"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 20 Octombrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

	putere si justitie     Modificãri ale Codului penal  Ancheta în stare de libertate - sau revenirea la starea de salbaticie
	Prof. univ. grl(r). Gheorghe SUSANU avocat

              Acelasi dictionar defineste notiunea de libertate ca fiind „posibilitatea (persoanei) de a actiona dupã propria sa vointã sau dorintã“, pag. 498.
            Modificarea Codului de procedurã penalã si consemnarea, în art. 16 alin. c), a posibilitatii ca inculpatul sã fie pus în libertate din detentia preventivã, dacã pânã la primul termen de judecatã nu s-au mai produs probe noi, a provocat, în mod justificat, polemici, controverse si opinii cât mai personale, nu putine interesate, dar cu consecinte mai mult decât dãunãtoare.
            Dacã ancheta are drept scop determinarea circumstantelor în care s-a produs un fapt dãunãtor si stabilirea rãspunderii fãptuitorilor, aceastã rãspundere poate fi definitã numai dacã „cei interesati“ nu pot influenta, în nici un mod, modificarea împrejurãrilor în cauzã.
            Or, arestul preventiv se justificã tocmai pentru a se putea determina rãspunderea fãptuitorilor - delicventi.
            Un personaj de specialitate în probleme justitiabile a decretat cã, „din momentul în care nu s-au produs probe noi, dupã arestare, anchetatorii nu si-au fãcut datoria si detinutii trebuie pusi în libertate“?
            Adicã, pentru faptul cã ancheta nu a fost finalizatã din „n“ motive - sub pretextul apãrãrii drepturilor omului, delicventii arestati ar trebui pusi în libertate, adicã gratificati.
            Este mai mult decât îngrijorãtor faptul cã numeroase persoane investite vremelnic cu prerogative decizionale, obligatorii pentru locuitorii unui stat, nu au în vedere conexiunea absolutã, între libertate si obligatii, între democratie si respectarea ordinei si disciplinei sociale.
            Dar ce reprezintã fapte sãvârsite prin actiune sau inactiune care provoacã consecinte incriminate de legile penale si antreneazã rãspunderea fãptuitorilor?
            Nu ne referim la definitiile consemnate în manuale si tratate de specialitate, ci la faptul cã orice categorie de reglementãri si sub orice formã, dintre cele ce sunt obligatorii pentru persoanele cãrora se adreseazã, le determinã un anumit comportament, cu infinitatea de consecinte cunoscute.
            S-a afirmat, în mod stiintific, cã omenirea a evoluat de la stadiul primitiv, la civilizatia contemporanã, în timp de multe milioane de ani, cu sacrificii „plãtite“ de fiecare generatie.
            În tãrile cu regimuri democratice recunoscute sunt stabilite, în legislatiile lor, principiile potrivit cãrora toate fiintele umane se pot „compara în orice mod“ si pot realiza orice fel de activitãti, ori sã se abtinã, cu conditia de a nu ancãlca reglementãrile legale.
            Adicã, pe întelesul tututor, nici  o persoanã fizicã nu are dreptul sã se comporte într-un fel, prin care sã provoace prejudicii de orice naturã, absolut nimãnui.
            Se poate concluziona, fãrã rezervã, cã orice faptã sãvârsitã, în orice mod, de catre o persoanã fizicã, responsabilã, care provoacã prejudicii de orice naturã, reprezintã comportament delictual si antreneazã rãspundere - delicventul care comite fapte incriminate de orice lege în vigoare, reprezintã comportament de primitiv, de  homenid, sau chiar prehomenid, similar cu orice alte vietuitoare sãlbaticã si împotriva caruia omenirea a luptat si luptã, pânã la suprimarea acestora, ca sã înlãture primejdia
            Este nu numai imoralã orice formã de clementã fatã de delicventi, ci mai ales „stimulatorie“, nu numai pentru cei care au sãvârsit fapte penale, ci si pentru altii, si duce la recrudescenta infractionalã, de toate nuantele, categoriile si la toate nivelele în România.
            Ce noi probe trebuie prezentate si ce prezumtii de nevinovãtie opereazã dacã criminalul a violat si le-a ucis pe cele douã victime minore? Este important, pentru magistratii care judecã procesul, sã stie care dintre victime a fost ucisã prima, si în ce mod, cu ce obiect, etc.?
            Sau pentru cei care au spart conductele si au furat combustibil, gãsit la locuinta acestora si care recunosc, mai trebuie „probe“ sã se dovedeascã dacã s-a transportat combustibilul ziua sau noaptea?
            Ce cautã, în sistemul judiciar asemenea indivizi, care sunt investiti cu demnitatea de magistrati care nu prevad legãtura indisolubilã dintre dementã si încurajarea infractorilor ce se comporta asemeni celor mai feroce animale, cu proprii semeni?
            Civilizatia contemporanã nu înseamnã numai progres tehnico-stiintific si viata de „huzur“ pentru o minoritate în care multi sunt delicventi, ci, mai ales, ordine si disciplinã socialã, impusã cu promptitudine si severitate, pentru apãrarea drepturilor si libertãtilor legitime, pentru toate persoanele, fãrã discriminãri ori privilegii.
            Fãrã stoparea recrudescentei infractionale si sanctiunea delicventilor, de orice naturã si la orice nivel, prin restabilirea ordinei si disciplinei sociale, România nu  va fi acceptatã ca partener egal în Uniunea Europeanã.
            Fãrã ordine si disciplinã socialã, în toate comunitãtile umane, de la orice nivel, soarta omenirii este amenintatã de revenire la starea de sãlbãticie.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator