"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 23 Noiembrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

Dreptul la cuvânt
Maestrii si antitezele lor
avocat Graziela BÂRLA

            Mi-a fost dat sa vad, nu o data, cum arata ingnoranta si suficienta. Prin firea lucrurilor, un avocat e totdeauna in miscare. Ba chiar are parte de un “spectacol al lumii” (in care, uneori, e inclus). Poate de aceea ar trebui chiar sa fie fericit, pentru ca nu se plictiseste niciodata. Iar instantele din România chiar nu te lasa sa cazi in monotonie.
            Ca si multi dintre dumneavoastra, cunosc judecatori pentru care am nu doar intreaga mea stima, dar si bucuria de a-i avea “parteneri” in actul de justitie: de exemplu, un judecator de la Curtea Suprema de Justitiei, sectia civila, fost presedinte al Tribunalului Bucuresti, acum nu prea multi ani: e sansa oricarui avocat si, implicit, a oricarui justitiabil sa-i cada dosarul in completul sau. De ce? Pentru ca, in primul rând, judecatorul stie atât de bine continutul spetelor pe care le are de solutionat, incât nici o deviere sau omisiune nu este posibila. E capabil sa-ti aminteasca, daca ai ghinionul sa fi uitat, ce scrie la fila cutare si in care paragraf este mai stiu eu ce precizare.
            In general, la un asemenea judecator nu ai cum sa pierzi, daca ai dreptate si dreptatea ta imbraca haina legalitatii si a respectului procedurii. Mi-a fost dat, o data, insa, sa pierd un proces in fata acestui magistrat, care era si presedintele completului de judecata. Am avut parte de o motivare atât de inteligenta, incât mi-a parut rau nu atât pentru solutia procesului, cât pentru faptul ca nu ma gândisem, mai inainte, la o astfel de interpretare juridica a textului de lege aplicabil.
            Un astfel de judecator, care te priveste in ochi când iti vorbeste, care stie carte dar nu oboseste sa ti-o arunce in ochi, si care se respecta, respectând “spectacolul” cadrului procesual, este nu un actor al actului de justitie, ci un creator al acestuia.
            La capatul celalalt al lumii (noastre juridice) se afla insa magistrati care nu au a face cu meseria cum nu am eu cu mecanica, de exemplu; mi-a fost dat sa cunosc un astfel de om, o oarecare madam’ Popovici, la Tribunalul Oradea, sectia penala (de ce spun o oarecare? Pentru ca, voind sa nu respecte drepturile justitiabilului, devenise problema ei personala sa uite ca dubiul profita intotdeauna inculpatului si ca orice condamnat are dreptul de a se apara, prin mijloacele legale).
            Prin urmare, nu m-a socat faptul ca nu era de acord, in mod explicit, cu ceea ce spuneam, in sustinerea cauzei clientului meu – o cauza grea, care a capatat conotatii politice prin aceea ca, daca clientul are dreptate si câstiga, niste magistrati urmeaza sa plateasca viata irosita a acestuia; se mai intampla, si la case mai mari.
            M-a surprins foarte neplacut faptul ca judecatoarea de la Tribunalul Oradea nu era nici macar un actor pe fata caruia sa nu se poata ghici faptul ca, orice as fi spus, solutia era dinainte pronuntata, la intelegere cu procuratura.
            Dar, in fond, un astfel de om nu este nici macar actor, este un figurant platit cu ziua, cu o simbrie pentru care e in stare sa faca orice, inclusiv sa-si arunce la gunoi coloana vertebrala.
            Desigur, veti spune ca, in viata noastra juridica sunt actori mai buni si actori mai prosti. Probabil.
            Mie mi se pare insa ca nu exista decât doua categorii: maestrii (fie ca sunt ei magistrati sau avocati) si antitezele lor.
            Ultimele dintre ele, nu putine la numar.

Sumar

Articolul urmator