Dimineata, pe rãcoare, mi-am luat servieta burdusitã de acte si cãrti, mi-am luat inima în dinti si am plecat entuziast spre Justitie, cu mintea limpede, plin de energie, sã port un duel judiciar cu ministrii de interne care dirijeazã si supravegheazã circulatia în Bucuresti.
            Nu, n-am gresit nimic, am folosit cuvântul ministrii pentru cã, acolo, în stradã, orice agent de circulatie este mai puternic decât ministrul Ioan Rus, care are si anumite calitãti în plus.
            Mã gândeam eu, cã dimineata, pe rãcoare, magistratul român este mai odihnit, are mintea mai limpede, cã va fi impartial si nu se va molesi în fata unui proces verbal de constatare si sanctionare a unei contraventii, întocmit de ministrul din intersectie, si va anula procesul verbal fãrã teamã.
            Constat, cu bucurie nebunã, cã am primul dosar de pe listã si îmi soptesc, mie, cã am, tot pe rãcoare, sã plãtesc dãri la Barou, sã fac plãti la Fisc, sã fac plãti la utilitãti, sã plãtesc telefoanele, sã plãtesc întretinerea pânã m-or lua durerile de cap, ca si când as fi fãcut insolatie.
            Abia la nouã trecute punct, intrã în salã domnul magistrat Petricã Fãrã Fricã împreunã cu o pustoaicã, blondã, care nu era altcineva, decât procurorul care reprezenta Parchetul, din cauzele aflate la capitolul doi pe listã.
            Domnul magistrat amânã o cauzã civilã si, brusc, trece la judecarea celor penale, pentru cã Parchetul este mai presus de toate, si el nu poate astepta la ordine.
            Asa se face cã, pentru un dosar care s-a judecat în trei minute, a trebuit sã stãm în sala de judecatã, patru ore, pentru cã, dacã domnul magistrat se rãzgândea, putea sã reia cauzele civile si riscam sã judece cauza noastrã în lipsã.
            Aspteptarea aceasta, de patru ore, mi-a oferit tema articolului de fatã, pentru cã cele ce vor fi scrise mai departe, sunt adevãrate.
            S-au perindat niste amãrâti încãtusati pentru furturi mãrunte, celebrul Marian Clita a dat un recital cu judecãtorul, s-au judecat cereri de prelungire a arestãrii.  Într-o asemenea cauzã de prelungire a arestãrii, judecãtorul a vrut sã-i înmâneze arestatului copia rechizitorului, asa cum era obligat, de procedura penalã.
            Cu un dispret suveran, arestatul a refuzat sã primeascã rechizitoriul, spunând cã el nu primeste si nu vrea sã citeascã nici un document, cã are avocat ales, care este plecat din tarã, cãruia i-a plãtit mii de dolari.
            Apoi, acesta a început sã ridice tonul la judecãtor, spunând cã el este cetãtean american si cetãtean israelian, cã someazã pe judecãtor sã comunice ambasadei cã el este arestat, pentru ca aceasta sã trimitã un reprezentant la proces.
            Apoi a cerut sã i se asigure un traducãtor autorizat, fie în limba idis, fie în limba englezã, pe care le stãpâneste la perfectie, pentru cã, desi a fost cetãtean român, nu stie sã citeascã româneste desi, dupã felul în care vorbea limba românã, cred cã îmi era superior.
            Apoi a revenit, cerând sã i se traducã rechizitoriul în limba idisi si sã i se asigure traducãtor în aceastã limbã.
            Si a revenit, de mai multe ori, cu somatia cu ambasada.
            Am tot respectul pentru arestatul în cauzã si îl cred nevinovat, în primul rând, pentru cã se bucura de prezumtia de nevinovãtie si, în al doilea rând, pentru cã, la pensia de 5.000 dolari pe lunã, nu s-ar fi pretat sã însele o bancã, cu suma de 6.000 dolari.
            Acestea sunt problemele de fond, si nu ele m-au preocupat si m-au determinat sã scriu aceste rânduri.
            M-a sensibilizat forma indirectã în care a fost santajatã Justitia, cu strãinãtatea, cu Israelul, cu America si cu ambasadele celor douã tãri, al cãror cetãtean sustinea cã este, dupã ce a renuntat, de curând, si la cetãtenia românã.
            Judecãtorul cauzei, sã fi avut 26-27 de ani, iar pustoaica procuror, în jur de 22-23 de ani.
            Mã gândesc ce era în mintea si sufletul celor doi tineri, care unul era acuzator si altul judecãtor al arestatului, si nu as vrea sã fiu în pielea lor, sub nici o formã.
            Însã, dacã au vrut deminitãtile pe care le au, ei trebuie sã fie demni si puternici, sã nu se înclide decât în fata legii si a adevãrului, nu în fata nationalitãtii inculpatului, nu în fata ambasadelor, sau imixtiunilor de orice fel.