| "Societatea nu are dreptul să mă judece, când
nu este în stare să mă apere" Istrate Micescu |
|
NUMARUL 15 Iunie 2003 |
| Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor
omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă |
||
![]() |
institutii incontrolabile Marsul disperarii si
|
|
avocat Louise GHEORGHE |
A avut loc un mars organizat de cãtre pãgubitii FNI, care, coplesiti
de cãldurã, neîncredere, dezamãgire, îsi
purtau gârboviti pasii, pe strãzile Capitalei. Oamenii nu mai
aveau putere sã vorbeascã, pãseau încet, pe asfaltul
ciururit al Bucurestiului, obositi de-atâtea încercãri
esuate de a-si recupera banii. Nu mai aveau nici avântul, nici încrederea
cu care au pornit la drum. Mergeau tãcuti, exprimându-si nãduful,
prin pancarde, pe care era trecut si coltul de tarã din care veneau:
Sibiu, Brãila, Alba Iulia, Brasov etc. Imagine zguduitoare a celor
care, din cauza sãrãciei lucii în care se zbat, între
viatã si moarte, au crezut cã au gãsit solutia care sã-i
scoatã din aceastã situatie. Aveam sentimentul cã vãd
un sir al celor ce se-ndreptau, resemnati, cãtre lagãrele
naziste, notiunea de sperantã ne mai având pentru ei
nici o semnificatie.
M-a cutremurat aceastã imagine a neputintei, a sãrãciei,
a deznãdejdei si mi-am imaginat, pentru o clipã, ce-ar însemna
ca toti cei care nu au ce pune pe masa copiilor, sã porneascã
într-un mars tãcut, pe strãzile Capitalei. Ar fi, cred,
o imagine de nesuportat; ar cutremura întreaga lume, mai putin pe cei
care, sfidãtori, stau la umbra grãmezilor de dolari. Nici rãzboiul
n-a reusit sã aducã atâta suferintã pe chipul si
în sufletul oamenilor, cum a reusit s-o facã … Cine? Poate ei,
mai marii tãrii?! Poate noi, cei care îndurãm tãcuti?!
Pe guvernantii nostri îi preocupã acum Legea Anticoruptie. Apreciazã
cã, prin declaratiile de avere, coruptia va fi eradicatã, nemaiexistând
posibilitatea îmbogãtirii, peste noapte, a celor care sunt deja
bogati.
Sustin, cu nerusinare, cã nu ei sunt cei bogati, ci copiii si sotiile
lor, ca si cum copiilor le-ar fi picat din cer câte o mostenire de sute
de mii de dolari, ca si cum averea nevestelor n-ar fi si a lor.
Art. 30 din Codul familiei statuteazã ca „Bunurile dobândite
în timpul cãsãtoriei, de oricare dintre soti, sunt, de
la data dobândirii lor, bunuri comune ale sotilor“. Potrivit aliniatului
2 al aceluiasi articol, „Orice conventie contrarã este nulã“.
În consecintã, toti cei chemati sã depunã declaratie
de avere, ar trebui sã stie cã nu pot vorbi despre bunurile
sotiei, atâta timp cât respectivele bunuri au fost dobândite
fie de sot, fie de sotie, si cã nici unul dintre soti nu poate face
acte cu titlu gratuit, cum sunt donatiile, acestea fiind lovite de nulitate
absolutã. Numai în situatia în care bunurile au fost dobândite
înaintea cãsãtoriei, sau prin mostenire, precum si premiile,
bunurile de uz personal si cele destinate exercitãrii profesiei, pot
constitui bunuri proprii ale unuia dintre soti. Surprinzãtor este faptul
cã, tocmai cei chemati sã construiascã legi, sunt cei
care nu stiu aceste aspecte elementare legate de comunitatea de bunuri. În
Parlamentul României, majoritatea membrilor sunt juristi, cu o bogatã
experientã în domeniul juridic, astfel încât putem
trage concluzia cã, fie spre rusinea lor, aceste prevederi le sunt
necunoscute si atunci este extrem de grav, pe de o parte pentru cã
ne conduc oameni care n-au habar de legile pe care ei insisi le dezbat, iar
pe de altã parte, pentru cã necunoscând legea, sunt oricând
pasibili de a o încãlca, dupã cum putem trage concluzia,
ce mi se pare mai aproape de adevãr; sau poate cã sfideazã
întreaga tarã, crezându-ne niste prosti, care habar n-au
pe ce pãmânt calcã, pe care-i pot manipula cum vor. Mai
au si obraznicia sã foloseascã expresii ce pot face, oricare
om de bun-simt, sã plece ochii, crezând cã, fiind pe o
treaptã atât de înaltã, îsi pot permite orice,
fãrã sã existe riscul ruperii rãdãcinilor
adânc înfipte în aparatul puterii. Mã refer, în
mod special, la primul ministru, care-si sfideazã propriul popor, pentru
al cãrui trai mai bun pretinde cã se luptã. Expresiile
pe care le foloseste, având impresia cã este spiritual, nu sunt
altceva decât dovada vie a faptului cã se simte atât de
bine ancorat în locul pe care-l detine, încât crede cã
îsi poate bate joc de poporul român, despre care a uitat, sau
poate cã nu a stiut niciodatã, cã este, prin însãsi
geneza sa, un popor pudic. Vã urez, domnule prim-ministru, ca la urmãtoarele
alegeri, dacã veti mai candida, sã aveti parte de atâtea
voturi, câte ouã pretindeti cã aveti, treaba dumneavoastrã
unde!