"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
13
Mai 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

realitatea de lânga noi

Magistratii - slujitorii justitiei?

 

avocat Eduard PREDESCU


            Asa cum se spune, un bun magistrat ar trebui si aiba întelepciunea lui Solomon, logica lui Aristotel, rabdarea lui Hristos, rigurozitatea stiintifica  lui Pasteur si inventivitatea lui Edison. Probabil ca ne gândim la o justitie ideala, cu oameni perfecti pentru functiile pe care le ocupa si constienti de responsabilitatea care le incumba. Dar care este realitatea româneasca? Nu putem si nu ne întrebam,  câte dintre aceste calitati le gasim azi la magistratii nostri? Sau în ce proportie gasim aceste calitati, la procurorii si judecatorii din institutiile noastre?

            Fãrã a altera sau reduce, cu nimic, din capacitãtile creatoare, din fantezia sau gustul juridico-artistic, din inteligenta sau puterea de muncã, din vointa de dreptate sau tãria moralã, din caracterul sau personalitatea magistratilor nostri, nu putem sã nu ne lãsãm „furati” de ideea realitãtii prezente, exprimatã prin coruptie, trafic de influentã ori slabã pregãtire profesionalã, a unora dintre cei chemati sã apere sau sã împartã dreptatea legilor.
            Lãsând în urmã oameni si întâmplãri, vieti si sperante, bucurii si necazuri, magistratii îsi urmãresc propriul interes, propria „mãrire” materialã, cãzând, astfel, în prãpastia coruperii morale. Ei cedeazã tentatiilor facile si sunt, astfel, modelati de ele.
Implicit, aceste manifestãri comportamentale si directii morale, determinã si nasc, ca un ecou sau ca undele din jurul pietrei aruncate în apã, o functionare necorespunzãtoare si o imagine negativã si trunchiatã a institutiilor pe care le reprezintã - Instante sau/si Parchete, precum si o scãdere a încrederii cetãtenilor în acestea.
            Astfel, constatãm, cu amãrãciune, cã lumea magistratilor a devenit o lume de farsã si ineptie, de pãcãlealã si somn, de ridicol si dramã. De aceastã stare sunt atinsi toti cei care cautã, cu disperare, „umbra” dreptãtii pierdute si/sau „binecuvântarea”  justitiei. Imaginea celor care pãteazã blazonul justitiei, prezentatã din ce în ce mai des în mass-media, dar si prin contactul direct al justitiabililor cu lumea juridicã, „izbeste” constiinta oamenilor, determinând formarea pãrerii generalizate despre aceasta, lãsând, pe plan secund, marea majoritate a magistratilor care aplicã sau distribuie dreptatea, ori impun respectarea legilor.
            Pe de altã parte, unii procurori si/sau judecãtori nu înteleg, nu vor sau, si mai grav, nu pot sã înteleagã cã întâmplãrile, evenimentele, faptele deduse lor nu sunt petrecute aievea si nu reprezintã doar o însiruire de cuvinte pe o coalã de hârtie, ci au fost si sunt generate de trãiri si manifestãri sociale, dar si interioare, uneori duse la limita rezistentei umane, de ritmul însãsi al vietii, de oscilatiile, de disonantele, de vehementele sale amare sau sprintare.
            Acest fapt determinã, din perspectiva consecintelor, rezultate asemãnãtoare cu faptele acelor magistrati corupti, slabi pregãtiti profesional sau indiferenti, si aceasta deoarece magistratul trebuie sã vadã nu numai realitatea imediatã, dar si sã prevadã ce se va întâmpla. Pentru un magistrat, nu este de ajuns doar sã se prezinte la locul de muncã, sã lucreze opt ore, sã decidã destinul unor oameni si sã plece acasã. Este necesar ca sã aibã o pasiune si o vocatie a împãrtirii dreptãtii, sã se perfectioneze continuu, profesional si, în primul rând, moral,  pentru enorma obligatie pe care o are, de a decide viitorul oamenilor dar si de a pãstra ordinea, în societate. Magistratul nu este un simplu functionar, chemat sã lucreze pentru o institutie, el este reazemul pasiunilor omenesti, al stabilirii dreptãtii în contradictorialitatea actiunilor membrilor societãtii, fiind, de cele mai multe ori, ultima barierã, în calea încãlcãrii legii.
            De asemenea, trebuie sã tinem seama de faptul cã, asa cum spunea Montesquieu: „nestiinta si îngustimea mintii sunt mãrfuri care, desi se gãsesc pe toate drumurile, se plãtesc foarte scump”.
            Gândul atinge rapid pãrerile noastre de rãu despre aceastã parte a magistratilor, despre aceastã „molimã” care s-a întins în lumea Justitiei. Nu se poate vindeca o „epidemie” prin explicatii, nici mãcar nu poate fi eludatã; putem doar s-o îndurãm ori sa o blamãm, sa o înfruntãm ori sã ne temem de ea, sa o izolãm ori sa o extrapolãm, sperând, astfel, cã dreptatea ne  va da  dreptul, iar dreptul ne va da dreptatea.
            Depinde de noi toti sã facem ca orice patã de pe obrazul Justitiei sã disparã.

 Sumar Articolul precedent Articolul urmator