Viata unei publicatii este greu de descris. Redactorul, ziaristii, fetele de la calculatoare, cei ce pun textele în paginã…
            Si, din când în când, un strigãt: îmi lipseste o coloanã! Adicã, trebuie umplut un gol, de pe o paginã.
            Forfotã; trebuie gãsit un subiect, repede. Subiectele de actualitate nu lipsesc.
            O vedem pe madam Stãnoiu, ba mai fãcând o lege, ba o gafã... Vedem, din când în când, un Guvern, în aparentã nou. În asteptarea unui alt Guvern… nou si el.
            Vedem un Presedinte de Senat „bãgând“ sopârle, în legile care-i trec prin mânã.  Vedem multe. Dar, actualitatea nu se limiteazã la Guvern.
            Cã de... în tara asta mai trãiesc si oameni, nu numai guvernanti.
            Si, privind atent, aflãm cã, din lipsã de bani, unii se aruncã pe fereastrã, altii... icnesc din adâncul mãruntaielor, greu si prost hrãnite si viseazã la viata, grea, ternã pe care au trãit-o înainte. Înainte de guvernantii sus citati, care, dupã 13 ani, ne spun, icnind si ei, cã am ajuns la 75% din capacitatea de a trãi, de dinainte.
            Drept care, nu putem sã nu notãm cã, dacã a fost o revolutie, ea a servit cu predilectie, numai guvernantilor. Sau, si celor ce «tin aproape».
            Grea viata de «post revolutionar». Nu mai esti sigur cã ai unde sã dormi mâine, nu esti sigur cã vei putea plãti întretinerea de la bloc, nu esti sigur cã, dacã o plãtesti mai ai si bani sã mãnânci.
            Totusi, de un lucru esti aproape sigur: dacã mergi la vot, tot pe ei îi vei vota! Cã de, pe ei îi vezi pe «sticlã», pe ecranul televizorului, pe care îl plãtesti, sub formã de taxe. Dar, barem, tu îl ai pe televizor.
            O filã, trece repede... Precum constatãrile amare. Se citeste, si se... uitã. Mizeria “maselor ex-muncitoare”, ea, rãmâne.