"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 23 Noiembrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

	realitatea de lânga noi Judecata morala
	avocat Eduard PREDESCU

            În anii studentiei, mã „rodea“ o întrebare: e rãu sau e bine sã fi bogat? Pãrerea generalã era: nu e rãu sã fii bogat, dacã ti-ai fãcut averea cinstit. O interpretare per a contrario a acestei pãreri, m-a dus la concluzia cã bogatii cinstiti sunt oameni de treabã. Dar ce îmi spune acest lucru? Nimic, pentru cã nu exprimã nimic. Care ar fi criteriile prin care as putea sã spun cã iata, cutare sau cutare om a fãcut avere în mod cinstit?
            Primul lucru care mi-a venit în minte este munca. Dacã muncesti si te îmbogãtesti, esti un om cinstit! Dar orice om bogat va spune cã a muncit de s-a spetit.
            Ulterior, prin prisma profesiei, am spus simplu: dacã a încãlcat legea, nu este cinstit! Deci, cinstit este cel care nu a încãlcat legea. Si cum tot ce nu este interzis este permis, am crezut cã am aflat rãspunsul.
            M-am întrebat însã ce înseamnã a încãlca legea? De exemplu, un manager care îsi falimenteazã întreprinderea si ulterior o cumpãrã pe nimic, încalcã vreo lege? Am aflat cã rãspunsul este nu, poate doar legea bunului simt (prea putin, pentru el!). Un om de afaceri care se foloseste de influenta sa pentru a obtine un contract de stat sau folosinta fondurilor comunitare de cãtre apropiatii sãi, încalcã vreo lege? Nu.
            De aici, întrebarea cu o valoare de argument, datã de multi „ciocoi noi“: am încãlcat vreo lege? Omul are dreptate. Dupã lege, este cinstit.
            Atunci m-am întrebat de ce nu sunt multumit? Unde este nedreptatea? Si astfel, am revenit la acel bun simt despre care mentionam mai înainte. Mã simt înselat pentru acesti oameni care au profitat de functii si relatii pentru a se îmbogãti. Ei nu au încãlcat nici o lege, dar au încãlcat morala obisnuitã. Cât de mult atârnã acest lucru în lumina noilor realitãti, nu e greu de aflat.
            Cu aceste gânduri, mi-am încetat reflectia oarecum filosoficã. M-am aplecat asupra realitãtii complicate.
            Am citit cã, în Franta, Le Nouvel Observateur propunea, în vara acestui an, efectuarea unui dosar cu familiile care detin o putere considerabilã în lumea economicã, financiarã, politicã, dar si în lumea intelectualã si artisticã. „A celor 50 de triburi care fac Franta“. Cu alte cuvinte, a „lumii aristocratice“, unde rolul principal este jucat de proprietãtile si contul în bancã. Se aminteau aici, familia Rothschild (bãnci, domenii viticole etc.) dinastia Dassault (proprietara ziarelor Le Figaro si L’Express, politicieni, industrie aeronauticã), familiile Bouygues (constructii, televiziune, telefonie mobilã etc.), Lagardere (presã, edituri, industrie de armament), Pinault (mari magazine - Printemps, FNAC, mãrci de lux - Gucci), întreprinderile familiale care au creat mãrci de traditie si de renume: cauciucurile Michelin, automobilele Peugeot, sampania Taittinger, si multe altele. Obiectivele anchetei nu erau averile ca atare, ci ramificatiile familiale si zonele de influentã.
            M-am aplecat imediat asupra realitãtii românesti. M-am întrebat cum ar arãta un dosar, nu al familiilor, dinastiilor traditionale românesti, demult apuse, ci al rudelor si afinilor „ciocoilor noi“, al functiilor ocupate de acestia în aparatul de stat si în marile firme de pe piata româneascã.
            Invit astfel, pe oricine are timp si mijloace sã încerce efectuarea unui asemenea dosar. Ar fi foarte interesant de aflat.
Rezultatul cred cã ar fi „tumultos“. Mã întreb dacã nu cumva am deschide sipetul cu nenorociri. Pentru cã, indiferent ce spune Biblia, cei din urmã vor fi mereu ultimii, iar cei de sus..., posibil, si mai sus!

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator