"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 22 Octombrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

            Sînt cetãtean român, am 22 de ani, lucrez cu contract de muncã permanent la British Council, studiez, în cadrul unui program extern, filosofia la Universitatea din Londra, îmi declar integral veniturile, plãtesc impozitul aferent Statului român si vorbesc corect limba românã (dar prefer grafia cu î din i). Fac aceste precizãri pentru a stabili, de la bun început cã, asemenea unui numãr dintre conationalii mei, înainte de a mã considera cetatean român, mã consider o persoanã educatã, civilizatã si respectabilã.
            Îmi permit sã vã adresez aceastã scrisoare întrucît am fost vexat de doi subordonati ai Excelentei Voastre, aflati în exercitiul atributiilor lor oficiale. Dacã, însã, nu veti considera esentialã atingerea adusã persoanei mele, binevoiti, Excelentã, a înregistra, din cele care urmeazã, faptul cã am fost lezat în drepturile ce decurg din calitatea mea de cetãtean român.
            Vineri, 1 august 2003, am aterizat la Budapesta, cu intentia de a participa la Festivalul „Sziget 2003“ si de a petrece, apoi, cîteva zile la Berlin.
            Din nefericire, în noaptea de 4/5 august mi-au fost furate o mare parte din bani, cardurile bancare, precum si toate actele pe care le aveam la mine.
            Urma sã plec la Berlin pe 6 august, drept care aveam douã zile la dispozitie pentru a obtine un act de identitate din partea autoritãtilor ungare si un nou pasaport din partea celor române. Am înteles ulterior cã plecarea la Berlin era imposibilã si cã aveam nevoie în schimb de un titlu de cãlãtorie pentru a mã întoarce în tarã.

            Actul de indentitate l-am obtinut din partea Departamentului pentru Relatii cu Strãinii al Guvernului Ungar care avea un birou cu program non-stop pe insula pe care a avut loc festivalul. Procedura a durat o orã, implicînd verificarea unei baze de date internationale, iar oficialii ungari au manifestat amabilitate si diligentã. Nu mi s-a pretins plata nici unei taxe, nici mãcar acoperirea costului de productie al documentului în sine (tipãrit pe hîrtie cu elemente de securizare).
            În aceeasi zi, o colegã de la British Council l-a contactat pe d-l Mircea Oprita, Directorul Centrului Cultural Român de la Budapesta si, deci, omologul sefului meu de la Bucuresti, pentru a obtine relatii privind procedurile consulare. Domnia Sa ne-a recomandat sã ne adresãm, în aceeasi zi, Consulului, între orele 15 si 18. Ajuns la orele 17 la ambasadã am aflat, cu surprindere, cã programul de lucru cu publicul are loc numai diminetile si cã a doua zi, miercuri, Consulatul nu lucra cu publicul.
            În spatele acestei situatii, cel putin ciudate, s-a instituit, în schimb, o stare de fapt á la Roumaine: consulatul lucreazã si în afara programului, la discretia functionarilor consulari. Urmeazã sã aflati cum se poate dobîndi si cum se poate pierde acest privilegiu.
            Prin amabilitatea portarului si a d-lui Sebastian Manciu, lucrãtor la ghiseu, mentionarea numelui d-lui Oprita a fãcut sã fiu poftit înãuntru. Nu stiu dacã ati vizitat acest birou, dar prefer sã cred cã nu ati fãcut-o. Semn cã omul sfinteste locul, închipuiti-vã, Excelentã, un interior sordid de sectie de politie bucuresteanã transplantat cu lemnãrie, avizier si jeg într-o superbã clãdire budapestanã. La aceste ghisee se prezintã deopotrivã cetãteni români si strãini. Probabil cã primii cu nostalgie, iar cei din urmã cu stupoare.
            „El s-a purtat omeneste cu mine, iar eu nu vreau sã fiu om cu el“. Îi explic d-lui Manciu situatia în care mã aflam si mã trezesc tutuit de la prima frazã, apoi dãscãlit cu privire la obiceiul chinezilor de a-si purta documentele de cãlãtorie în lenjeria intima. Îi explic d-lui Manciu ca nu sînt un mare admirator al obiceiurilor orientale si îl rog sã încerce sã rezolve problema. Aflu cã este exclus sã plec la Berlin, dar cã nu este necesar sã facã o verificare pentru întoarcerea în tarã, întrucît mai posedam asigurarea medicalã nominalã avînd înscrisã seria pasaportului. Cer sã fiu primit de cãtre Consul si îl rog, pe d-l Manciu, sã nu mã mai tutuiascã. Într-o perfectã înlãntuire logicã, sînt poftit afarã si amenintat cu evacuarea fortatã din incinta ambasadei pînã la sosirea consulului (d-l Manciu se justificã: d-lui s-a purtat omeneste cu mine, iar eu nu vreau sã fiu om cu el).
 

