Eu cred, în continuare, cã starea de liniste si nu cea de stres este normalã si propice pentru creatie, pentru activitate de orice fel. Probabil cã, sorgintea mea bãnãtãneascã si moldoveneascã amalgamatã într-un Bucuresti linistit, pe atunci, cu case încã vechi si frumoase, într-un cartier de oameni asezati, în care mai toti ne cunosteam si participam la bucuriile si necazurile fiecãrei familii, m-a conditionat, genetic, si m-a modelat în mediul respectiv. Poate de aceea si acum, dupã multe decenii în care Bucurestiul copilãriei mele se mai gãseste doar în niste insulite de case si verdeatã, mai cred în liniste, în nevoia de conversatie tihnitã, asezatã pe principii si demonstratii politicoase care tin seama, în egalã mãsurã, de opinia celuilalt, chiar dacã nu esti de acord cu ea. Lupta de idei trebuie dusã cu argumente, nu cu bâte, fie ele si simbolice. Si mai cred cã nu trebuie sã ne uitãm prietenii - poate nici chiar neprietenii - ci, dimpotrivã, trebuie sã cultivãm prietenia si sã încercãm sã-i îmbunãm pe rivali, prin calm si întelegere. O fi chiar asa de greu, o fi imposibil?
            Nu, nu este nici foarte greu si nici imposibil. Mi-a dovedit, de curând, fostul meu coleg de redactie, Doru Popovici, eminent compozitor, scriitor de talent si dascãl remarcabil pentru muzicieni. În spiritul celor scrise de mine, chiar în aceastã gazetã, cu douã-trei luni în urmã, atunci când militam pentru punerea în paginã si a faptelor bune, Doru Popovici realizeazã, la Radiodifuziunea publicã, un serial de emisiuni în care, alãturi de articole de strictã specialitate muzicalã, aseazã amintiri-documentare despre oamenii pe care i-a cunoscut si care au însemnat ceva, au fãcut ceva pentru arta si cultura româneascã. Este dublat în acest gest rememorativ, de Vasile Donose, muzicolog si compozitor, unul dintre cei mai deschisi conducãtori de redactie din anii ‘70, în Radioteleviziunea Românã. Din perspectiva, devenitã istoricã dupã atâtea decenii, amintirile lor coloreazã, în tonuri pastelate, chipurile fostilor colegi, atenuând ridurile si asprimile iritãrilor tineresti. Mi-au amintit de Miki Cihodaru, acel atât de util si performant în meseria sa de regizor, fãrã de care, poate, n-ar fi apãrut un Bocãnet sau Lazarov. Au pus o lacrimã muzicalã pe mormântul sãu, uitat sau nestiut de tinerii oameni de televiziune.
            Mi-am amintit de Marcela Popescu, de Florica Ghoerghescu, de Mati Banu, de Marga Huss-Crãciun, de Mimi Banu, de Eugen Gal, de Virgil Comsa, de Sergiu Ionescu, de Virgil Sacerdoteanu si de câti altii care descopereau meseria de jurnalisti de radio si televiziune fãcând-o. Si, bineînteles, mi-au amintit de mine însumi si de ei doi, oameni cu care nu am fost totdeauna de acord, este si imposibil sã te subsumezi profesional altuia decât ai o pozitie si o personalitate creatoare, dar nici odatã contrazicerile dintre noi, cei de atunci, aceiasi si astãzi, n-au degenerat în certuri. Oare astãzi nu se mai poate lucra si trãi la fel? Ce ne opreste sã vorbim calm si sã avem rãbdare ca sã-l ascultãm pe celãlalt? De ce nu mai facem nimic în sprijinul colegului intrat în impas? Îmi amintesc cum sãrea toatã redactia sã ajute pe cel care era în crizã de timp sau de subiect sau... de bani. Poate de aceea am rãmas peste vreme si vremuri prieten si chiar dacã nu ne vedem cu anii, suntem în stare sã reluãm relatiia sau convorbirea de la un punct la care s-a întrerupt. În urmã cu doi ani sau patru sau douãzeci de ani. Pãcat cã nu mai pot relua discutia cu Tudor Vornicu sau Andu Bocãnet sau Virgil Mazilescu sau Stefan Stoian sau Eugen Gal sau Nicolae Mecalin sau... Doamne, cât de multi nu mai pot rãspunde la apel decât în amintirile noastre!
            Poate de aceea acum,sub lumina pogorâtã odatã cu Sfântul Paste, mã gândesc, din nou, la ei. Si cred cã Mântuitorul a înviat si pentru ei. Si asta pentru cã Doru m-a iscodit cu emisiunile sale. Si mã simt onorat cã m-a pomenit printre colegii si prietenii sãi. Si mai cred cã, dacã „vesnicia s-a nãscut la sat“ nu-i bine sã o lãsãm numai acolo. S-o aducem în inima si memoria noastrã. Si asta, în liniste.