"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
15
Iunie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

istorii vechi si noi

Treptele nemultumirii

rof. dr. etician Vasile MORAR

            A fi nemultumit, ca si, de altfel, a fi multumit de ceva sau cineva, trimite la ideea de stare primarã a sufletului nostru individual. S-ar pãrea, la prima vedere, cã o simplã si banalã incursiune în capricioasa si atât de nestatornica noastrã psihologie de toate zilele si de toate clipele, ne poate developa substanta adâncã a acestei stãri sufletesti. Întâia privire este, în acest anume caz, incompletã si înselãtoare, iar noi suntem obligati sã constatãm cã nemultumirile vin si trec – aceasta este ecuatia noastrã normalã a vietii noastre psihice – dar ceea ce rãmâne este altceva totusi decât furia nestãpânitã, decât încrâncenarea de moment, tumultuoasã, sau decât insatisfactia vanitoasã. Ceea ce conteazã, prin urmare, este pânã la urmã, sensul si  valoarea pe care le primeste nemultumirea în cuprinsul moral al personalitãtii. În fapt, existã acest prim nivel al nemultumirii, care este de recunoscut la firile reactive, la cele ce nu-si amânã manifestãrile si nu-si sublimeazã afectele. Avem de-a face, în acest caz, cu “sinceritatea” psihologicã a nemultumirii, cu suprematia psihologiei mãrunte asupra reactiei inteligente, care, presupune judecatã clarã si distinctã asupra lucrurilor si, mai ales, asupra oamenilor. Oricum, putem afirma cã avem de-a face cu cel putin trei paliere: cel al psihologiei nemultumirii, cel al sociologiei nemultumirii, si cel al antropologiei nemultumirii. Întelept spunea, în acest sens, o celebrã autoare americanã a acestui secol, Margaret Mead, specializatã în cercetarea multumirilor sau nemultumirilor ultimilor “primitivi”, contemporani nouã; cine este nemultumit de sine, se face psiholog; cine este nemultumit de ceilalti, se face sociolog;  cine este nemultumit de sine si de ceilalti, se face antropolog. Tocmai de aceea putem vorbi, stricto sensu, atât de o culturã psihologicã a nemultumirii, de o culturã sociologicã a nemultumirii si de o încoronare a nemultumirii omului ca om, în orizontul ultim al întelegerii, cel al antropologiei filozofice. Aici, în ultimul caz, nemultumirea este un obiect al meditatiei metafizice: suntem nemultumiti cã ne-am nãscut pentru a muri si suntem, în acelasi timp, în stare de perplexitate când realizãm cã aceastã nemultumire nu ajutã la nimic.
(va urma)
 Sumar Articolul precedent Articolul urmator