Dupa informatiile noastre (exacte sau nu) punctul de vedere al Casei Albe privind o posibilã ascensiune a  actualului nostru prim-ministru la Presedintia României se vrea clar negativ. În aceste conditii, ministrul de externe Mircea Geoana ar apare ca logicul candidat al PSD-ului la functia suprema în stat. De unde (si) interesul nostru de a vedea cum stie sa reactioneze si cât de prompt este acolo si când trebuie. Redactia asteapta si ea, cu interes, aceasta reactie. Lucian Cornescu

            Ies de bunãvoie si aflu cã sala de asteptare a consulatului este trotuarul. Mã alãtur altor doi conationali aflati, asemenea mie, în asteptarea consulului. Pe trotuar, picioarele rezistã un timp, apoi cedeazã. Pentru cã nu existã bãnci sau scaune, solicitantii stau pe vine. Cînd cedeazã si genunchii, te poti sprijini de zidul galben  proaspãt vãruit, cu riscurile inerente pentru îmbrãcãminte. Sosirea masinii consulare este astfel întîmpinatã, zilnic, de un sir de oameni ghemuiti, înconjurati de mucuri de tigarã si ambalaje alimentare. Cînd veti vizita Ambasada Românã la Budapesta vã sfãtuiesc, Excelentã, sã intrati pe la poarta consularã. Privelistea taie respiratia oricãrui om civilizat. Nu însã si functionarilor ambasadei.
            Dupã o ora si jumãtate sînt primit de cãtre Consul, tot ca o favoare - în afara programului. Favoarea costã, asa cã dumnealui apare fãrã cravatã, cu cãmasa descheiatã si gulerul sacoului tocit. Ceva îmi spune însã cã aceasta este îmbrãcãmintea d-lui de zi cu zi asa cã nu astept scuze. Mi se explicã, din nou, cã nu pot pleca la Berlin, dar aflu cu suprindere cã nu mai pot reveni nici la Bucuresti. Orele fiind întîrziate, baza de date a politiei nu mai este accesibilã, iar a doua zi Consulatul nu lucreazã cu publicul.
            Trebuie sã astept pînã a treia zi. Arãt asigurarea medicalã si repet informatia d-lui Manciu, dupã care verificarea nu mai este necesarã.  Sînt lãmurit cã d-l Consul este seful, iar informatiile date de d-l Manciu sînt dubioase. Ca ultimã favoare, mi se permite sã vin a doua zi cînd, dacã atributiile de serviciu îi vor permite, Consulul îsi va face timp pentru a-mi elibera titlul de cãlãtorie. Îl rog pe Consul sã-i transmitã Ambasadorului cã pãrãsesc Consulatul Român cu rusinea de a fi concetãtean cu asemenea functionari. Aducîndu-si probabil aminte de vremuri mai bune, Consulul mã amenintã cu interdictia de a intra în spatiul Schengen.
            Cu ce este mai bun, Excelentã, acest individ, reprezentant diplomatic al României democratice de astãzi, decît sute si mii de Clãtici, de Bondrea, de Gîdea, reprezentanti de stat ai regimului totalitar de ieri? Manierele nu s-au schimbat, agramatismul e neclintit, amenintãrile au rãmas aceleasi.
            A doua zi, repet asteptarea pe trotuar, de data aceasta în plin soare. Îl rog pe portar sã-l contacteze pe Consul si sã-l roage sã-si facã timp pentru titlul meu de cãlãtorie. Dupã un sfert de orã, poarta se deschide si pe trotuar apare Consulul în persoanã. Cu accente tipãtoare de zarzavagiu, domnia sa mã ceartã: îmi explicã diferenta dintre lumea spectacolului si un consulat diplomatic (aluzie, pe semne, la unghiile mele vopsite în negru si la pierceing-urile din sprînceanã si ureche), îmi repetã cã mã aflu în afara programului, ridicã tonul si mã tutuieste în plinã stradã.
            Excelentã, nu vã doresc sã trãiti vreodatã o asemenea jignire si rusine: jignire cã trebuie sã ascult lãtrãturile unui functionar cu maniere de chelner, rusine cã vorbim amîndoi aceeasi limbã. Îl rog pe Consul sã nu mã mai tutuiascã si sã continue spectacolul departe de ochii budapestanilor care ar fi putut trece pe stradã. Cu greu, mi se concede aceastã favoare. Cu greatã mi se cere sã completez formularele si sã plãtesc, în forinti, echivalentul a 75 euro (pentru o banalã hîrtie galbenã cu stampila ambasadei). Întreb ce s-ar fi întîmplat dacã mi s-ar fi furat toti banii. Cu cinism, mi se indicã posibilitatea transferului de bani prin Western Union. Întreb unde as fi dormit peste noapte (la Festival locuisem în camping). Mi se rãspunde plictisit cã nu intrã în atributiile Consulatului.
