Cea de-a doua jumãtate a secolului al XX-lea a fost marcatã, printre altele, de procesul de dobândire a independentei nationale de cãtre un mare numãr de tãri din Africa, urmare a dezintegrãrii marilor imperii coloniale. Supunem atentiei câteva aspecte privind modul în care s-au reflectat astfel de schimbãri si în planul institutiilor juridice fundamentale ale dreptului african. Trebuie arãtat faptul cã, autorii care au cercetat dreptul african, au apreciat cã acesta nu poate fi privit ca un veritabil “sistem”, întrucât fiecare comunitate etnicã de pe continentul african cunoaste propriile sale cutume (obiceiuri juridice, practici îndelungate, recunoscute ca având fortã obligatorie).
            Cu toatã aceastã diversitate, autorii care s-au dedicat studiului dreptului traditional african sunt de acord cã existã, în ceea ce priveste cutumele, similitudini de procedurã, de principii, de institutii ori de tehnicã juridicã.
            Ne vom opri, pentru dezvoltãri, asupra specificului dreptului cutumiar african. Autorul P.F. Gonidec, în lucrarea sa privind drepturile africane (“Les droits africains – evolution et sources”, L.G.D.J., Paris, 1968), a calificat dreptul cutumiar ca fiind unul puternic marcat de caracterul preponderent agrar al civilizatiei africane, care l-a consacrat. Încã de la început, proprietatea funciarã a avut rol esential în relatiile interumane (de pildã, seful de trib avea dreptul de a percepe tribut de la cei care foloseau proprietatea comunã; de asemenea, dota, institutie de origine funciarã, era întâlnitã în aproape toate cutumele precoloniale, având drept scop compensarea, pentru familia femeii, a fortei de muncã pierdute prin plecarea acesteia într-o altã familie, aceea a sotului; poligamia este explicatã si ea prin necesitatea, care s-a resimtit de-a lungul vremii, de a aduce cât mai multe mâini pentru activitãtile de tip agricol).
            Dreptul african cunoaste un caracter comunitar. Societatea tribalã presupunea un mod de viatã în comun, corespunzãtor detinerii, în comun, a pãmântului.
            Cea de-a treia caracteristicã este reprezentatã de sensul profund religios al dreptului cutumiar african (avem în vedere religia tribalã). Întregul pãmânt este considerat drept proprietate a divinitãtii care l-a încredintat strãmosilor, iar acestia, la rândul lor, l-au transmis generatiei prezente, care nu dispune de vreun drept de proprietate, ci de o simplã detentie asupra lui.
Pe de altã parte, dreptul african are caracter oral, cunoscând izvoare specifice: cutumele, edictele orale ale sefului comunitãtii, ale asociatiilor comerciale, ale corporatiilor mestesugãresti etc. De asemenea, s-a adãugat si caracterul incomplet al acestuia, întrucât, în sfera de reglementare a cutumelor, nu erau cuprinse decât relatiile privind familia, statutul personal, proprietatea, succesiunile.
Colonizarea Africii a însemnat momentul de început al substantialelor transformãri pe plan juridic, întrucât marile puteri au introdus, pe acest continent, propriul lor drept. Astfel, teritoriile africane au devenit supuse sistemului de common-law sau dreptului francez, italian, spaniol, portughez, belgian ori german. Cu toate acestea, dreptul cutumiar nu a pierit, ci a continuat sã existe, în paralel cu dreptul impus de puterile coloniale.
            Dobândirea independentei a însemnat, pentru tãrile Africii, începutul unei ere noi; alãturi de reglementãrile de facturã europeanã care s-au mentinut în vigoare, au apãrut în unele state, codificãri noi, care cãutau sã rãspundã necesitãtilor impuse de transformãrile din societate. Dreptul cutumiar s-a aplicat, în continuare. Pe de o parte, el a reprezentat, pentru multe legislatii de facturã modernã (din Africa), un important izvor de inspiratie (pentru noile coduri civile, în materia persoanelor, relatiilor de familie, a succesiunilor). Pe de altã parte, dreptul cutumiar african cunoaste si o aplicare directã, care este adesea subsidiarã, în sensul suplinirii unor eventuale lacune de reglementare, existente în legislatia scrisã.
            Spiritul si principiile dreptului cutumiar african sunt date, printre altele, si de regimul raporturilor de familie. Ne vom opri, în cele ce urmeazã asupra cazului Nigerului, unde aceste relatii sunt bazate pe principiile vietii în comun si pe întrajutorarea membrilor acesteia. De-a lungul vremii, s-a impus o ierarhizare a sarcinilor celor care alcãtuiesc familia. Seful acesteia, în mediul rural, este ales din rândul bãrbatilor (în functie de vârstã si de autoritate), iar în cel urban, unde familia are tendinta de a deveni tot mai restrânsã, functia de sef al familiei este asumatã întotdeauna de sot. Seful familiei are dreptul de a decide asupra sistemului de educatie al copiilor, asupra cãsãtoriei acestora si are obligatia de a satisface nevoile materiale ale membrilor sãi.
            Femeia este consideratã “o eternã incapabilã”, din punct de vedere juridic,  aflându-se permanent sub tutela tatãlui sau a sotului sãu.
            În privinta cãsãtoriei, cutuma nu stabileste conditii de formã. Ea se încheie între reprezentantii celor douã familii, fãrã prezenta viitorilor soti; vârsta cãsãtoriei este situatã între 12-15 ani, pentru femei, si 18-20 de ani, pentru bãrbati. Dota cunoaste un rol important si o reglementare particularã în Nigeria; cum însãsi cãsãtoria este privitã ca si o conventie între douã familii, dota reprezintã o veritabilã garantie bãneascã pentru stabilitatea acestei institutii. Dota este constituitã de familia femeii. În caz de divort, aceasta trebuie restituitã, în totalitate. Desfacerea cãsãtoriei poate conduce si la pierderea dreptului femeii de a i se încredinta copiii.
_______________________
(dupã V. D. Zlãtescu, “Geografie juridicã contemporanã”, Ed. Stiintificã si enciclopedicã, Bucurest i,1981, p. 201-207)