În perioada modernã, atât în literatura de specialitate, cât si în practica judecãtoreascã, s-a ridicat problema formulãrii unor criterii pentru stabilirea culpei medicale. În Europa, de pildã, s-a acceptat sistemul de comparare a modului de a actiona al persoanei chemate sã rãspundã în fata organelor judiciare pentru fapta culpabilã cu modul în care ar fi procedat, în aceeasi situatie, un medic prudent si diligent. Ulterior, s-a ajuns la incriminarea faptei persoanei ce nu a epuizat toate mijloacele disponibile de investigare medicalã, care sã ducã la o corectã diagnosticare. În Anglia si S.U.A., simpla diagnosticare incorectã, sau aplicarea unei terapii neadecvate, sunt suficiente pentru a declansa prezumtia de culpã în sarcina medicului. Ca atare, într-o eventualã actiune în justitie (fundamentatã pe rãspunderea civilã), reclamantului nu-i va reveni decât sarcina probei incorectei diagnosticãri, proba contrarã fiind în sarcina medicului.
            În ceea ce priveste tara noastrã, analizând legislatia în vigoare si opiniile exprimate în doctrina juridicã, observãm cã legiuitorul român nu a reglementat distinct rãspunderea medicului pentru faptele ilicite, sãvârsite în exercitarea profesiei. Aceastã rãspundere se va angaja în conditiile dreptului comun. Potrivit art. 39 din Legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiei de medic, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din România (republicatã în M.Of. nr. 650/12.12.2000, modificatã si completatã prin Legea nr. 495/2002 publicatã în M.Of. nr. 524/18.07.2002): “Rãspunderea disciplinarã a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude rãspunderea penalã, contraventionalã, civilã sau materialã, conform prevederilor legale.” În materie civilã, de pildã, se vor aplica regulile consacrate de Codul civil, astfel dupã cum se aratã si în literatura de specialitate: “Cu exceptia acestei trimiteri la dreptul comun al rãspunderii (fãcute, în legãturã cu angajarea rãspunderii medicale, de art. 39 din Legea nr. 74/1995, mai sus citat, n.ns.), în legislatia medicalã nu se prevede nimic special. Singura concluzie la care se poate ajunge, este aceea cã rãspunderii medicale i se aplicã regulile cuprinse în Codul civil.” (I.F. Popa, Rãspunderea civilã medicalã, în Revista “Dreptul” nr. 1/2003, pag. 45).

            (Bibliografie: N. Popa, Teoria generalã a dreptului, Ed. Actami, Bucuresti, 1998, pag. 123-124; A. B. Trif, V. Astãrãstoae, Responsabilitatea juridicã medicalã în România. Premise pentru un viitor drept medical, Ed. Polirom, Iasi, 2000. pag. 13-19; I. M. Anghel, Fr. Deak, M.F. Popa, Rãspunderea civilã, Ed. Stiintificã, Bucuresti, 1970, pag. 397-398; I.F. Popa, Rãspunderea civilã medicalã, în Revista “Dreptul” nr. 1/2003, pag. 45; C. Hamangiu, Codul general al României, vol. I, Bucuresti, Ed. Librãriei Leon Alcalay)