Între timp, îsi face aparitia, la ghiseu, functionarul cunoscut cu o zi înainte, d-l Manciu. Avîndu-l în spate pe Consul, vocifereazã în difuzoare: mi s-au retinut numele si prenumele, voi fi sesizat Ministerului Afacerilor Externe, voi afla cine este el si cine sînt eu. Vrea sã-mi explice legea, mã informeazã cã nu sînt demn de a fi cetãtean român, cã arãt jalnic, îmi repetã cã va avea el grijã de mine. Îi întorc spatele si îi explic cã nu am de ce sã continui conversatia cu el, deoarece am demarat procedura cu d-l Consul si doresc sã o închei tot cu domnia sa. D-l Manciu îmi spune cã nu voi primi nici un titlu de cãlãtorie pentru cã nu detin nici un act de identitate cu fotografie. Îi arãt actul eliberat de autoritãtile maghiare.
            Am atins punctul sensibil: d-l Manciu devine isteric. Mã amenintã cã va face o adresã la Minister pentru ca am avut îndrãzneala sã pretind cã un act eliberat de guvernul maghiar are vreo valabilitate în Consulatul Român. În urma unui circ care a durat cam o orã, primesc titlul de cãlãtorie de la o colegã a d-lui Manciu. Îi cer numele colegului ei.
            Doamna tace. D-l Manciu urlã pentru ultima datã în difuzoarele ghiseului: Sebastian Manciu!
            Din punctul meu de vedere, Excelentã, a fost singurul moment cînd a îndeplinit cu constiinciozitate una dintre atributiile sale oficiale: aceea de a-si declina identitatea.
            Excelentã, am fost jignit de doi functionari consulari ale cãror salarii sînt plãtite din impozitul vãrsat de mine Statului român. Am fost, în schimb, ajutat cu amabilitate de functionari unguri ale cãror salarii sînt plãtite din cu totul alte impozite. Am fost supus unei proceduri consulare greoaie, umilitoare si costisitoare din partea statului al cãrui cetãtean sînt. Am fost, în schimb, beneficiarul unei proceduri eficiente si cu titlu gratuit din partea unui stat cãruia îi eram un simplu vizitator.
            Am fost lezat în drepturile mele de cetãtean român, acelea de a mi se vorbi pe un ton civilizat, într-o limbã românã corectã si de a nu fi tutuit, de cãtre douã personaje care fac un deserviciu imaginii României în strãinãtate prin simpla lor prezentã vestimentarã. Mi s-au respectat, în schimb, drepturile mele de cetãtean strãin de cãtre functionari ai ministerului unui stat a cãrui limbã oficialã nu o cunosc.
            Acum cîteva sãptãmîni, ati afirmat, Excelentã, cã „miza pentru clasa politicã româneascã si pentru elitele românesti de astãzi este dacã vom putea aduce decenta si prosperitate acestei generatii de români si nu o eternã promisiune pentru viitoarele generatii“. Veti întelege, prin urmare, cã miza acestei scrisori este mai mare decît reclamarea unor nereguli birocratice. Este vorba despre sesizarea indecentei care te inundã cînd pãsesti pragul misiunii române la Budapesta.

            Excelentã, nu am tîlhãrit, nu am omorît si nu am escrocat pe nimeni. Si totusi, la Budapesta, mi-a fost rusine ca unui infractor. Rusine cã jumãtate din veniturile mele sînt folosite pentru cautionarea unor proceduri birocratice care nu reusesc decît sã tracaseze si sã umileascã pe beneficiarii lor. Rusine de lipsa de rusine a unui stat care trimite functionari, asemenea d-lor Ciobanu si Manciu, în misiuni diplomatice. Rusine cã a trebuit sã fac anticamerã pe trotuarul Consulatului pentru a le cere ceva, pentru a vorbi cu ei, pentru a le asculta agramatismele si amenintãrile. Rusine cã, în afara ordurii pe care o reprezintã, sînt, asemenea mie, cetãteni ai României. Binevoiti a dispune, Excelentã, orice mãsurã care vi se va pãrea potrivitã în urma investigãrii celor prezentate mai înainte. Vã voi rãmîne recunoscator dacã veti avea amabilitatea de a mã informa asupra celor ce le veti decide.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator