"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
17
Iunie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

istorii vechi si noi

            Treptele nemultumirii

Invidia, ura, neputinta

prof. dr. etician Vasile MORAR



(urmare din numãrul trecut)

            Oricum, noi trãim cotidian, în cadre sociale în care urile, invidiile si neputintele  nu sunt sublimate în  acte culturale,  în care resentimentul nu se converteste în valorile morale ale iubirii, al truismului, milei si compasiunii. Întrebarea este: ce scurtcircuiteazã trecerea la un suport psihologic la un orizont axiologic, ce face ca phihologia resentimentarã sã se autoîntretinã? Desigur cã multe fapte explicã, întru totul, acest fenomen. Aici nu este vorba de faptul “înselãrii universale” a oamenilor în istorie, în sensul hegelian al termenului, ci de ceva extrem de concret si de presant: invidia a devenit o adevãratã institutie socialã, atâta timp cât regulile câstigului, succesului si meritului sunt stabilite  ad-hoc; ura a devenit un exercitiu zilnic necesar în lupta pentru supravietuire; neputinta a devenit si ea o stare descumpãnitoare pentru foarte multi.
            Iar, dacã ne gândim cã nici apelul firesc la gãsirea multumirii an familie nu este social întretinut, realizãm cã noi trãim rupti antre tendinte contrare: pe de-o parte, trãim într-o culturã a sufletului închis, retras în sine, nesatisfãcut si mereu în disconfort si, pe de altã parte, trãim într-o culturã a sufletului ce îndrãzneste timid sã se deschidã spre o lume ipoteticã a binelui, oricum o lume suportabilã. Acest suflet vede însã, încetosat, doar frânturi de valori si rudimente de norme si reguli. În acelasi timp, desigur cã nu pot fi schimbate nici datele esentiale ale culturii post-moraliste, si nici structura substantialã a culturii umane, dar nimeni nu ne poate opri sã întrezãrim si o culturã antropologicã a nemultumirii. Or, în ultimã instantã, tot ce putem spera este ca aceastã preeminentã a nemultumirilor sã primeascã si un sens mai înalt. Goethe spunea cã numai insuficientul e creator. Cine decide însã care nemultumire si care insuficientã meritã sã primeascã semnul creatiei de bunuri utilitare, morale, vitale, estetice sau sacre? Cine decide, de pildã, care nemultumire are o câtime de sacralitate în ea? În fapt, hotãrãste fiecare om într-o lume tot mai dezvrãjitã, tot mai fãrã de un cer al valorilor absolute, într-o lume a nemultumirii si nefericirii universale. Cine mai are timp sã se bucure cã existã pur si simplu si sã nu fie nemultumit cã este fiintã muritoare? Probabil cã putini, si aproape sigur cã asa a fost mereu. E si aceasta, totusi, o multumire.
(din volumul „Moralitãti elementare“)


 Sumar Articolul precedent Articolul urmator