Un coleg mai tânãr m-a solicitat sã-i duc butelia, schimbatã cu greu, dupã interventii, pile, asteptãri si pânde. Pe drum, m-am gândit sã-l întreb: “Stati la casã?”(E familist, sotia colegã cu noi, au si un copil.) “Nu, la bloc”.

            Nu stiam sã existe, în urbea noastrã, capitalã de judet, un bloc fãrã gaz. M-am convins, când am ajuns aproape de el, ba l-am si recunoscut, ca fiind cel mai celebru de la noi: este blocul unde au locuit, prin traditie tigani, care au bãgat caii înãuntru, au pus parchetul si usile pe foc – la pirostrii, în mijlocul sufrageriei – au vândut chiuvetele si cãzile. Instalatie de gaz nu a avut niciodatã.
            Nu stiu prin ce minune, o parte dintre tigani a plecat, ori au fost evacuati si vreo cincisprezece dintre colegii mei magistrati – judecãtori si procurori, câtiva familisti – au primit repartitie aici. Când au tentat sã cumpere aceste cocine cu etaj – e si mare lucru sã fii proprietar, peste asa ceva – au fost refuzati ferm, de chiar conducerea noastrã.
            Apropierea de tigani nu le-a pus, încã, probleme colegilor, desi o minimã protectie/precautie, ar cere sã nu fim vecini – destui dintre ei fiind deja clientii nostri, judecati si condamnati.
            Un fel de epilog: la vreo câteva zile, nimerind iar prin zonã, ce credeti cã am aflat, si am vãzut? Înfundându-se conducta de evacuare, de la WC-urile blocului, careva de la parter, ca sã nu i se transforme locuinta în hazna, a spart peretele exterior, slobozind mizeria pe alee. Toatã incinta era o mlastinã, cu aspect si miros pe care le bãnuiti.
            Asa cã, dacã vã voi spune cã magistratura noastrã este în rahat, trebuie sã mã credeti, si nu pe cuvânt: am probe suficiente.