Vãzându-vã, cum confirmati presei, dupã “sãpuneala” justã si brutalã venita din partea unui diplomat, fie el si american, cã, de fapt, domnul ambasador “nu a criticat Guvernul”, ba chiar l-a lãudat, mi-am amintit o altã discutie.
            Decor: suntem în 1990, la Guvern. Presedintele României, încã neales prin vot popular, Ion Iliescu, avea o întâlnire cu presedintele partidului radical francez si cu echipa domniei sale. În prezenta ambasadorului Frantei, din acea vreme. Si... în prezenta mea.
            Pentru cã ne cunosteam de multã vreme, poate din cauza unei vechi simpatii reciproce, m-a rugat, desi, asa cum stiti, doamnã, domnul Ion Iliescu vorbeste curent franceza, sã fiu traducãtor al discutiei.
            La un moment dat, presedintele partidului radical a spus citet: este inadmisibil sã lãsati copiii orfani în starea jalnica în care i-am vãzut. In acest moment, doamna, apare diferenta fundamentala între domniile voastre. El, viitorul presedinte ales, a rãspuns exact ceea ce as fi dorit sã vã aud spunându-i ambasadorului Americii: nu se vorbeste astfel unui presedinte de stat. Si, doamnã, vizavi-ul si-a prezentat scuze!
            Suntem, cred - as vrea sã mai cred - doamnã, un stat independent. Reprezentantii unui stat independent nu au dreptul sã accepte “trasul de urechi” public, sau nu.
            Ei pot primi sfaturi, pot dialoga cu reprezentantul unui alt stat. Nu mai mult.
            Chiar dacã, doamnã, el, ambasadorul, avea dreptate. Chiar dacã, doamnã, ministerul domniei voastre a devenit, din pãcate, exemplul de slugãrnicie în fata efemerei Puteri pe care, ca membru activ al unui partid la putere, o faceti des, prea des, simtindu-se.
            Si, chiar dacã ambasadorul, vizibil bine informat stie cã “bacsisul” este moneda curentã.
            Vedeti, dumneavostra, doamnã, imaginea unei tãri, vãzutã de cei din afarã, este creatã de cei care o conduc. Un ambasador este ministrul plenipotentiar al unui stat, delegat în alt stat. Iar, dumneavoastrã, doamnã, sunteti ministru al acestui stat.
Iar eu, doamnã, doresc sã continui a fi cetãteanul unui stat independent si nu al unui homeland (bantoustan).