"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
22
Octombrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

putere si justitie

            Justitie comunista, justitie capitalista

Nedumeririle doamnei Scolari
avocat Vasile TOPARCEANU

 

              Recent, mai marii Europei s-au întâlnit la Roma sa revizuiasca proiectul de Constitutie al Europei si, printre cei invitati, s-au aflat si premierul Adrian Nastase si ministrul de Externe, Mircea Geoana, nu pentru ca ar avea un cuvânt greu de spus, astfel încât englezii, francezii, nemtii si italieni sa se încline si sa recunoasca limitele Constitutiei în discutie, sa ia act de  observatiile si ideile românesti si sa se puna, deîndata, pe modificat texte.


           Sã nu ne facem iluzii.
            Asta se va întâmpla atunci când americanii îsi vor cere scuze poporului vietnamez, când vor cere scuze poporului iugoslav sau poporului irakian pentru vietile nevinovate curmate si pentru distrugerea tãrilor respective, în ideea nobilã de a goni, de la putere, niste indivizi pe care, sigur, i-ar fi putut ucide prin actiuni de comando, prin doborârea avioanelor lor aflate în zbor, prin introducerea unei rachete pe hornul casei sau pe gura de aerisire a buncãrului.
            Ce legãturã are acest început de poveste cu nedumeririle doamnei Scolari? vã veti întreba.
            Eu zic, sec, da, are legatura, si ideea mi-a venit la timp.
            Doamna Scolari este o distinsã romanticã ce a îndrãznit, pe vremea lui Ceausescu, sã se îndrãgosteascã de un italian cu care s-a cãsãtorit si care, în ciuda regimului, a plecat definitiv din tarã, în timp ce anumiti eroi nationali, ce îsi zic dizidenti, au stat în scumpul lor regim pe care nu l-au clãtinat, prin pretinsa lor dizidentã.
            Doamna Scolari a lãsat în urmã totul.
            A lãsat mormântul unui tatã bãgat la puscãrie pentru cã ar fi avut în prãvãlie, în plus, peste inventarul scriptic, trei perechi de sireturi si un fermoar si care a fost condamnat la ani grei de puscãrie, pentru speculã.
            Adicã, omul ar fi tinut în prãvãlie trei perechi de sireturi în scop de speculã.
            Nu, omul a fost condamnat politic, pentru cã a avut spirit de gospodar, pentru cã si-a construit o casã si pentru cã economiile le-a tezaurizat în 111 monezi de aur, pe care, cicã, omul le-ar fi predat de bunãvoie. Iar fiica sa, pentru îndrãzneala de a pãrãsi tara, a fost „condamnatã“ moral de sistem si casa i-a fost trecutã în proprietatea statului.
            Decretul nr. 223/1974 - în baza cãruia i-a fost luatã casa - a fost abrogat imediat dupã decembrie 1989.
            Noul regim instaurat la Bucuresti a recunoscut, astfel, cã regimul comunist a încãlcat Codul civil, Constitutia si chiar Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, la care România era parte semnatarã.
            Iar doamna Scolari se judecã de cinci ani cu Statul român care i-a vândut casa unei persoane ce nici mãcar chirias nu era în aceasta.
            Instantele românesti, la rândul lor, dau solutii contradictorii la aceeasi problemã ridicatã în fata lor: nulitatea absolutã a trecerii în proprietate Statului si nulitatea vânzãrii casei.
            Unii câstigã, iar altii pierd, desi instantele au de solutionat aceeasi problemã.
            Iar doamna Scolari nu întelege la ce a folosit sângeroasa schimbare de regim din România, când Justitia este, în parte, comunistã, în parte, capitalistã.
            Doamna Scolari îmi spune cã acolo unde se pierd casele de cãtre fostii proprietari, ar fi coruptie pe fatã si degeaba încerc eu sã-i spun cã judecãtorii sunt independenti si cã douã cazuri, chiar dacã seamãnã între ele, nu sunt identice.
            Constitutia noastrã renovatã si care urmeazã a fi supusã referendumului statueazã cã garanteazã proprietatea.
            Dar ce se întâmplã cu proprietatile celor care le-au pierdut în Justitie si hotãrârile sunt vãdit nelegale si netemeinice?
            Cu o asemnenea povarã în spate, este greu de presupus cã vom avea un cuvânt de spus, în viitor, chiar dacã Europa va     avea si ea o Constitutie.
            Pentru cã se va gãsi mereu cineva care sã spunã: voi vorbiti, topârlanilor, care ati încãlcat toate Constitutiile pe care le-ati avut?!
 Sumar Articolul precedent Articolul urmator