"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
14
Mai 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

stiati ca exista?

            Culegere de practica judiciara pe anii 1999-2002 (II)

Comentarii necesare

            - drept civil, drept procesual civil; drept comercial si contencios administrativ
            - drept penal; drept procesual penal

autori: Stefan Albert, Mariana Zarafiu, Diana Manole, Lucia Uta, Daiana Canangiu, Daniela Pop; coordonatori: Mariana Alexandrescu, Cristian Jora

avocati Betinio DIAMANT si Elena BLÂNDU - Baroul Sibiu

            Asa cum se arata în cuvântul înainte al autorilor, au fost evidentiate, în  aceasta culegere, problemele “deosebite si, nu de putine ori, controverate, ivite în practica instantelor judecatoresti”; autorii mai mentioneaza, în acelasi cuvânt înainte, ca “Scopul urmarit prin elaborarea acestei  culegeri a fost acela de a cunoaste practica instantelor judecatoresti si de a contribui la unificarea acesteia”.

(urmare din numarul trecut)

            În repertoriu sunt cuprinse si o serie de spete banale, care, evident, puteau lipsi, în opinia noastrã (exemple, în acest sens: decizia civilã nr. 1070, din 18 iunie 2001, a Curtii de Apel Constanta, prin care s-a hotãrât cã locatiunea nu poate duce la câstigarea proprietãtii, prin uzucapiune, decizia civilã nr. 1220 din 10 iulie 2001, a aceleiasi curti, prin care s-a statuat cã instanta nu poate hotãrî asupra unei cereri, decât dupã citarea sau înfãtisarea pãrtilor, si deciziile nr. 696, din 24 aprilie 2001 si nr. 1774, din 6 noiembrie 2001, pronuntate de aceeasi Curte de Apel Constanta, în acelasi sens; sentinta civilã nr. 463/2001 pronuntatã de Curtea de Apel Galati, prin care s-a hotãrât cã lipsa clauzei compromisorii exclude competenta instantei arbitrale; decizia penalã nr. 335, din 5 iunie 2001 a Curtii de Apel Alba-Iulia, prin care s-a hotãrât cã este incompatibil judecãtorul care a pronuntat hotãrârea la instanta de fond sã participe la judecarea aceleiasi cauze, în apel).
            Retinem, dintre solutiile publicate în volum, urmãtoarele:
        - decizia civilã nr. 232/R/2002 a Curtii de Apel Brasov prin care s-a statuat cã “repararea prejudiciului moral nu i se poate cuveni decât persoanei afectate de desfacerea contractului de muncã, si nu familiei, Codul Muncii prevãzând, în art. 136, posibilitatea acordãrii despãgubirilor materiale doar contestatorului, iar în cauzã nu a solicitat daune morale pentru el, ci pentru sotia lui, care era însãrcinatã în momentul desfacerii contractului de muncã”;
        - decizia civilã nr. 1505/2001 a Curtii de Apel Alba-Iulia, în sensul cã actiunea introdusã împotriva unei societãti de asigurare, în urma unui accident rutier, este un litigiu civil si nu unul comercial, cu motivarea cã “litigiul dintre pãrti nu este rezultatul unui raport contractual între ele, rãspunderea societãtii de asigurare fiind angajatã în temeiul legii, astfel cã natura litigiului, nederivând dintr-un contract, ci dintr-un delict civil, are caracter civil, nefiind incidente, în spetã, dispozitiile art. 3 si 56 Cod comercial”; considerãm solutia discutabilã, deoarece art. 56 Cod comercial prevede cã: “Dacã un act este comercial numai pentru una din pãrti, toti contractantii sunt supusi, cât priveste acest act, legii comerciale, afarã de dispozitiile referitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile în care legea ar dispune altfel”, iar, desi era vorba de o asigurare obligatorie în baza legii, totusi pe baza acestei obligatii legale, se încheie întotdeauna un contract de asigurare; considerãm, deci, cã era datã competenta instantei comerciale în cauzã;
        - decizia civilã nr. 165, din 11 aprilie 2002, în sensul cã, în ipoteza unei vânzãri de autoturism, refuzul pârârului de a se prezenta la ACR, pentru îndeplinirea formalitãtilor este nejustificat, ceea ce îndreptãteste pe reclamant sã pretindã daune cominatorii, în conformitate cu art. 1075 Cod civ.;
        - decizia civilã nr. 461, din 21 februarie 2002, a Curtii de Apel Timisoara, în sensul cã pentru valabilitatea unei ipoteci, trebuie încheiat un contract autentic, nefiind suficientã o simplã declaratie, prin care o persoanã consimte la intabularea dreptului de ipotecã;
        - decizia civilã nr. 640, din 26 martie 2002, a Curtii de Apel Pitesti prin care s-a statuat cã o minutã de încheiere de admitere în principiu, nesemnatã de grefier, la data la care era în vigoare art. 258 (care, în alin. 1, prevedea cã dispozitivul hotãrârii se semneazã, sub sanctiunea nulitãtii, de judecãtor si grefier), duce la nulitatea hotãrârii pronuntate pe baza acestei încheieri, chiar dacã hotãrârea s-a pronuntat sub noua reglementare, care prevede cã o asemenea încheiere se semneazã numai de judecãtor, dar se aplicã actuala reglementare a apelului, în sensul cã nu se caseazã cu trimitere, ci cu retinere; am aminti cã solutia se justificã, în baza art. 725 Cod proc. civ.: “Hotãrârile pronuntate înainte de intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse cãilor de atac si termenelor prevãzute de legea sub care au fost pronuntate”;
        - deciziile nr. 439 din 15 februarie 2001 si 959 din 3 aprilie 2001 ale Curtii de Apel Ploiesti prin care s-a casat cu trimitere pentru completarea probatoriilor; este evident cã prin aceste decizii s-a fãcut o interpretare extensivã, dar binevenitã, a dispozitiilor art. 312 Cod proc. civ. care prevede: “În cazul în care instanta a cãrei hotãrâre este recuratã a solutionat procesul fãrã a intra în cercetarea fondului... instanta de recurs, dupã casare, trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotãrârea casatã sau altei instante de acelasi grad.

(va urma)

 Sumar Articolul precedent Articolul urmator