"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
14
Mai 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

realitatea de lânga noi

Stati de vorba
cu fii vostri

Prof. dr. Mihai MIRON - Presedintele UZPR



             În miercurea dinaintea Pastelui, stateam între studentii mei si-i ascultam, interogându-l, consultându-l, ascultându-l si contrazicându-l, uneori, pe cel care încearca sa puna, în drepturile ei firesti, istoria armatei române, pe colonelul dr. ist. Mircea Dogaru, respectat de toti cei care îsi iubesc armata, istoria si neamul.

 

            Pentru mine si colegii de catedrã - asistenti, operatori, regizori - era o lectie - scoalã pe care trebuia s-o predau eu, profesorul, dar a devenit o lectie la care toti am devenit elevi. Trebuia sã fie un interviu interactiv, cu public, dar n-a fost, nici pe departe, doar atât. Stãteam si urmãream cum, în studioul de televiziune al facultãtii, studentii nostri - timorati de examene, uneori nesiguri - copiii nostri, de fapt, erau altii, erau ziaristi, descopereau, în discutia cu un istoric consacrat, simbolurile de tarã, natiune, popor, etnie, traditie, cutumã, drapel, drept istoric, respect - nu tolerantã, mândrie - nu umilintã, granitã - nu vamã, participare - nu subjugare, etc... Am stat între ei, între studenti, asa cum stau de mult, de multi ani si mi se pare, cred cu toatã fiinta, cã aceasta este secretul tineretii mintii noastre, a dascãlilor. Sã luãm de la ei, de la tineri, entuziasmul, viata de a lupta, de a învinge. Sã învingem ce? Inertia din noi, în primul rând. Conventia si conventionalul impuse, uneori, fãrã normã si fãrã obiect. Birocratia si supunerea neconditionatã, care ne-au umilit.
            Stiti voi, oameni, pãrinti de vârsta mea, mame si tati, ce copii minunati aveti? Stati de vorbã cu ei? Le cunoasteti gândurile, temerile, dorintele, nãzuintele, înfrângerile, victoriile? Le cititi ziarele, revistele, povestirile, poeziile, le vedeti filmele? Stiti cã aveti copii creatori, poeti, romancieri, critici de artã, politicieni, ziaristi? Dar si inventatori, potentiali medici si ingineri, profesori, zei ai computerelor? Întelegeti, aveti timp sã întelegeti visurile lor? Stiti voi, pãrintilor, obositilor, neodihnitilor, grijitorilor de haine, de mâncare, de caiete, de cãrti, de cursuri, de bani de scoalã (da! astãzi scoala costã bani, multi bani!). Stiti voi, tatilor si mamelor, cât de grozavi, de destepti sunt copiii vostri? Si cât de patrioti? Cât de români? Vã bucurati destul de ei, pentru ei? Pentru cã nu toti vor sã plece din tarã, sã câstige bani oricum, sã slujeascã în strãini, cu mintea lor iute si, uneori, aprigã. Majoritate dintre ei vor sã vadã lumea si sã se întoarcã acasã, sã aibã la cine sã munceascã acasã, sã facã ceva pentru oras, pentru sat, pentru tarã, pentru ei tarã chiar înseamnã ceva: înseamnã viitorul lor. Si ei stiu cã, dacã vor sã aibã un viitor, trebuie sã si-l facã. Ei, însisi. Iar adversarii lor n-ar trebui sã fim noi, unii învinsi de viatã, cei care, uneori, insistãm sã le construim un destin similar. Destim pe care l-am urât. Vã rog, însã, prietenii mei, pãrinti ca si mine, generatia mea, stati de vorbã cu copiii vostri! Si ai mei. Ai nostri. Si veti vedea, din nou, ce înseamnã sã ai un ideal si sã vrei sã lupti pentru el. Pentru cã, spre deosebire de noi, ei cred! De aceea am fost si rãmân prietenul lor. Profesorul si prietenul lor,

Mihai Miron

 Sumar Articolul precedent Articolul urmator