Promotie dupã promotie, absolventii facultãtilor de drept urmeazã un drum bãtut de multi altii înaintea lor, generatii întregi de juristi, avocati, magistrati, etc. Drumul justitiei. Si cum orice drum are suisuri si coborâsuri, o mare parte dintre cei abia iesiti de pe bãncile facultãtii, cei care nu beneficiazã de avantajul de a fi copiii, nepotii sau alte rude ale celor enumerati mai sus, se opresc când apar primele obstacole. Multi dintre ei, obisnuiti sã fie „cineva“, pânã la acea vârstã, si pânã a se vedea aruncati în vâltoarea unei vieti omonime, parcurg primele trepte ale unei scãri care nu întotdeauna urcã, ajungând ca, în momentul când se vãd prinsi într-un joc al orgoliilor, sã cedeze. Iar orgoliile sunt multe si nemãsurate. Stãpânul avocatului, de exemplu, de cele mai multe ori, este clientul, supãrãrile si temerile acestuia trebuind de multe ori linistite cu ... vorbe. Din nefericire însã, capacitatea de „a vorbi“ a unui avocat este de multe ori limitatã, pentru cã, în facultatea de drept a vremurilor noastre, materii precum retorica si psihologia lipsesc. Nu este nici vina avocatului, nici vina clientului, cã sistemul nostru de învãtãmânt universitar are mari lacune. În acelasi timp, nu este nici vina societãtii cã, de obicei, avocatii, juristii, magistratii se folosesc de un limbaj strict juridic care, în loc sã linisteascã si sã clarifice lacunele unui om simplu, care se vede adus în fata Justitiei, nu face altceva decât sã amplifice si mai mult întreaga sa stare generalã de teamã, confuzie, îndoialã.
            Si atunci, avocatul se enerveazã pentru cã cele spuse de omul din fata sa par de cele mai multe ori lucruri absurde, lipsite de simtul realitãtii juridice, clientul se enerveazã, având senzatia cã este neînteles, si, astfel, treptele Justitiei ajung sã fie din ce în ce mai greu de parcurs. Pozitia de pe care cele douã pãrti discutã, „apãrat“ si „apãrãtor“, devine, de multe ori, una conflictualã.
            Nimeni nu a reusit sã înteleagã mai bine trauma psihicã decât psihologul, nimeni nu a reusit sã exprime mai bine prin cuvinte, gesturi si mimicã, complexitatea unei situatii decât oratorul. Nici avocatii, nici juristii, nu sunt însã nici psihologi, nici oratori.
            Poate cã, în atare conditii, ar fi indicat ca, sub formã de curs obligatoriu, facultãtile de drept sã introducã, în tabla de materii din anul întâi, retorica si psihologia.
            Pânã când fiecare dintre cele douã pãrti ale raportului client - avocat nu va reusi sã înteleagã, chiar si într-o micã mãsurã, trãirile celeilalte, pânã când clientul nu va întelege cã speta prezentatã de el nu este una singularã, pânã când avocatul nu va întelege cã rolul sãu nu este doar acela de a prezenta o situatie, o stare de fapt, ci si de a reprezenta acea persoanã, depunând toate diligentele necesare în aceastã directie, probabil cã aceastã stare conflictulã va subzista.