"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 21 Octombrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

            So, what does the Stockholm Syndrome have to do with the State? First, the relationship between a State and its citizens is vitually identical to that of  a hijacker and his hostages. A State denies its citizens basic rights and freedoms, and uses force to keep them under its thumb, just as a captor does with his victim. If you are good and live by the State’s laws, then you can enjoy whatever freedom it allows you to have without interference (note that what this amounts to is State saying it will not take anymore of your freedom that it already has – for now anyway). This is analogous to a captor setting down the rules by which the hostages must live by while under his purview, and if they are good then „no one gets hurt”. Good behavior is rewarded, and as the hostages continue to have their needs provided by their captors, much as a State provides certain services to its citizens, they are seen less as the criminals they are and more like benevolent caretakers.
            The roots of Statism clearly run deep into the psyche of most people, and its manifestations can be seen in societies the world over. Only by understanding the causes there be any hope of overcoming the oppressive edicts of State rule. Perhaps in time, people will cease to view the as akin to their parents, and more like how they would normally view kidnappers.
***
            Democratia, cea imaginatã de Democrit se adresa, de atunci, numai cetãtenilor, locuitorilor cetãtii. Ceilalti, sclavii, încã de atunci, nu aveau „drept de cetate“. Nu votau! În sistemul democratic „modern“, diferenta vine doar de la faptul cã, în aparentã, sclavii actuali, adica noi, avem si drepturi civice. Printre care si cel de a vota.
            Sclavia, bine ascunsã în spatele democratiei, este în floare. Cetãteanul, fie turmentat, fie doar zãpãcit de sutele de ore de televiziune consacrate lunar „Puterii“ ajunge, cu disperare, fie la concluzia cã nu are de ce mai vota, cã de... tot ãia îl vor conduce, fie, abrutizati de minciuna politicã la nesfârsit repetatã, cã trebuie sã voteze cu Puterea Actuala.
            Altã formã de sclavie, cea care, prin repetare la nesfârsit al aceluiasi mesaj, duce omul la „sindromul Stocholm“ (acea relatie care se creeazã între cãlãu si victima sa, care devine ascultãtoare, dependentã).
            Vin din nou alegeri.
            Câtiva pensionari, cei pe care îi auzim vorbindu-si dimineata, atunci când fac coadã pe ici, pe colo, poate pentru cã au mai multã experientã, spun, sus si tare „îl vom vota pe Vadim. Le va arãta el lor“. Uitând cu desãvârsire cã... iar vor vota aiurea. Uitând cã astfel ar fereca portile României. Cã ne-ar închide drumul spre Europa. Dar, totusi, ei trebuie întelesi. Au votat prost, de 13 ani încoace. Fie din obicei, fie din oarba sperantã.
            Au votat întâi, continuitatea. Dupã care, fãrã sã stie, un om care se reclama, de „altceva“. Dar care, vizibil, este tot de-al „lor“. Nu mai stiu cu cine sã voteze. Au sentimentul cã nu mai existã altceva. Dar, nemaivoindu-i „tot pe ei“, pe cei care se îmbogãtesc repede si cu o afisatã nesimtire... sau, din pãcate... complãcându-se.
            În acest context orice încercare de a ajunge la „un altceva“, este admirabila.
            Ca de exemplu, aceastã asociere între PNL si PD. Indiferent dacã motivele reale ar trebui cãutate în cu totul altã parte, indiferent dacã vorbim, de fapt, despre un mod subtil de a încerca marginalizarea, încã din primul tur al lui C. V. Tudor la viitoarele alegeri prezidentiale. Si, indiferent de faptul cã mai marii PSD-isti cred încã, cã domnul Stolojan, o datã intrat în turul doi al acestor alegeri, se va retrage, elegant, în favoarea candidatului partidului de guvernãmânt.
            Important este cã, în acel caz, s-ar rupe cordonul ombilical al sindromului suscitat. Si, tot important este cã alianta „recentreazã“ electoratul. Care, în sfârsit, dupã multi ani, are o alternativã. Care, stim deja, nu va fi unicã!
O recentrare a electoratului în jurul a trei sau patru prezidentiabili, dintre care, ineluctabil, cel putin unul care sã nu fi fost vreodatã guvernant, la guvernare.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator