“Se spune ca dreptul comparat seamana, într-o oarecare masura, cu studiul istoriei. Astfel cum istoria permite o anumitã distantare de societatea prezenta, atât de utila pentru a o întelege, în întreaga ei dialectica, tot astfel dreptul comparat permite, la rândul sau, un efect de distantare, folositor, în primul rând, pentru întelegerea complexa a propriului sistem de drept.” (V. D. Zlatescu, Geografie juridica contemporana)

            Începutul veacului al XX-lea aducea, cu sine, substantiale modificãri, în plan normativ. În anii 1931 si 1934, au fost adoptate douã legi asupra cãsãtoriei. Ideea centralã care se degajã, din reglementãrile amintite, este aceea a emancipãrii femeii, a eliberãrii acesteia de sub povara rânduielilor feudale care fãceau, din aceasta, obiectul unei aprige exploatãri, din partea capului familiei. Legea din 1931 afirma libertatea cãsãtoriei, libertatea divortului (care putea fi obtinut la simpla cerere a oricãruia dintre soti) si identitatea de statut dintre copiii nãscuti din cãsãtorie si cei din afara acesteia; de asemenea, în mod expres, s-a interzis poligamia. Dupã proclamarea Republicii Populare Chineze a fost adoptatã, la 1 mai 1950, Legea asupra familiei care prevedea, în cel dintâi articol, urmãtoarele: “Este abrogat sistemul matrimonial feudal, arbitrar si imperativ, bazat pe superioritatea bãrbatului asupra femeii si indiferent la interesele copiilor. Va fi pus în aplicare sistemul matrimonial (…) bazat pe libertatea bãrbatului si a femeii de a se alege ca soti, pe monogamie, pe egalitate de drepturi între sexe si pe protectia intereselor legitime ale copiilor”. Legea reglementeazã câteva aspecte ale egalitãtii în drepturi a sotilor: astfel, se prevede cã, fiecare sot, are libertatea de a-si alege profesia, de a munci si de a participa la activitatea socialã; ei au drepturi egale, în privinta posesiei si dispozitiei asupra bunurilor comune, si au vocatie reciprocã la mostenire. Noua reglementare consacra si institutia divortului prin consimtãmânt; în acest caz, desfacerea cãsãtoriei are loc numai dupã efectuarea unor încercãri de conciliere fãcute de organul local de putere (denumit “ciu”, care, în urma unei anchete sociale, constatã cã divortul este singura cale de urmat si elibereazã certificatele de divort) si apoi de organele judiciare (tribunalul de “hsien”-district sau de “che”- municipiu). Legea cunoaste si o institutie neîntâlnitã în alte reglementãri, aceea a reabilitãrii raporturilor de familie (la cererea ambelor pãrti, adresatã organului local de putere – “ciu”).  Existã, de asemenea, norme care interzic introducerea actiunii de divort de cãtre sot, dacã sotia este însãrcinatã. Interdictia opereazã si pe o perioadã de un an de la nasterea copilului. Sotia însã, poate cere desfacerea cãsãtoriei, întrucât aceste restrictii nu îi sunt aplicabile.
            ___________________
                (Bibliografie: V.D. Zlãtescu, Geografie juridicã contemporanã. Introducere în teoria marilor sisteme de drept, Ed. ªtiintificã si enciclopedicã, Bucuresti, 1981, pag. 193-198, 296-299).