"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
18
Iunie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

Solutii pentru România

Piramida Puterii!

Lucian RING CORNESCU

 

            Orice stat democratic are, la vârf, ceea ce se cheamã o piramidã a puterii.
            Presedintele, primul ministru, presedintele Senatului, al Camerei Deputatilor, dupã care presedintele Curtii Supreme de Justitie.
            Mai dupã, ministrii, secretarii de stat, înaltii functionari. Printre care, si procurorul general.
            Tot în statele democratice, ca de exemplu în Statele Unite ale Americii, este mai usor sã «rãstorni» un presedinte de stat, decât un presedinte al Curtii Supreme. Si, exemple au fost.
            Cum de îsi permite, si mai ales, cum de are inconstienta ministrul de resort al Justitiei sã lase un procuror general sã lanseze diatribe la adresa Presedintelui Curtii Supreme de Justitie? Mã refer la Paul Florea. Nu înteleg. Cum de este lãsat ministrul de resort sã «accepte» asa o gafã, iar nu înteleg. Crede, oare, aceastã guvernare, cã se aflã în Africa (si nu oriunde, chiar pe acel continent)? Este, oare, incapabilã actuala guvernare sã îsi dea seama în care mod este perceputã – de afarã - o astfel de enormã gafã imputabilã Guvernului, direct, dacã nu ia mãsuri imediate, contra unui astfel de procuror general?
            Nu fac parte din administratia acestei tãri, dar dacã as fi acceptat, vreodatã, sã fac, as fi conceptualizat un fapt simplu: nici o guvernare nu poate rezista, dacã este privitã cu lipsã de respect. Care respect, se câstigã. Si, cert, nu cu gafele enorme pe care, fie le face, fie lasã sã fie fãcute, ministrul justitiei.
            Cãreia i-am sugerat, cu duhul blândetii, ce vine din  faptul cã am, nu numai mai multã experientã, dar si mai multa mobilitate decât domnia sa. Sã citeascã, sã învete. Cu ce se mãnâncã Politica…
            Vine un moment, începând din care, orice cetãtean responsabil, nu mai acceptã ca propriul sãu Guvern sã se facã, sãptãmânã dupã sãptãmânã, de râs!
            Unde a ajuns, în ochii celor ce o plãtesc, imaginea justitiei, în sondaje?
            Si, cum îsi poate închipui vreun membru de vazã al PSD-ului cã, în fata acestor neperformante (ne performante) cã va mai avea voturile oamenilor?
            Oare primul ministru are, precum se spunea de N. Ceausescu, urechile si ochii acoperiti de un strat gros de vatã? Nu întelege cã, orice gafã de acest gen îl face, în primul rând pe el însusi, de râs?
            Cum poate fi considerat si aici si acolo, afarã, un prim ministru care, cu zâmbet acceptã sirul nesfârsit de gafe al unuia dintre ministri, de el ales si/sau acceptat?
            Domnului Joita Tãnase nu îi pot reprosa nimic. Se stie cã reactioneazã, prompt, la ordin. Evident, a fost ales din acest motiv. Componentei de vârf SIPA, noului Consiliu Superior al Magistraturii, ales pe aceleasi criterii, la fel. Unora dintre judecãtori, fie corupti, fie incapabili, la fel.
            Ministrului Justitiei, îi pot reprosa însã sirul nesfârsit de gafe ale propriului minister. Si, îi pot cere, in calitatea mea de cetãtean responsabil, primului ministru ales, chiar dacã indirect, de mine, sã gãseascã, pentru acest post, pe altcineva. Cu iz si simt politic...

 Sumar   Articolul precedent Articolul urmator