Franc mason, vine de la Free Masson, Franc = Libre, adicã zidar liber.
            Cu mii de ani în urmã, calendarul masonic, scrisorile masonice având ca datã anul 6003, un rege, Solomon, a hotãrât sã fie construit un templu în gloria lui Dumnezeu. Istoria spune cã, la constructie, au participt peste 170.000 de oameni. Printre ei, mentor, arhitectul numit Hiram. Tinând seama de amploarea lucrãrii, de numãrul mare de muncitori, Hiram i-a împãrtit în caste, în grupuri. În calfe, pe cei care aveau sã producã efortul fizic cel mai mare, în companioni, pe cei care învãtaserã ceva, si în maistri, cei din urmã împãrtãsind cunostintele, de ei acumulate de-a lungul vremii, celorlalti.
            Secretul cunostintelor fiecãrui grup era aspru pãstrat. Hiram, arhitectul, pentru cã refuza sã dezvãluie secretul mãiestriilor, fu ucis. Si... timpul trecu. Masonii construirã alte temple, catedrale, castele…
            Masonii, atunci operativi, devenirã, dupã multe secole, speculativi. Si, abia începând din acel moment, apãrurã si problemele.
            Suntem în 2003 (sau dacã preferati, în 6003, an masonic). România, cea prerevolutionarã avea, si ea, masoneria ei speculativã. De aproape douã secole. Comunismul o aruncã în închisori. Oamenii îmbãtrânirã, murirã. Rãmaserã câtiva, în 1990. Cu ei, în mare parte gratie lor, masoneria românã reîncepu sã functioneze, în România (masoneria românã a continuat sã functioneze în exil, fãrã întrerupere, din momentul în care nu a mai putut functiona în România). Ultimul ei Mare Maestru, în exil, a fost domnul Alexandru Paleologu. Supremul Consiliu al Masoneriei franceze, precum si jurisdictia sud a Statelor Unite ale Americii au recunoscut Suprem Consiliu Român în exil).
            În 1992/1993, dublu fenomen: se creeaza MLNR -  Marea Lojã Nationalã din România care va deveni „unit`“ si, în paralel, o altã mare lojã, Marea Lojã Nationalã din România reaprinsã prin revenirea, în teritoriu, a celei din exil. Actualul MLNUR, Marea Lojã Nationalã Unitã din România. (Marcel Schapira si Marea Lojã din exil, au revenit, pe teritoriul national, pe 7 mai 1993 si au instalat Marea Lojã în România, care si-a ales, ca prim Mare Maestru, pe Vladimir Boantã. Schapira, atunci, \n mai, îi transmite ansamblul puterilor sale, cele de suveran mare comandor, lui D. A. Lãzãrescu.
            În aceeasi lunã, mai 1993, C. Fred Kleinknecht si reprezentantii Marelui Orient al Italiei, ridicã în grade, de la 0 la 32, persoane prezentate lor, de Nicolae Filip. Lãsându-i la usã, nepermitându-le intrarea, masonilor de grad înalt, care suferiserã pe teritoriul României.
            Mai târziu, în octombrie, ei creeazã un al doilea Suprem Consiliu, la Washington, si îl numesc, ca Suveran Mare Comandor, pe Costel Iancu. Acest lucru se întâmpla în afara teritoriului national, nu prin vot, ci prin numire.
            În aceeasi tarã pot coexista multe mari loji. Dar, conform principiului fundamental masonic, un singur Suprem consiliu - Rite Ecosez Antic si Acceptat (REAA).
            Explicatie: Marile loji, au cele trei grade, mai sus amintite. De Suprem, depind gradele superioare.
            Existã, uneori coexistau, sute de Mari Loji, la nivel planetar. Dar numai peste 60 de supreme consilii, care si-au ales, fiecare, câte un sef, numit Suveran Mare Comandor...

            România se trezeste cu doi mari suverani comandori. Evident cã C. Fred Kleinknecht nu avea nici un drept (masonic vorbind), de a numi un suveran mare comandor, stiindu-se cã exista, deja, în România, un Suprem Consiliu si un Suveran Mare Comandor.
            Bãtãlia, neplãcutã, fratricidã, începe.
            În 1997, Marcel Schapira, fidel poate unui principui profan, cel ce spune: „eu dau, eu iau“, îl «dezmosteneste» pe suveranul de el acceptat si consfintit si… spune domnia sa, îsi reia titlul. Care, odatã dat, NU MAI POATE FI LUAT.
            Au trecut aproape 10 ani, de la crearea unuia dintre supremele consilii. Al cãrui suprem mare comandor decide sã serbeze evenimentul, cu fast. Si, reuseste sã aducã, la Bucuresti, patru dintre cei peste saizeci de suverani mari comandori ai lumii. Printre care, lucru ciudat: pe cel care îsi transferase toate prerogativele primului suprem consiliu, adica pe Marcel Schapira. Care, de o viatã, visa la un lucru: sã stea pe aceeasi treaptã cu suveranul mare comandor american. Si care, pentru a obtine acest lucru, s-a fãcut de râs. Renegându-se. În acelasi timp, ceilalti suverani, restul dintre cei peste saizeci, cei absenti de la Bucuresti, se reunesc la Atena. Si condamnã prezenta celor patru, veniti la Bucuresti.
            Restul l-ati citit în ziarele din ultima sãptãmânã. Despre rolul profund al masoneriei, care se vrea discretã, vom vorbi poate, într-un numãr viitor.