"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
15
Iunie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

stiati ca exista?

            Drepturile cetãteanului român in România

Schimbarea numelui pe cale administrativa (II)
avocat Catalin Petrica RADU

            La 1 februarie 2003 a fost publicatã - si, deci, a intrat în vigoare - Ordonanta Guvernului nr. 41/2003, prin care se reglementeazã dobândirea si schimbarea, pe cale administrativã a numelui, act care înlocuieste vetustul  Decret nr. 975/1968. Deoarece noul act normativ stabileste cadrul juridic pentru unul din drepturile fundamentale nepatrimoniale ale fiintei umane, am considerat utilã o prezentare a sa.
(urmare din numarul trecut)

Procedura

            Procedura schimbãrii numelui, pe cale administrativã, se declanseazã printr-o cerere în acest sens. Majorul formuleazã personal cererea, pentru minor, acest act este efectuat de pãrinti (sau tuture, cu încuviintarea autoritãtii tutelare), iar dacã minorul a împlinit vârsta de 14 ani, legea cere ca documentul sã poarte si semnãtura sa. Când cererea de schimbare a numelui minorului este realizatã de unul dintre pãrinti, este necesar acordul celuilalt pãrinte, dar în forma autenticã. Dacã minorul nu are pãrinti, care sã poatã sã-si exercite drepturile, si tutela încã nu a fost instituitã, cererea de schimbare a numelui se face de cãtre serviciul public specializat pentru protectia copilului, din subordinea consiliului judetean ori, dupã caz, a consiliului local. Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere concomitent cu schimbarea numelui de familie al pãrintilor, sau separat, pentru motive temeinice. Prenumele minorului poate fi schimbat oricând.
            Cererea se depune la serviciul public comunitar de evidentã a persoanelor, aflat în subordinea consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, în a cãrei razã teritorialã domiciliazã solicitantul. Petitia trebuie sã fie motivatã, si sã fie însotitã de urmãtoarele acte:
            - copii legalizate de pe certificatele de stare civilã (de nastere si, acolo unde este cazul, de cãsãtorie) al solicitantului;
            - un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la aparitia cãruia sã nu fi trecut mai mult de un an;
            - consimtãmântul autentificat al celuilalt sot, în cazul schimbãrii numelui de familie comun, purtat în timpul cãsãtoriei;
            - copie de pe decizia de aprobare a autoritãtii tutelare, când schimbarea numelui este cerutã de cãtre tutore, când pãrintii nu cad de acord cu privire la schimbarea numelui minorului, sau când cererea vizeazã schimbarea numelui unui interzis judecãtoresc;
            - orice alte acte pe care petentul le considerã necesare motivãrii cererii sale.
            Cererea de schimbare a numelui trebuie publicatã în extras, prin grija si pe cheltuiala solicitantului, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu exceptia situatiei în care se solicitã modificarea numelui format din expresii indecente, ridicole, ori transformat prin traducere, sau alt mod, dar numai dacã existã si aprobarea conducãtorului serviciului public comunitar de evidentã a persoanelor.
            Orice persoanã interesatã, poate face opozitie, în scris si motivat, la cererea de schimbarea numelui, în termen de 30 de zile de la publicarea extrasului din cererea de schimbare a numelui în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Opozitia se depune la serviciul public, în a cãrui razã de competentã teritorialã îsi are domiciliul persoana care solicitã schimbarea numelui pe cale administrativã. Nu se poate formula un astfel de veto împotriva solicitãrii de modificare a numelui alcãtuit din expresii indecente sau ridicole.
            Cererea de schimbare a numelui, împreunã cu actele însotitoare si, dacã este cazul, cu opozitiile, se trimite, spre solutionare, de cãtre serviciul public local, cãtre serviciul public judetean, respectiv al municipiului Bucuresti. Serviciul public judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, verificã dacã sunt îndeplinite toate conditiile prevãzute de lege si, dupã analizarea temeiniciei cererii, precum si a opozitiilor fãcute, propune, motivat, presedintelui consiliului judetean, respectiv primarului general al municipiului Bucuresti, emiterea dispozitiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii. Asadar, competenta materialã de a încuviinta schimbarea numelui, apartine presedintelui consiliului judetean, respectiv primarului general al Capitalei.
            Actul juridic, prin care se încuviinteazã sau, dupã caz, se respinge cererea de schimbare a numelui - dispozitia presedintelui consiliului judetean sau a primarului general al municipiului Bucuresti - este un act administrativ, putând fi cenzurat, potrivit dispozitiilor Legii nr. 29/1990, cu modificãrile ulterioare. În cazul în care se contestã dispozitia de respingere a cererii de schimbare a numelui, reclamatia prealabilã sesizãrii tribunalului (recursul gratios), va fi adresatã Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor.
            Un numãr de copii ale dispozitiei de admitere a modificãrii numelui se trimite serviciului public la care a fost înregistratã cererea. Acesta va încunostiinta, de îndatã, solicitantul, cãruia, dupã ce acesta va depune dovada plãtii taxei extrajudiciare de timbru (potrivit Legii nr. 117/1999, cu modificãrile ulterioare, cuantumul acesteia este, în prezent, de 84.000 lei), îi va elibera o copie de pe dispozitia de admitere a schimbãrii numelui. Taxa nu trebuie plãtitã de cel care doreste schimbarea numelui format din expresii indecente sau ridicole.
            Serviciul public la care s-a înregistrat cererea va trimite, din oficiu, serviciilor publice care au în evidentã actele de stare civilã ale solicitantului, câte o copie de pe dispozitia de schimbare a numelui, pentru a fi înscrisã, prin mentiune, pe marginea actului de nastere, precum si a celui de cãsãtorie, atunci când este cazul.

Efectele

            Efectele schimbãrii numelui se produc de la data efectuãrii înscrierii mentiunii corespunzãtoare pe marginea actului de nastere, acest moment fiind si cel din care solicitantul va purta numai numele dobândit prin procedura administrativã descrisã.
Dovada schimbãrii numelui, se face cu dispozitia de admitere a schimbãrii numelui sau cu certificatul eliberat de serviciul public, pe baza dispozitiei de admitere a schimbãrii numelui.
            Persoana cãreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui, poate face o nouã cerere, dacã, în sustinerea acesteia, au intervenit motive noi, care trebuie expuse în petitie. Dacã cererea de schimbare a numelui a fost respinsã, ca urmare a admiterii unei opozitii, se poate face o nouã cerere, în cazul în care se solicitã acelasi nume, numai dupã încetarea cauzelor care au determinat admiterea opozitiei.

 Sumar Articolul precedent Articolul urmator