Stim cã majoritatea românilor trãiesc la limita subzistentei.
Stim cã se mãreste numãrul celor care aleg sã
renunte la viatã, într-un mod tragic, recurgând la sinucidere,
fie din disperare, fie din lipsa oricãrei sperante în bine.
Unii renuntã, pur si simplu, tãcuti, plecând din aceastã
lume fãrã nici mãcar o scrisoare de adio, altii lasã
un semn al deznãdejdii lor, înainte de a recurge la cel mai
cumplit mod de a-si sfârsi viata. Pentru cã sinuciderea este,
indiferent de forma pe care îmbracã, cel mai cutremurãtor
mod prin care cineva se desparte de aceastã lume.
Dincolo de cei care recurg la
acest gest, în mod violent si rapid, sunt cei care, fãrã
sã vrea, se sinucid cu încetinitorul, pentru cã n-au
cu ce sã-si cumpere medicamentele absolut necesare întretinerii
vietii, n-au cu ce sã se hrãneascã, pentru ca medicamentele
sã nu provoace reactii adverse în situatiile în care
se impune un regim alimentar, si trãiesc de pe o zi pe alta, resemnându-se,
asteptând clipa în care Dumnezeu s-o îndura de ei si i-o
scuti de chinuri, dureri si griji. Dacã s-ar legaliza eutanasia în
România, cred cã ar rãmâne populatie cât
sã acopere necesarul unui judet. Dacã ar rãmâne,
si atât!
S-a întâmplat cu câteva zile înainte de Florii,
ca un om, al cãrui nume este acum pe o cruce, undeva în cimitirul
Ghencea, sã moarã, ca urmare a unui stop cardiac, pentru cã,
de câteva luni bune, nu a mai luat tratamentul necesar întretinerii
vietii, din lipsa banilor. Este unul dintre miile de români, aflati
în aceeasi situatie, si pe care îi asteaptã aceeasi soartã.
Singura sperantã, singura mângâiere ce le-a mai rãmas
acestor oameni, este credinta în Dumnezeu.
Acesta este tabloul României indiferent de sarbatoare, laica sau religioasa,
pe care oamenii nu mai au nici puterea, nici posibilitatea, din punct de
vedere financiar, sã le cinsteascã cum se cuvine. Sãrbãtorile,
la români s-au transformat în adevãrate pietre de încercare,
pentru cã oamenii suferã nu pentru cã nu au cu ce sã
se îmbuibe, ci pentru cã n-au bani pentru o floare, pe care
s-o punã pe morminte, sau pe crucea lui Iisus, n-au bani pentru o
lumânare, s-o aprindã mortilor lor, n-au bani pentru o felie
de carne de miel sau pentru câteva ouã, sã nu mai vorbim
de pascã sau cozonac! Si nici bani pentru ca, de Paste, conform obiceiului,
trebuie sã îmbraci haine noi!
Desi semnalul de alarmã este tras, desi cazurile în care oamenii
mor de foame sau de disperare, sunt tot mai numeroase, fiind pe larg mediatizate,
cei cãrora le stã în putere sã schimbe aceastã
stare de lucruri, nu au nici mãcar decenta sã-si ascundã
capul în nisip, precum strutul. Astfel, ar dovedi mãcar cã
le este rusine, cel putin pentru neputinta lor de a rezolva aceastã
situatiie fãrã precedent.
În aceste saptamâni de maximã încãrcãturã
emotionalã, ce tine de asteptata Înviere a Domnului Iisus Christos,
sã ne rugãm pentru cei ce nu mai sunt, sã ne rugãm
pentru cei nevoiasi, coplesitor de multi, sã ne rugãm si pentru
cei ce ne-au adus în aceastã situatie, sã-i ierte Dumnezeu
si sã le lumineze mintea, astfel încât aceastã
imagine macabrã ce s-a asternut asupra tãrii noastre, mai
ales în prag de sãrbãtoare, sã devinã,
cât mai curând, o tristã amintire. Sã le lumineze
mintea astfel încât sã stie sã-si stabileascã
prioritãtile, în functie de nevoile imediate ale tãrii,
sã nu mai calculeze totul în functie de o realitate viitoare,
ci în functie de realitatea concretã si actualã, care
decimeazã, precum ciuma, sperantele de viatã ale României.
Sumar 
Articolul
precedent 