"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
18
Iulie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă


putere si justitie
      Eveniment:

Care revolutie a lui Florea?

avocat Vasile TOPÂRCEANU

 

             Sunt ani buni în care am spus, si în presã si pe la televiziuni, cã în România mãsura arestãrii preventive trebuie sã fie luatã numai de cãtre judecãtor, si numai atunci când sunt întrunite, cumulativ, conditiile prevãzute de art. 148 din Codul de procedurã penalã, privind arestarea preventivã.
            Si eu, si alti colegi ai mei am invocat în fata judecãtorilor cã arestarea este nelegalã si am cerut revocarea mãsurii arestãrii preventive.
            Am invocat Conventia Europeanã privind drepturile si libertãtile fundamentale, am invocat protocoalele aditionale la Conventie, la care România este parte semnatarã.
            Am invocat faptul cã, potrivit Constitutiei României, în care între legislatia internã din România, privind drepturile si libertãtile fundamentale, si pactele si tratatele la care România este parte semnatarã, prioritate au aceste pacte si tratate.
            Am arãtat cã, în aceste situatii, se aplicã direct dispozitiile din pacte si tratate. (În timp ce se ducea spre casã în libertate, Andreea Ciucã spunea exact ce spun în fraza precedentã si am spus de ani de zile).
            Dar, în nici un caz, nici un judecãtor nu a tinut cont nici de Constitutie, nici de Conventia Europeanã, nici de protocoalele aditionale.
            Zeci de mii de cetãteni ai României au fost arestati de procurori, si condamnati de judecãtori fãrã ezitare.
            Oameni lihniti de foame au fost condamnati la 3 ani de închisoare, pentru furtul câtorva rate sau a unui obiect banal.
            A trebuit sã aparã cazul „Pantea“, apoi arestarea Andreei Ciucã, presedinta Tribunalului Mures, pentru ca judecãtorii sã îsi aminteascã de Constitutia României si de Conventia Europeanã.
            Dacã acestea sunt temeiurile punerii în libertate a judecãtoarei Andreea Ciucã, de ce nu au fost pusi în libertate, începând cu anul 1991, când s-a adoptat Constitutia, toti cei care au fost arestati - contrar aceleiasi Conventii - de cãtre procuror, dacã el nu era competent?
            Sustinerea faptului cã precedentul Pantea nu are nici o influentã, este greu de acceptat.
            Aplicarea Conventiei, ca un act de revoltã, de cãtre judecãtori, numai pentru faptul cã în cauzã a fost arestat un judecãtor, nu este o revolutie.
            O revolutie în justitie nu se face cu jumãtãti de mãsurã si cu standarde duble, pentru judecãtori arestati si muritorii de rând arestati.
            Aplicarea Constitutiei si Conventiei erau obligatorii pentru judecãtori.
            Si atunci, unde este actul revolutionar? Aplicarea corectã a legii este un act de eroism, sau un act obligatoriu pentru magistrat? Dacã am merge pe teoria revolutiei, înseamnã cã domnul Florea face un act revolutionar din simplul fapt cã merge la serviciu.
            În cazul Adreea Ciucã judecãtorii Curtii Supreme de Justitie au fãcut un act firesc  precum respiratia.
            Ei au aplicat legea pentru cã aceasta era meseria lor si pentru aceasta erau plãtiti.
            Mã întreb, oare cum vor proceda cu toti cei arestati de procurori si pe care îi vor judeca în continuare: vor aplica legea la fel ca în cazul judecãtoarei Andreea Ciucã si îi vor pune în libertate, deocamdatã, si apoi, îi vor judeca asa cum ar fi legal si echitabil? Sau, dimpotrivã, acestia vor rãmâne arestati pentru cã pretinsa revolutie se aplicã numai pentru viitor, ceea ce ar contraveni principiului de drept penal, potrivit cãruia legea penalã mai favorabilã retroactiveazã.
            Nu am asistat la o revolutie, dar... o rãscoalã tot a fost.
            Si simpatizez cu rãsculatii pentru un simplu motiv cã în al doisprezecelea ceas au avut curaj sã nu facã nimici deosebit, decât sã aplice legea.

 Sumar Articolul precedent Articolul urmator