putere si justitie Democratia si apararea drepturilor * declararea averilor - praf in ochi * forme de jefuire
	Prof. univ. grl(r). Gheorghe SUSANU - avocat

             Dacã „demo-cratos" înseamnã „domnia poporului", cum s-a înteles „definitia" formulatã din antichitate, „apãrarea drepturilor", trebuie înteleasã ca „activitatea realizatã pentru restabilirea legalitãtii", în cazul unui conflict determinat de încãlcarea unor drepturi legitime, ale unor persoane.
            În întelesul corect si modern, democratia reprezintã o stare de fapt fireascã, în care membrii unei comunitãti umane pot sã realizeze orice fel de actiuni sau activitãti, cu conditia sã nu „deranjeze" în nici un mod, pe absolut nici un membru al colectivitãtii în cauzã.
            Aceastã realitate a impus, din vremuri imemorabile, necesitatea reglementãrii comportamentului tuturor membrilor oricãrei colectivitãti omenesti, în relatiile lor interumane, în toate formele de activitate si la orice nivel social s-ar afla cei în cauzã.
            Cum, tot din timpuri imemorabile, activitãtile omenesti, utile si necesare, s-au amplificat si diversificat, au apãrut „meserii si specializãri", în care preferinta celor care practicau asemenea activitãti a fost si a rãmas „benevolã".
            Odatã cu structurarea colectivitãtilor umane si a formatiunilor statale, s-au definit si s-au diversificat activitãti „extraeconomice", în sensul cã „specialistii în domeniu se ocupau de: organizarea si conducerea treburilor statului, de educatie si profesionalizare, de elaborarea legilor si aplicarea legilor, de probleme de sãnãtate, de ordine si disciplinã socialã, de judecarea si restabilirea legalitãtii, sanctionarea vinovatilor si executarea pedepselor".
            Întrucât cunoasterea si aplicarea, în concret, a legilor în vigoare, impun cunostinte de specialitate, a fost necesar sã se constituie un corp de specialisti, care sã apere interesele legitime ale persoanelor care se aflã în litigiu si pentru a se „restabili legalitatea" este necesar sã judece litigiul în cauzã: cum, în cele mai numeroase cazuri de litigii majoritatea pãrtilor implicate nu detin, în suficientã mãsurã, întelesul reglementãrilor procedurale de solutionare a proceselor si, mai ales, fiecare dintre pãrtile împricinate îsi sustin interesele cât mai pãrtinitor, este necesar sã fie ajutate de specialisti numiti avocati, care sunt pregãtiti pentru asemenea activitãti.
            Rezultã, fãrã rezervã, cã si profesia de avocat, la fel ca orice altã formã de activitate, s-a „definit" din necesitatea de realizare a unor interese legitime, aleasã în mod benevol.
            Consemnarea, mai sus, a argumentelor, aparent istorice, a cauzelor care au determinat definirea si diversificarea meseriilor si a profesiilor, în mod absolut liber, inclusiv a celei de avocat, este motivatã de necesitatea de a se întelege în mod corect, de catre factorii decizionali, cã sensul „democratiei" este real numai dacã membrii colectivitãtilor umane sunt egali, în toate categoriile de drepturi, si pot exercita orice fel de activitãti necesare si utile, fãrã îngrãdiri ori discriminãri.
            Dar ce fel de „democratie" se realizeazã, în aceastã perioadã de „tranzitie" ori „restauratie" în România, dacã profesiuni libere, prin natura lor, inclusiv cea de avocat, sunt îngrãdite si dependente de organismele publice, pentru a fi „dirijate si dijmuite" dupã bunul plac al unor „interese publice" aflate vremelnic la putere?
            Evident cã orice meserie sau profesie poate fi exercitatã de persoane cu pregãtire, cu comportament onest si responsabil fatã de „produsul" activitãtii.
            Profesia de avocat poate si trebuie sã fie exercitatã numai de persoane cu temeinicã pregãtire de specialitate, respectiv licentiat în drept, si cu comportament civic si moral ireprosabil. Avocatul, în apãrarea oricãrui justitiabil într-un proces, nu este un „auxiliar" al actului de justitie, ci un component esential având obligatia ca, prin probe indubitabile si prin argumente credibile, sã „reconstituie" circumstantele în care s-au produs litigiile deduse judecãtii si, în temeiul dispozitiilor legale aplicabile în cauzã, sã solicite instantei de judecatã „restabilirea legalitãtii".
            Dacã exercitarea profesiei de avocat este „dependentã" de „puterea publicã", la orice nivel, se „altereazã", si apãrarea intereselor legitime ale justitiabililor, care au de suferit, asa cum se întâmplã, în prezent, în numeroase cauze.
            Dacã se vrea ca exercitarea profesiei de avocat sã fie cu adevãrat liberã, trebuie eliminate orice fel de îngrãdiri sau dependentã, inclusiv cu privire la primirea în profesie.
            Sistemul „economiei de piatã functionalã", care se vrea a fi consolidat si în România, trebuie sã se aplice si cu pri-vire la „piata muncii", iar principiul „concurentei" va genera selectia si sporirea competentei profesionale, în beneficiul calitãtii actului de justite.
            În esentã, considerãm cã orice formã de îngrãdire sau dependentã a profesiunii de avocat, reprezintã încãlcarea dreptului si libertãtii de exercitare a profesiei.
            Dacã, prin modificarea legii privind excercitarea profesiei de avocat se vor aplica mãsurile propuse în proiectul de lege, vor fi afectate principiile esentiale ale fragilei noastre democratii din România.
            Ne întrebãm, cu îngrijorare, pe când vor fi „secularizate" si alte profesii ca activitate de comert, de folclor, de dans, de muzicã, etc. etc.
            Orice organism coordonator a oricãror activitãti se justificã si este finantat de „cotribuabili" numai, dacã organismul în cauzã, contribuie la sporirea beneficiilor.
            Asemenea aspecte, vor fi tratate ulterior.