Imaginati-va ca viata dvs. este, de fapt, un fel de “Big brother” continuu, ca dincolo de peretii incaperilor in care traiti, exista câteva perechi de ochi si câteva zeci de urechi, care va urmaresc când dormiti, când mâncati, când faceti baie, când va sarutati copilul sau ii spuneti nevestei ca nu mai aveti bani sau chef de munca.
            Acuma, n-as vrea sa fiu nici in pielea celor care privesc si asculta: ei, asemenea gardienilor din puscarii, imprumuta din obiceiurile si starea celor pe care ii privesc si asculta.
            Mai apoi, raporteaza.
            Ei, de aici lucrurile devin si mai interesante: caci, daca te asculta, ca pe tot românu’, institutia desemnata sa o faca din motive de siguranta nationala, e bine, e normal, de asta chiar exista institutia.
            Daca, insa, te asculta te miri cine, sau ce organizatie, mai mult sau mai putin particulara, lucrurile se schimba.
            Se spune ca nu poate fi ascultat nimeni fara acordul sau, sau al procurorului. Cu atât mai mult, se spune ca nu pot fi ascultate discutiile dintre un avocat si clientul sau, care sunt – ca oriunde in lumea asta - confidentiale. Mi-a fost dat sa vorbesc, cândva, cu un client, in birourile mele, despre un dosar cu miza economica mare. Am facut, impreuna, o strategie pentru procesul care avea sa aiba loc peste câteva zile. Strategia noastra era insa, la termen, pe buzele adversarului – persoana importanta, nu spui cine, de altfel. De atunci, nu mai sfatuiesc niciodata clientii sau colegii sa vorbesca in… astfel de “public”.
            Dar cât te poti ascunde si, mai ales, pentru care motiv sa accepti sa te ascunzi, in propria ta viata?
            Eu cred ca toate acestea reprezinta reala reminescenta a urechilor lungi, bune de urecheat, din alte epoci.
            Dar nu e admisibil, intr-o societate sanatoasa. Nu e admisibil sa nu sti cine te asculta, si pentru care motive, si pentru care “patron”. Nu e admisibil, pâna la urma, sa nu traiesti, in intimitate, propria-ti existenta.
            A fi liber, inseamna si a dispune de viata ta. Fara sa ai, deasupra capului, in mod constant, o camera uriasa de luat vederi, care sa iti aseze, in arhive, existenta.
            Dumneavoastra (de ce) nu credeti la fel, domnilor?