Sediul materiei este reprezentat de Legea nr. 2/1998 care a intrat în vigoare pe data de 13 martie a aceluiasi an. Acest act reglementeazã atât prelevarea, cât si transplantul tesuturilor si a organelor umane, ambele activitãti urmând a fi efectuate exclusiv în scop terapeutic.
            Potrivit legii, nici recoltarea si nici transplantul nu pot face obiectul unei tranzactii; altfel spus, nu se poate pretinde sau primi, în schimbul unui asemenea act, nici un echivalent, de orice naturã ar fi acesta – patrimonialã, moralã etc. În dorinta de a pãstra caracterul strict umanitar al donãrii de tesuturi sau organe, art. 4 al legii interzice divulgarea oricãrei informatii care ar permite beneficiarului unui transplant sã identifice pe cel de la care le-a primit. Având în vedere cã aceastã interdictie apare în capitolul „Dispozitii generale”, rezultã cã nici când prelevarea s-a fãcut de la un cadavru, nu poate fi dezvaluitã identitatea acestuia. Tot în linia eliminãrii oricãror intentii oneroase ale unor donãri se înscrie si prohibitia publicitãtii în favoarea donãrii de tesuturi si organe în folosul unei persoane sau al unei institutii spitalicesti determinate, prevazutã de art. 4 alin. 2 al Legii nr. 2/1998.

I. Prelevarea de tesuturi
si organe umane

            Prin prelevare, se întelege recoltarea de tesuturi si/sau organe umane sãnãtoase, morfologic si functional, în vederea realizãrii unui transplant.
            Se pot distinge douã situatii: a) Recoltarea de la persoane în viatã; b) Prelevarea de la persoane decedate.
            a) Prelevarea de organe sau tesuturi de la persoane în viatã nu poate fi efectuatã decât dacã acestea sunt majore, au deplinã capacitate mintalã (deci nu se admite, în calitate de donator, o persoanã care are o anumitã afectiune psihicã, chiar dacã aceasta suferinta nu pune sub semnul întrebãrii capacitatea sa de exercitiu; „a fortiori”, un interzis judecãtoresc nu poate dona) si numai dacã nu are drept obiect organe unice (splina, de exemplu) sau vitale (inima, ficat etc.), precum si dacã, prin recoltare, sau ulterior, nu se pune în pericol viata donatorului (spre exemplu, pentru persoanele suferind de boli hepatice grave sau de diabet, orice manoperã chirurgicalã prezintã un risc mult mai accentuat decât pentru altele).
            Este interzisã prelevarea de la donatori minori. Cu titlu de exceptie, art. 7 permite recoltarea mãduvei osoase de la o persoanã care nu a împlinit 18 ani, dar numai în beneficiul fratelui sau sorei acesteia. Chiar dacã, fiind minor, donatorul nu are capacitate de exercitiu (când vorbim despre un copil care nu a împlinit 14 ani), sau are capacitate de exercitiu restransã, poate sã refuze cedarea mãduvei, lipsind astfel de eficienta consimtãmântul pãrintilor sãi. Deoarece legea nu precizeazã, refuzul poate fi expres sau tacit, dar neechivoc.
            Anterior solicitãrii acordului, potentialul donator trebuie sã fie supus unui control clinic si de laborator, dupã care medicul îl va informa cu privire la eventualele riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, care ar putea decurge din prelevare.
            Consimtãmântul pentru recoltare va fi dat în formã scrisã, în prezenta medicului sef de sectie si, bineînteles, trebuie sã fie neviciat. Spre deosebire de donatiile obisnuite, cea de organe are caracter revocabil, persoana cedentã putând reveni oricând asupra hotãrârii sale, fãrã a trebui sã îsi justifice retragerea acordului. În cazul prelevãrii de mãduva de la un minor, în prealabil se efectueazã o anchetã de cãtre autoritatea tutelarã si este necesar acordul fiecãrui pãrinte (sau numai a celui care exercitã drepturile pãrintesti, atunci când celãlalt este decedat, decãzut din drepturile pãrintesti sau pus sub interdictie; chiar atunci când pãrintii sunt divortati si minorul este încredintat spre crestere si educare unuia dintre ei, este nevoie si de acordul celuilalt) sau al tutorelui. Având în vedere importanta si consecintele care pot decurge din prelevare, data fiind vârsta fragedã a donatorului, consimtãmântul persoanelor care exercitã autoritatea pãrinteascã trebuie exprimat în fata presedintelui tribunalului judetean în a cãrui razã domiciliazã minorul, sau în fata unui magistrat (desi legea nu precizeazã, apreciem cã aici s-a avut în vedere situatia în care recoltarea se efectueazã în strãinãtate, iar termenul de „magistrat” trebuie interpretat în concordantã cu normele comunitare, deci se referã doar la judecãtor, nu si la procuror), asadar în forma autenticã. Asa cum am mai mentionat, refuzul minorului împiedicã orice prelevare.
            b) Prelevarea de tesuturi si organe umane de la persoane decedate este conditionatã de confirmarea mortii cerebrale a donatorului (pe baza unor criterii prevãzute de Legea nr. 2/1998, dar pe care nu considerãm necesar sã le prezentãm), de cãtre o echipã de doi medici, din care obligatoriu unul va fi specialist în A.T.I., dar fãrã ca din acest colectiv sã poatã face parte medici implicati în activitatea de transplant. Recoltarea poate viza, în aceastã situatie, orice organ si poate fi efectuatã chiar dacã la data decesului donatorul era minor.