Dumitru Tinu a murit. El, care a stiut sã facã un cotidian respectat, adesea echidistant, practic, întotdeauna bine informat - „Adevãrul“.
            Da, dar, Dumitru Tinu a murit. Si nu pot sã nu regret, nu numai moartea unui mare ziarist, a unui adevãrat redactor, ci si profunda schimbare redactionalã a ziarului pe care l-a condus.
            În ultimele zile, „Adevarul“, plecând de la declaratiile unei singure pãrti, de la afirmatii, cel putin, pânã acum, nedovedite, lucru pe care Tinu nu l-ar fi acceptat vreodatã, loveste cu toatã puterea penitei (sau a calculatorului) reporterilor desemnati, într-o judecãtoare din Târgu Mures.
            A accepta versiunea unei singure dintre pãrti descalificã orice reporter. A deveni partinic, informând, creând un curent de opinie împotriva cuiva care, în arest, nu se poate apãra, mârsav!
            Am avut curiozitatea de a «cvitii» pãrtile, în cauzã. Pe de o parte, PNA, care în mai multe cazuri recente a încercat sã «modifice», sã creeze mãrturiile unor martori. În general de etnie rromã, fie în arest, fie condamnat deja, fie a familiei acestora. Este PNA credibil?? A produs pânã acum PNA vreo dovadã concretã?
            Pe de alta parte, în ultimii trei ani «greselile» cumulate ale functionarilor Ministerului Justitiei, procurorii, sunt multiple.         Oameni arestati prosteste. Dupã care, eliberati. Rar, cu scuze. Dar care, dacã ar merge la Strasbourg ne-ar costa, pe noi, contribuabilii, mult. Pentru cã nu existã vreo lege care sã cearã guvernãrii responsabile, sã plãteascã din propriul buzunar. Guvernarea greseste, cetãteanul plãteste!
            Iar, în cealatã parte a acestor penibile constatãri, a evidentei lipse de credibilitate a afirmatiilor nedovedite, un judecãtor arestat. O judecãtoare.
            Am fost curios sã aflu adevãrul. Acel adevãr al oamenilor din jurul acestei doamne. Si, fãrã surprizã, am aflat cã, doamna, chematã de urgentã, rugatã sã vinã  «fiind vitalã» pentru cel care o ruga sã vinã, „prezenta sa“, a fãcut o prostie. Doar una. A mers singurã. A intrat în biroul celui care o implorase sã vinã, nu a apucat sã se aseze. Pe biroul individului care o chemase, un teanc de bani. PE BIROUL ACESTUIA, NU ÎN MÂNA SAU ÎN GEANTA DOAMNEI JUDECÃTOR. A nãvãlit în birou «justitia», Procurorii PNA. Si… «au fãcut un flagrant».
            Aceasta este versiunea celor care o cunosc, si care... erau nu departe. Eu, personal, nu o cunosc, nu am vãzut-o vreodatã pe doamna judecãtoare în chestiune. Dar urãsc, cu scârbã, manipulãrile de doi lei. Am spus si repet cã Doamna Stãnoiu nu are ce cãuta în fruntea Justitiei. Am spus si repet cã nu în oameni care au pete în trecutul propriu se poate lucra în Justitie. Cã nu se poate sã ai încredere în cei care au gresit. Fie din servilism, fie crezând într-un oarecare ideal al unui trecut ireversibil.
            Doamna Stãnoiu este responsabilã de greselile angajatilor domniei sale. Si, direct, sau din cauza lor, a gresit, în multe încercãri de intimidare a unui întreg corp profesional. Cel al judecãtorilor. Luat, în mintea doamnei, în ansamblu.
            Cã doamna Stãnoiu, prin interpus, greseste sau nu, din nou, o vom vedea. Cã acceptã, pur si simplu, sã fie manipulatã sau cã vrea «moarte pãcãtosului», fãrã a sti de ce este pãcãtos sau nu, idem.
            Dar, ca un cotidian central sã greseascã în acest mod incalificabil, cãlcând în picioare prezumtia de nevinovãtie, mi-e greu sã accept. Da, cred cã Dumitru Tinu, Dumnezeu sa-l ierte, se rãsuceste, cu furie, în propriul mormânt!