"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
15
Iunie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

institutii incontrolabile

Marsul disperarii si
declaratiile sotilor

* averea are regimul de bun comun al sotilor, chiar daca e trecuta pe un singur nume

avocat Louise GHEORGHE


            A avut loc un mars organizat de cãtre pãgubitii FNI, care, coplesiti de cãldurã, neîncredere, dezamãgire, îsi purtau gârboviti pasii, pe strãzile Capitalei. Oamenii nu mai aveau putere sã vorbeascã, pãseau încet, pe asfaltul ciururit al Bucurestiului, obositi de-atâtea încercãri esuate de a-si recupera banii. Nu mai aveau nici avântul, nici încrederea cu care au pornit la drum. Mergeau tãcuti, exprimându-si nãduful, prin pancarde, pe care era trecut si coltul de tarã din care veneau: Sibiu, Brãila, Alba Iulia, Brasov etc. Imagine zguduitoare a celor care, din cauza sãrãciei lucii în care se zbat, între viatã si moarte, au crezut cã au gãsit solutia care sã-i scoatã din aceastã situatie. Aveam sentimentul cã vãd un sir al celor ce se-ndreptau, resemnati,  cãtre lagãrele naziste, notiunea de sperantã ne  mai având pentru ei  nici o semnificatie.
            M-a cutremurat aceastã imagine a neputintei, a sãrãciei, a deznãdejdei si mi-am imaginat, pentru o clipã, ce-ar însemna ca toti cei care nu au ce pune pe masa copiilor, sã porneascã într-un mars tãcut, pe strãzile Capitalei. Ar fi, cred, o imagine de nesuportat; ar cutremura întreaga lume, mai putin pe cei care, sfidãtori, stau la umbra grãmezilor de dolari. Nici rãzboiul n-a reusit sã aducã atâta suferintã pe chipul si în sufletul oamenilor, cum a reusit s-o facã … Cine? Poate ei, mai marii tãrii?! Poate noi, cei care îndurãm tãcuti?!
            Pe guvernantii nostri îi preocupã acum Legea Anticoruptie. Apreciazã cã, prin declaratiile de avere, coruptia va fi eradicatã, nemaiexistând posibilitatea îmbogãtirii, peste noapte, a celor care sunt deja bogati.
            Sustin, cu nerusinare, cã nu ei sunt cei bogati, ci copiii si sotiile lor, ca si cum copiilor le-ar fi picat din cer câte o mostenire de sute de mii de dolari, ca si cum averea nevestelor n-ar fi si a lor.
            Art. 30 din Codul familiei statuteazã ca „Bunurile dobândite în timpul cãsãtoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale sotilor“. Potrivit aliniatului 2 al aceluiasi articol, „Orice conventie contrarã este nulã“. În consecintã, toti cei chemati sã depunã declaratie de avere, ar trebui sã stie cã nu pot vorbi despre bunurile sotiei, atâta timp cât respectivele bunuri au fost dobândite fie de sot, fie de sotie, si cã nici unul dintre soti nu poate face acte cu titlu gratuit, cum sunt donatiile, acestea fiind lovite de nulitate absolutã. Numai în situatia în care bunurile au fost dobândite înaintea cãsãtoriei, sau prin mostenire, precum si premiile, bunurile de uz personal si cele destinate exercitãrii profesiei, pot constitui bunuri proprii ale unuia dintre soti. Surprinzãtor este faptul cã, tocmai cei chemati sã construiascã legi, sunt cei care nu stiu aceste aspecte elementare legate de comunitatea de bunuri. În Parlamentul României, majoritatea membrilor sunt juristi, cu o bogatã experientã în domeniul juridic, astfel încât putem trage concluzia cã, fie spre rusinea lor, aceste prevederi le sunt necunoscute si atunci este extrem de grav, pe de o parte  pentru cã ne conduc oameni care n-au habar de legile pe care ei insisi le dezbat, iar pe de altã parte, pentru cã necunoscând legea, sunt oricând pasibili de a o încãlca, dupã cum putem trage concluzia, ce mi se pare mai aproape de adevãr; sau poate cã sfideazã întreaga tarã, crezându-ne niste prosti, care habar n-au pe ce pãmânt calcã, pe care-i pot manipula cum vor. Mai au si obraznicia sã foloseascã expresii ce pot face, oricare om de bun-simt, sã plece ochii, crezând cã, fiind pe o treaptã atât de înaltã, îsi pot permite orice, fãrã sã existe riscul ruperii rãdãcinilor adânc înfipte în aparatul puterii. Mã refer, în mod special, la primul ministru, care-si sfideazã propriul popor, pentru al cãrui trai mai bun  pretinde cã se luptã. Expresiile pe care le foloseste, având impresia cã este spiritual, nu sunt altceva decât dovada vie a faptului cã se simte atât de bine ancorat în locul pe care-l detine, încât crede cã  îsi poate bate joc de poporul român, despre care a uitat, sau poate cã nu a stiut niciodatã, cã este, prin însãsi geneza sa, un popor pudic. Vã urez, domnule prim-ministru, ca la urmãtoarele alegeri, dacã veti mai candida, sã aveti parte de atâtea voturi, câte ouã pretindeti cã aveti, treaba dumneavoastrã unde!

 Sumar Articolul precedent

Articolul urmator