul presei, care a incercat, in ultima vreme, sa demaste
coruptia, din structurile inalte ale Statului, bazata, in principal, pe abuzurile
politicienilor in lumea afacerilor.
In primele zile de la expirarea termenului impus de lege, un singur parlamentar
a anuntat ferm ca va renunta la mandatul sau in favoarea afacerilor. E vorba
de liberalul Dinu Patriciu, presedinte al Consiliului de administratie al Rompetrol,
cea mai mare societate petroliera privata din România. Apoi a fost rândul
lui Adriean Vilau.
Câta vreme politicienii se afla la cârma unor companii strategice,
România nu poate fi considerata ca are o economie de piata functionala.
Statul se amesteca si decide prea multe, dirijeaza resursele, aloca subventii,
împiedicând o dezvoltare economica sanatoasa. (T.F.)