Aici este camera judecãtorului de serviciu. Aratã exact ca o celulã: cu un geam mic si pãtrat, la înãltime – e drept cã nu are gratii – cu peretii goi, fãrã nici un însemn al puterii pe care eu o reprezint aici, o masã si un scaun.
            Caloriferul este spart – toatã iarna, eu sau colegii mei am stat cu un radiator electric în coastã. O colegã l-a pus pe masã, pentru a-si încãlzi mîinile cu care urma sã scrie rezolutia, pe cereri.
            Intrã omul cu cererea – n-am un scaun sã-l invit, o masã pe care sã-si scoatã hârtiile din papornitã ori sã-si completeze jalba.
            Vreau sã cer o relatie la arhivã sau la sef – n-am telefon, trebuie sã scot omul afarã, sã-i împing pe cei de la usã, si sã merg la unul dintre birouri. Toti se bulucesc dupã mine, sã mã întrebe câte ceva, eu nu pot decât sã-i asigur cã mã întorc repede.
            N-am alãturi o dactilografã, la care oamenii sã-si batã cererile, nici un copiator, pentru a-si multiplica actele de depus la dosar.
            Nu stiu unde sã-i trimit, sã-si ia timbru judiciar, nu le pot primi cererea fãrã el – ar urma sã-l plãtesc eu. Stiu un singur loc unde ar gãsi – la pãzitorul WC-ului din curte, care dã timbrul de l.500 cu 5.000 lei, si acolo nu-i în drum.
            Dacã vreunul trebuie sã meargã la arhivã si sã revinã la mine, urmeazã musai cearta cu cei de afarã, cã de ce nu stã la rând. Atunci, trebuie sã ies si sã-i cumintesc, altfel nu mã mai înteleg cu cel dinãuntru.
           Un aprod, un om de ordine care sã tinã rânduiala celor de afarã, sã-i lãmureascã si sã-i introducã pe rând? Asa ceva nu avem nici la sala de judecatã.
            Ce voiam sã spun, mai pe scurt? Cã primul contact al justitiabilului, cu organele jurisdictionale, este lipsit de orice expresie a solemnitãtii si prestantei acestei puteri în stat – halal putere.