"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 14 Mai 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

“Procurorul general al Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca, cu recurs în anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotarârile judecatoresti irevocabile, pentru urmatorele motive:         1. când instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;         2. când prin hotarârea atacata s-a produs o încalcare a legii, care a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond, ori aceasta hotarâre este vadit netemeinica;         3. când s-au savârsit infractiuni de catre judecatori în legatura cu hotarârea pronuntata;         4. când Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încalcare a drepturilor sau libertatilor fundamantale si faptul ca partea, potrivit legii române, poate obtine o reparatie, cel putin partiala, prin anularea hotarârii pronuntate de o instanta româna” (art. 330 din Codul de procedura civila).

            Tot mai multã lume – si nu numai din domeniul Justitiei - este pofund nemultumitã de eficienta si activitatea institutiei “Procurorului general al României”. Nu de ieri, de azi, dar, mai ales, în ultima vreme. Sã ne amintim faptul cã, pentru multimea recursurilor în anulare, promovate pe bandã rulantã, la începutul acestui deceniu, în materia revendicãrilor imobiliare, România este obligatã, acum, de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, la plata unor despãgubiri de milioane de euro.
            Desi ar trebuie sã reprezinte interesele Statului si sã vegheze la respectul ordinei de drept, în România, institutia se dovedeste a fi una a interesului imediat, si care, de foarte multe ori nu are nici o legãturã cu interesul aflãrii adevãrului si a respectului drepturilor, de orice fel ar fi ele, consfiintite în legile în vigoare. Altfel, cum s-ar explica solutiile despre care vorbeam mai sus, si încã multe altele, precum si teama Curtii Supreme de Justitie de a pronunta hotãrâri prin care sã se respingã recursul în anulare (potrivit art. 40, alin. 5 din aceeasi lege de organizare judecãtoreascã, “procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justitie participã la sedintele Curtii Supreme de Justitie, în sectii unite”).
            Pe de altã parte, se dovedeste cã institutiei nu-i pasã, nici cât negru sub unghie, de problemele justitiabililor, sau ale societãtii, desi procurorul general este acolo, în fruntea institutiei, plãtit din banii contribuabililor.
            Sã ne reamintim numai un exemplu, care este mai mult decât edificator, pentru caracterul formal al relatiilor acestei institutii cu cetateanul: un justitiabil a solicitat Procurorului General, sã formuleze recurs în anulare împotriva unei hotãrâri prin care cineva era împroprietãrit ilegal de instata de judecatã; dupã câteva zile, printr-o adresa tip, semnatã de o persoanã care nu si-a declinat identitatea, omul a primit urmãtorul rãspuns: “dupã studierea dosarului, am constatat cã nu sunt motive pentru promovarea unui recurs în anulare”. Justitiabilul a mers mai departe si a cerut arhivei instantei în care se aflã depozitat dosarul, un certificat, din care rezultã, însã, cã dosarul cu pricina nu a fost niciodatã cerut, dupã ce hotãrârea a rãmas irevocabilã, de cãtre cineva de la Parchetul General.
            Omul era un om simplu, necunoscut în mediul juridic, si care nu avea nici o “cunostintã” printre procurori.
            Invers - mi se pare la fel de relevant un fapt petrecut, nu cu mult timp în urmã: împotriva unei hotãrâri judecãtoresti, definitive si irevocabile, prin care o persoanã era condamnatã la plata a 300.000 (trei sute mii) lei pentru sãvârsirea infractiunii de calomnie, Procurorul General al României a declarat recurs în anulare, iar instanta supremã l-a admis.
            Exemplele pot (si vor) continua. Unele dintre ele, însã, nu sunt atât de “inofensive” ca ultimul. Unele demonstreazã cã institutia Procurorului General nu este una democraticã, cã ea este folositã, adesea, pentru a rezolva mici – sau mai mari – rãfuieli politice, sau mãcar conflicte în care interesul nu este neapãrat unul juridic.
            Practicienii sunt de pãrere – de multe ori, pe bunã dreptate – cã institutia, ca întregul Parchet (fosta procuraturã), a mentinut prea multe elemente din sistemul de represiune mostenit de la vechea orânduire.
            De la cine primeste bani Procurorul General? Ca orice functionar, de la seful sãu ierarhic, adicã de la angajatorul sãu. În cazul acesta, de la Ministrul Justitiei.
            Întâmplãtor, acesta din urmã, si vicepresedinte al partidului de guvernãmânt.

            Pe adresa redactiei a sosit, asa cum se întâmplã, o scrisoare deschisã. Pentru cã ea este adresatã Procurorului General de pe lângã Curtea Supremã de Justitie, i-o punem la dispozitie, si prin intermediul paginilor noastre.
            Cazul este unul incredibil: o femeie, în vârstã, si-a pierdut partea de mostenire ce i se cuvenea, pentru cã judecãtori ai Curtii de Apel Pitesti au admis un recurs netimbrat: în cauzã, recurentii au depus, prin avocat, o chitantã de taxã de timbru care nu apartinea cauzei, ci era emisã pe alt nume (o persoanã care nu era parte în dosarul de partaj succesoral, ci într-o actiune de  divort). Chitanta fusese emisã, pe numele Badea Viorica, la 26.10.2002. Împuternicirea avocatului era ulterioarã acesteia, si anume fusese emisã în data de 6.11.2002, adicã în ziua în care s-a pronutat hotãrârea, în recurs. Desi instanta trebuia sã constate cã recursul nu este legal timbrat, si, pe cale de consecintã, sã-l respingã ca netimbrat, a ignorat acest fapt, si a judecat.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator