"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 23 Noiembrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

            Cãlãtoria cu taxiul, de la aeroport pânã în centrul Parisului, este, si ea, un izvor de cunoastere. Soferul de culoare, cu rãdãcini, dupã cum singur spune, în îndepãrtata Ghana, e limbut si, dupã primele minute, se încheagã o conversatie care va dura circa o orã. Dupã identificare (cu exclamatia: a! România - Ceausescu, care rãmâne însã, din pãcate, încã parola noastrã de identificare), discutia se cantoneazã asupra ultimelor evenimente din Franta, locul nostru de „adoptie“ mai mult sau mai putin temporar. Auzind cã sunt ecologist prin spirit si preocupãri universitare, soferul se confeseazã imediat tematic: „acum o lunã, l-am adus de la aeroport si pe José Bové. Era un om simplu, ca dumneavoastrã. Are mare prizã printre francezi!“
            Nu pot sã-mi dau seama cât este adevãr si cât imaginatie, spre a face pe plac clientului! Oricum, cunostintele si discutia pe care o poartã sunt cu mult deasupra statutului sãu oficial de sofer de taxi. Trecem apoi la schimbarea climei si mai ales la cãldurile verii trecute din Franta si „ghanezul“ nu se sfieste sã-si arate dezaprobarea fatã de abandonarea a sute de bãtrâni prin spitale, spunându-mi cã, la strãmosii lui, în Africa, vârstnicii se bucurã de mare consideratie si sunt pãstrati cu familia pânã la obstescul sfârsit!
            Ziua însoritã trezeste imboldul plimbãrii „tematice“ prin mijlocul Parisului, pe cele douã maluri ale Senei.

            Hotelul de douã stele, „Hôtel des 3 Colleges“, se aflã pe 16, rue Cujas (dupã numele celebrului jurisconsult din secolul al XVI-lea), paralelã cu Piata Sorbonei, limitând partea stângã a zidurilor bãtrânei Universitãti si ajungând cu celebrul Bd. Sain-Michel. O veche clãdire, cu câteva etaje, modestã dar cu totul necesar, accesibilã si frecventã, mai ales de reprezentanti ai lumii universitare. Proximitatea cu Universites de Paris si bulevardul librãriilor reprezintã marele avantaj. La 200 de metri se aflã Place de la Sorbonne, în fundal vechea clãdire (catedralã) iar la capãtul laturii stângi, cu librãria L’Univers des livres (fosta PUF).
Fondatã în anul 1257, ca facultate de teologie pentru sãraci, Sorbona adãposteste, în centrul capelei sale, sarcofagul cardinalului Richelieu, cel care a reconstruit-o, dupã planurile lui Lemercier.
            Cum aflãm de pe o placa plasatã în dreapta holului de la intrare: „La 4 decembrie 1971, rãmãsitele pãmântesti si mormântul Cardinalului Richelieu au fost restituite la locul lor original, în centrul acestei biserici, de cãtre rectorul Mallet, în prezenta lui Jacques Duhamel, ministrul pentru afaceri culturale, a marchizului De Amodio, reprezentantul familiei Richelieu si a presedintilor Universitãtilor din Paris“.
            În sala centralã a bisericii, închisã accesului publicului prin portite din lemn vopsite în maro si strejuitã pe laturi de câteva rânduri de scaune din lemn de aceeasi culoare, se aflã sarcofagul, din marmurã albã, ridicat de Girardon, în 1694, în care-si doarme somnul de vechi marele om politic, cardinalul. Deasupra monumentului funerar atârnã si astãzi, de o sfoarã, prinsã de cupolã, celebra-i pãlãrie grena, cu cei doi bogati si prelungi ciucuri laterali de aceeasi culoare si despre care legenda spune cã va cãdea numai atunci când Richelieu va fi eliberat din Iad! Si sã nu uitãm cã bãtrâna capelã a fost edificatã, din initiativa lui, între 1635-1654.
            ...Armando Jean du Plessis, Cardinal de Richelieu (1585-1642) rãmâne un personaj istoric controversat ca om, dar indiscutabil o personalitate. Si aceasta fie, si numai pentru cã a fondat, la 1634, Academia Francezã.

            Situat pe, si ocupând aproape în întregime capãtul vestic al Insulei Cetãtii (L’île de la Cité), actualul Palat de Justitie din Paris, care adãposteste în perimetrul sãu si Sfânta - Capelã (Saint - Chapelle) si Conciergerie, a fost resedinta si sediul primilor regi Capetieni, din secolul al X-lea pânã în veacul al XIV-lea.
            Dacã Merovingienii au rezidat, uneori, pe insulã, datoritã Capetienilor palatul a devenit sediul puterii regale. Hugues Capet a stabilit aici Curia Regis (Consiliul regal) si diversele sale servicii administrative (afaceri judiciare, interne, logistice, militare). Cele mai importante lucrãri dateazã din secolul al XIII-lea, atunci când Sant Louis a edificat Capela Sfântã. Palatul a dobândit si o mai mare magnificientã atunci când, în apropierea sa, la capãtul opus al insulei, s-a ridicat Catedrala Notre-Dame. Apoi, în secolul al XIV-lea, Filip cel Frumos (1285-1314) a dispus reconstituirea ansamblului palatului: marea salã, locuinta regalã, fortificatiile, grãdina în vârful insulei. În sfârsit, Ioan cel Bun a construit pavilionul bucãtãriilor si turnul orologiului.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator