"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 22 Octombrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

            În zilele de  8 - 9 septembrie a.c., mânat de nenorocirea abãtutã asupra unuia dintre clientii mei, am ajuns la Curtea Europeanã, pentru a mã interesa, la fata locului, cu privire la cauzele nesolutionãrii plângerii depuse de mine, în anul 2000.
            Primul aspect care m-a izbit în retinã a fost constructia futuristã - un amestec de sticlã, otel si ceva beton - care dã institutiei imaginea unei nave cosmice si nicidecum imaginea unei instante de judecatã.
            Spatii mari si inutile, o lipsã de functionalitate flagrantã, caracterizeazã aceastã constructie care contrasteazã, în primul rând, cu peisajul si arhitectura Strasbourgului - un oras cu profunde influente germane, cu arhitecturã sobrã precum societatea locuitorilor sãi.
            Curtea Europeanã, în afarã de imensa salã de sedinte si de sala de deliberare, înseamnã holuri, litfuri si birouri.
            Ai impresia cã te afli oriunde într-un sediu fandosit de firmã sau undeva, într-o secventã de film cu nave spatiale.
            Nimic nu degajã atmosfera de sacralitate a unei instante de judecatã.
            Al doilea aspect negativ este acela cã procedura cu cei care se adreseazã Curtii este extrem de greoaie.
            Corespondenta se face greu si Curtea - desi este vinovatã de lentoarea procedurilor - a luat o decizie internã care încalcã spiritul Conventiei Europene, în baza cãreia a fost înfiintatã.
            Printr-o asemenea decizie, Curtea a stabilit ca, în cazul în care o persoanã nu a rãspuns la o scrisoare a sa, în termen de un an de zile, plângerea, actele depuse de cetãteanul care i s-a plâns si corespondenta, se distrug!
            Aceastã decizie încalcã grav scopul si spiritul Conventiei, care nu spune cã examinarea unui caz trebuie sã se facã în maxim un an de zile si un dosar trebuie distrus.
            Al treilea fapt negativ este acela cã procedura cu petitionarul - în cauzã cetãteanul român - se realizeazã prin decizia românã, ceea ce înseamnã judecãtorul român, grefierul român si alti functionari.
            De acesti functionari ai Statului român depinde soarta unei plângeri adresatã Curtii.
            Acesti functionari sunt cei care hotãrãsc dacã o plângere se încadreazã în vreunul dintre motivele de admisibilitate.
            Tot acesti functionari sunt cei care hotãrãsc dacã o plângere se înregistreazã cu caracter definitiv si va fi sesizatã Curtea cu examinarea ei.
            În cazul Vatuiu Ioan - spre exemplu - grefierul român s-a pronuntat de la început cã plângerea fãcutã de mine pentru clientul meu nu se încadreazã în art. 6 din Conventie.
            Aceiasi functionari au concluzionat cã - în opinia lor - care era hotãrâtoare pentru Curte, plângerea nu are sanse de reusitã.
            Înseamnã cã aceasta este chiar pãrerea judecãtorului român, care are cel mai greu cuvânt de spus în cauzã si este o antrepronuntare.
            Al patrulea aspect negativ este faptul cã, în completul care judeca plângerea unui cetãtean al Europei, face parte, în mod obligatoriu, si judecãtorul national, adicã judecãtorul numit la Curte de tara cu care cel ce se simte vãtãmat, se judecã!
            Faptul cã un judecãtor national a depus un jurãmânt de credintã nu înseamnã cã, prin însusi jurãmântul sãu, este independent.
            Întâmplarea face ca judecãtorul numit de România la Curtea Europeanã sã-mi fi fost profesor în facultate si îl stimez si îl apreciez. În plus, îl cred independent.
            În fata Curtii, cuvântul judecãtorului national are o greutate enormã, pentru cã se prezumã cã el cunoaste cel mai bine legea românã si doctrina.
            Însã - oricât de independent si de corect ar fi acest judecãtor - cel care considerã cã drepturile sale fundamentale au fost vãtãmate, nu poate avea, din start, încredere în judecãtorul român.
            Omul stie cã judecãtorul român este trimis de Statul român si îi este greu sã creadã cã acest functionar va fi necrutãtor si impartial fatã de statul care le-a numit la Curte si îl va condamna pe acest stat fãrã ezitare.
            Bãnuiala este legitimã si sub acest aspect Curtea trebuie sã gãseascã urgent solutii de reformare a organizãrii si functionãrii sale.
            Pentru a se înlãtura bãnuiala legitimã a cetãteanului care se adreseazã Curtii, ar trebui ca, din completul de judecatã, sã nu facã parte cu vot deliberativ judecãtorul national.
            Ar trebui sã fie pregãtiti judecãtori neutri - de alte nationalitãti decât ale petitionarilor - care sã cunoascã legislatia altor tãri, lucru deloc imposibil.
            Pentru justitie si dreptate, nimic nu este imposibil, iar principalul lucru este sã existe vointa de a face chiar imposibilului, pentru a feri actul de justitie al Curtii de o posibilã influentã a Statului român.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator