Anuntata cu surle si trâmbite, ca fiind o reglementare legislativa benefica pentru sportul românesc, Legea Sportului, abrogata in 2001, s-a dovedit extrem de deficitara, ea afectând negativ organizarea acestei ramuri nationale.

               Motivele care au stat la baza caracterului distructiv al acestei legislatii an domeniul sportului nu sunt, asa cum s-a tot spus, caderea economica a României postdecembriste cât proasta inspiratie a legiuitorilor de a rupe sportul de sustinatorii sai financiari traditionali prin obligativitatea (pentru unitatile sportive de performanta!) de a activa sub forma de persoane juridice cu statut de club.
            Aceasta forma de (re)organizare a dus, din start, la o ruptura antre institutiile cu suport financiar care sponsorizau, an mod traditional, sportul românesc (si care, an marea lor majoritate sunt cele mai solide si la ora actuala!) si unitatile sportive pe care acestea le-au construit de-a lungul timpului, unitati care, asa cum este si firesc, an cele mai multe cazuri, erau parte componenta a persoanei juridice care le finanta.
            Dorita simplificare a legislatiei a dus la un haos legislativ, deoarece structurile sportive au trebuit sa antemeieze noi forme juridice (Cluburi si Asociati) si sa realizeze rearanjarea sportivilor lor an aceste noi structuri. Procesul de transformare a anceput sa antâmpine probleme chiar din partea agentilor economici pe care aceste cluburile trebuiau sa le reprezinte. Normal! Ce patron ar da bani pentru o structura independenta de activitatile sale, structura la conducerea careia s-ar afla alta persoana (grup de interese), rolul omului de afaceri reducându-se la acela de finantator al acestei grupari?
            In multe cazuri, situatia conflictelor dintre noua structura si finantatorul traditional a degenerat pâna la ruptura (vezi cazurile F.C. Steaua, F.C. Rapid si F.C. National. An altele, finantatorul nu s-a mai aratat interesat de activitatea sportiva!
            Au fost si cazuri (vezi F.R. Sah) an care oameni de afaceri cu interese an sport au anfiintat puzderii de cluburi sportive fara activitate an ramura respectiva, dar recunoscute de fostul MTS si cu drept de vot an adunarile generale ale federatiei nationale respective; rezultatul: (re)alegerea respectivului patron an functia de presedinte al federatiei nationale an pofida cursului firesc al evenimentelor! Traduse an plan sportiv efectele sunt concrete: Sportul românesc a pierdut multi, foarte multi bani. Rolul dorit benefic al legislatiei initiate de partide a fost opus, deoarece expertii pe domeniul economico-organizatoric nu au fost consultati la elaborarea legii.
            Afacerile pot fi afaceri si an sport, dar atunci se schimba caracterul pur recreativ al sportului de amatori, si cel pur sportiv pentru sportivii de performanta. In acest context transformam sportul an afacere pentru indivizi sau grup, situatie care nu are nimic an comun cu dezvoltarea sportului.
            In Occident, legislatia an domeniu functioneaza si (SI!)  pe baza de cluburi, deoarece acolo forma de organizare economica este diferita, exista consortii multinationale puternice care cauta, cu orice pret, sa se afirme pentru a-si putea vinde produsele. Aceasta necesitate le permite gigantilor sa cheltuiasca sume importante an scopuri publicitare (si sub forma de sponsorizare!), sustinând pe termen scurt (6 luni 1 an de zile; mediu - pâna la 5 ani, si pe termen lung, o investitie an domeniu sportului din tarile respective).
            Adica aproximativ acelasi lucru pe care-l faceau vechile structuri din sistemul românesc (pe alte criterii legislative), pâna la abrogarea noii legislatii.
            In locul unei ambunatatiri a legislatiei an domeniu, Executivul a ales schimbarea brutala a sistemului care asigura (cu investitii modeste!) succesul unor sporturi nationale!