Chestiunea majorã, care rezultã din aceasta situatie, este transferul, implementarea si fructificarea acelor idei ale comunitãtii europene în psihologia, constiinta si activitatea generatiilor actuale, mature, dar îndeosebi tinere, ale societãtii românesti.
Pe fondul implicatiilor socio-culturale, ce se contureazã si se instaleazã tot mai mult, si anume aceea în care contingente tot mai numeroase de tineri, cu o culturã precarã, dar puternic acaparati de audiovizualul cosmopolit, predominant anglo-american, habar nu au de necesitatea formãrii, dezvoltãrii unei constiinte sociale colective, pe ideea comunitãtii europene (sau în cazul celor mai vârstnici, de necesitatea reformãrii obisnuintei mentale), ne revine nouã, tuturor, tineri sau mai putin tineri, sarcina de a încerca o „plasare”, în imagini si cuvinte, a cadrului juridic, cultural, politic, institutional, al unei viitoare Europe Unite.
Constiinta de sine a unei natiuni, exprimatã în constiinta comunitãtii si personalitãtii sale inconfundabile, ca rezultat a evolutiilor istorice proprii fiecãreia, nu trebuie sã fie alteratã. Dar necunoasterea, sau o cunoastere trunchiatã ori deformatã a reglementãrilor, mecanismelor si dispozitiilor care existã deja, la nivel comunitar european, si la care noi ne-am exprimat optiunea de a adera, sau chiar am aderat, naste un izolationism periculos, ignorantã cu efect de bumerang, si o constiintã de sine nationalã ruptã de scena pe care evoluãm.
            De aceea, îmi propun sã încerc o prezentare cât mai exactã si pertinentã a jurisprudentei CEDO, în ideea cã, astfel, voi putea contribui astfel ancât greutãtile, dificultãtile si diferentele nãscute din procesul de aderare la UE, vor putea fi mai usor depãsite si cadrul juridic european va fi perceput mai bine si mai rapid, în constiinta societãtii românesti.
            Astfel, în primii sãi doi ani de functionare, Noua Curte a fãcut un efort hotãrât de identificare a principiilor fundamentale, cu adevãrat valabile, din esenta jurisprudentei si a realizat, de asemenea, o trecere selectivã în revistã a precedentelor mostenite de la vechea Curte si vechea Comisie Europeanã a Drepturilor Omului.
            CEDO a reafirmat cele doua principii traditionale – care reprezintã baza sistemului de protectie de la Strasbourg – si le-a reformulat în noul spirit, oglindit pe larg, în contextul pan-european în care noua Curte opereazã.
            Un prim principiu este acela al subsidiaritãtii si exprimã ideea cã protectia internationalã este subsidiarã protectiei nationale a drepturilor omului si libertãtilor fundamentale.
            Un al doilea principiu, exprimã ideea cã statele, în protejarea acestor drepturi si libertãti, reprezintã, din ce în ce mai mult, subiectul obligatiilor pozitive al cãror caracter se poate modifica cu dreptul interesat.
            I. Principiul subsidiaritãtii – formulat de Curte cu peste 25 de ani în urmã – (în cazul Handyside – sentinta din 07.12.1976) a reprezentat, din ce în ce mai mult – baza sistemului de protectie juridicã colectivã, stabilitã de statele pãrti la Conventie.
            Deseori invocat între timp, acest principiu stã la baza împãrtirii responsabilitãtii  pentru protectia drepturilor omului între nivelele nationale si internationale.
            Asa cum Curtea a reafirmat, statul este, înainte de toate, responsabil pentru garantarea respectãrii drepturilor si libertãtilor enuntate în Conventie: „este fundamental, pentru procedura stabilitã prin Conventie, ca însãsi sistemele nationale sã sustinã îndreptarea violãrilor clauzelor sale, Curtea exercitându-si rolul supraveghetor expus în principiul subsidiaritãtii” (Z. si alti versus     Regatul Unit al Marii Britanii – sentinta din 10.05.2001).
            Dupã cum s-a arãtat adeseori în jurisprudenta CEDO, principiul subsidiaritãtii este strâns legat de cerinta (art. 35 parag. 1 din Conventie) ca remediile, cãile interne, sã fi fost mai întâi epuizate si, de asemenea, de cerinta (art. 13) ca remediul efectiv sã fi fost disponibil, sã fi existat în dreptul intern, înaintea Curtilor nationale.
            Un caz în care Curtea a aplicat regula epuizãrii remediilor interne într-un mod efectiv si deosebit este cazul Cipru versus Turcia.
            II. Un alt aspect de conducere si supraveghere juridicã la nivel european, reliefat în mod deosebit de Curte, este teoria „îndatoririlor pozitive”, care devine tot mai importantã în precizarea scopului obligatiilor statelor. Însãsi Curtea a hotãrât deseori cum cã statele trebuie uneori sã ia o atitudine precisã/pozitivã pentru a se supune obligatiilor cuprinse în Conventie.