Eu nu vreau sã vorbesc despre conducerea sedintei de judecatã pentru cã, în principiu, ea trebuie condusã dupã normele de procedurã.
            Vreau sã vorbesc despre lista de sedintã, despre amânãri, despre cauzele civile si cele penale, despre prioritãti.
            Timpul este dusmanul nostru de moarte si el nu ne ajunge nici sã trãim suficient, si nici sã ne organizãm viata, în general, ziua de muncã sau timpul de reîncãrcare a bateriilor.
            Sedinta de judecatã face parte din viata cotidianã a magistratului, din viata avocatilor, din viata justitiabililor si modul în care este organizatã, este foarte important.
            Ziua de muncã, în Justitie are, si ea, opt ore si, în acest timp, judecãtorul trebuie sã epuizeze toate cauzele aflate pe ordinea de zi, indiferent de numãrul si complexitatea lor, fie cã le amânã motivat, fie cã judecã în fond o parte dintre ele.
            Organizarea sedintei este foarte importantã si pentru magistrat si pentru pãrti, în egalã mãsurã.
            Regula este cã sedintele de judecatã, extrem de rar, încep la ora trecutã pe citatie si extrem de des se terminã în 2-3 ore si, în cazuri exceptionale, se depãseste limita celor opt ore de muncã.
            Este adevãrat cã nu câte ore dureazã sedinta de judecatã este cel mai important, ci cum se desfãsoarã, cum se administreazã probele, cum se stabileste adevãrul în cauzã, cum se face dreptate.
            Prima grijã a judecãtorului ar trebui sã o reprezinte amânarea cauzelor în care el a constatat cã sunt motive de amânare.
           A doua grijã ar trebui sã fie amânarea cauzelor cu pãrtile prezente si numai dacã acestea au motivele temeinice de amânare.
            Apoi, ar trebui sã ia cauzele în ordine, si sã le judece numai dacã pãrtile sunt prezente, sau au cerut judecarea în lipsã.
            Dupã epuizarea tuturor cauzelor cu pãrtile prezente, sau în care s-a cerut judecarea în lipsã, ar trebui fãcutã o pauzã de o orã.
            Dupã pauzã, judecãtorul ar trebui sã se întoarcã în sala de judecatã si sã înceapã a doua strigare, astfel încât, pânã la sfârsitul celor opt ore de muncã, sã le epuizeze.
            Ar mai trebui, atunci când sunt cauze civile si penale, citarea sã se facã la ore diferite. Si pentru cauzele civile, si pentru cele penale, citarea pãrtilor se face la 8,30 si procurorul apare pe la ora 9,30.
            De multe ori, judecãtorul suspendã judecarea cauzelor civile si le ia pe cele penale si justitiabilii chemati în cauzele civile stau în salã sau pe holuri, ore în sir, pânã la epuizarea cauzelor penale.
            Normal ar fi ca, pentru cauzele civile, citarea sã se facã pentru ora 8,30, iar pentru cauzele penale, pentru ora 11,30, de exemplu.
            În primul rând, sãlile de judecatã nu ar mai fi supraaglomerate, si aerul ar fi mai respirabil.
            În al doilea rând, ar fi mai multã liniste, în aceste sãli de judecatã.
            În al treilea rând, judecãtorul nu ar mai fi presat de prezenta procurorului în salã si nu ar mai judeca la repezealã, sau nu ar mai suspenda cauze civile pentru a le judeca pe cele penale, pentru cã procurorul nu vrea sã astepte, ca muritorii de rând.
            În al patrulea rând, ar fi protejati si nervii judecãtorului, si ai procurorului, si ai pãrtilor, si ai avocatilor.
            La Slatina, am vãzut cã sedintele sunt organizate pe timpi de judecatã.
            La Craiova, am vãzut citatii pentru 8,30 si, respectiv, 10,30.
            Pe vremea împuscatului se spunea, în glumã, cã nu ne mai întelegeam, în România, oameni cu olteni, însã acesti olteni vãd cã au idei mai bune despre organizarea timpului de judecatã.
            Dacã bancurile cu olteni nu mai au, azi, nici un farmec, v-am spus povestea cu oltenii si judecata în doi sau trei timpi, pentru cã trebuie urmatã.