Arãtam, în numerele trecute ale revistei, despre izvoarele consacrate, în mod traditional, ca apartinând sistemului de drept islamic. Ne vom opri, în cele ce urmeazã, pentru dezvoltãri, asupra unuia dintre acestea, anume Shariatul.
            Legea islamicã sau Sharia (“calea de urmat”) constã într-o serie de porunci ori interdictii, dar si din recomandãri si avertismente. Activitãtile umane sunt clasificate, în dreptul musulman, pe cinci categorii: ceea ce este permis, ceea ce este recomandat, ceea ce e obligatoriu, ceea ce e demn de dispretuit si ceea ce este interzis. De asemenea, se face deosebire între obligatiile de cult, pe de o parte, si cele privind relatiile oamenilor, în societate, pe de altã parte.

Obligatiile de cult (ibadat)

            În Islam, practica religioasã se bazeazã pe cinci obligatii care, datoritã importantei pe care o prezintã, sunt numite “stâlpii” (arkan) religiei. Prima obligatie o reprezintã profesiunea de credintã (shahada), care constã în recitarea urmãtoarei formule: “Mãrturisesc cã nu existã alt Dumnezeu, în afara lui Allah, si cã Mahomed este trimisul sãu” (achhadou anna la ilaha illa Allah wa Muhammad rasul Allah). Este formula de convertire la Islam, fiind de ajuns a fi pronuntatã, pentru a deveni, pe loc, musulman.
            A doua obligatie, este cea a rugãciunii (salat), de cinci ori pe zi, în zori, la prânz, dupã-amiaza, la apusul soarelui si seara. Anumite ritualuri trebuie îndeplinite cu sfintenie; credinciosul trebuie sã fie întotdeauna cu fata cãtre Cetatea Sfântã a Meccãi (qibla). Chemarea la rugãciune este lansatã din minaretul moscheilor, de cãtre muezzin. Pomana (zakat), cel de-al treilea stâlp, reprezintã un impozit (obligatoriu), asemãnãtor cu dijma. Este recomandatã credinciosilor musulmani si pomana spontanã (sadaqa). Postul din luna Ramadan este, poate, cea mai cunoscutã obligatie. Ramadan este numele arab al uneia din cele douãsprezece luni ale anului lunar. În cea de-a douãzeci si saptea zi a acestei luni se pare cã Profetul Mahomed a primit revelatia de la supremul Allah.
            Al cincilea stâlp îl constituie pelerinajul (hajj); credinciosul musulman trebuie sã meargã la Mecca cel putin o datã în viatã. El va înconjura Kaaba si va parcurge, de sapte ori, distanta ritualã dintre cele douã coline de lângã Mecca, Safa si Marwa. Ritul cheie este cel al lapidãrilor, adicã al aruncãrii cu pietre asupra celor trei stâlpi din granit, care marcheazã locurile unde i-a apãrut demonul lui Avraam, pentru a-l ispiti. Pelerinajul are loc la datã fixã, între 9 si 13 ale lunii Dhu al hijjah, ultima din anul hegirian.

Obligatiile privind relatiile în societate (muamalat)

            Ele rezultã atât din contracte, cât si din delicte.
            Obligatiile juridice rezultate din crime si delicte. Coranul prevede sanctiuni legale fixe (hudud), pentru fapte ilicite, precum omorul, adulterul, hotia etc.
            Adulterul (zina), este o crimã pedepsitã de Coran cu o sutã de lovituri de bici, pentru ambele persoane ce se fac vinovate de sãvârsirea unei asemenea fapte. O falsã acuzatie de adulter, fãrã prezentarea celor patru martori necesari, este, la rândul sãu, pedepsitã cu optzeci de lovituri de bici.

“Nu exista natiune care si nu-si iubeasca legile, deoarece legile ei sunt obiceiurile ei.” (Montesquieu, “Caiete”)

           Coranul, în Sura (Capitolul), 24, întitulatã “Sura Luminii” prevede, în legãturã cu cei vinovati de adulter, astfel: “… biciuiti-i pe fiecare cu câte o sutã de bice si sã nu vã apuce, pentru ei, îndurare împotriva judecãtii lui Dumnezeu, dacã credeti în Dumnezeu si în ziua de apoi. Si sã fie martori la pedeapsa lor o parte din credinciosi. (…) „Pe cei ce defãimeazã muieri cinstite, apoi nu aduc patru martori, biciuiti-i cu optzeci de bice si nu mai primiti mãrturie de la ei (vreodatã), cãci ei sunt nelegiuiti, afarã de cei care pe urmã se cãiesc si se îndreaptã; Dumnezeu doar este iertãtor, îndurat. Cei ce defãimeazã pe sotiile lor si n-au patru martori, în afarã de ei însisi, sã mãrturiseascã, de patru ori, înaintea lui Dumnezeu cã este adevãrat si a cincea oarã, ca sã vinã blestemul lui Dumnezeu asupra sa, dacã este mincinos. Dar sã împingã de la ea pedeapsa, dacã ea va mãrturisi de patru ori la Dumnezeu cã este el mincinos, si a cincea oarã, ca sã vinã mânia lui Dumnezeu aupra ei, dacã el a spus adevãrul.” (Coran, Sura 24, vers. 2, 4-9).
Hotia (sariqa) este sanctionatã aspru de Coran: “ªi tâlharului si tâlhãritei, tãiati-le mâinile, ca rãsplatã pentru ceea ce au fãcut; aceasta este o pildã de la Dumnezeu, cãci Dumnezeu este puternic, întelept. Cel ce se cãieste în urma fãrãdelegii sale si face bine, si Dumnezeu se întoarce spre el, cãci Dumnezeu este iertãtor, îndurat.” (Coran, Sura a 5-a, vers. 42, 43).
            Cât priveste omorul, Coranul prevede: “Cel ce omoarã din gresealã (din culpã, n.ns.) un alt credincios, sã slobozeascã un rob credincios si sã dea un pret de rãscumpãrare neamului (celui ucis), afarã dacã (acesta) îl iartã. Dacã însã (cel ucis) apartinea unui popor dusman vouã si totusi este credincios, atunci sã slobozeascã un rob credincios, iar dacã este dintr-un popor care are legãmânt cu voi, atunci sã se dea pret de rãscumpãrare neamului sãu si sã se slobozeascã un rob credincios. Cel ce nu poate, sã posteascã douã luni (consecutive)… Cel(ui) ce omoarã un credincios cu voia (cu intentie, n.ns), partea acestuia este iadul; în veci sã rãmânã acolo. Dumnezeu se mânie asupra sa si-l blesteamã si-i pregãteste pedeapsã mare.” (Coran, Sura 4, vers. 94, 95).

            (Dupã Anne-Marie Delcambre, Islamul, Ed. Coresi, Bucuresti, 1999; Coranul, traducere din arabã de dr. Silvestru Octavian Isopescul, Ed. Cartier, Bucuresti, 2001)