"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu 		NUMARUL
23
Noiembrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului
Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

solutii pentru România?

“Mic si prost”...
Lucian RING CORNESCU

 

             Povestea începe acum câtiva ani, în momentul în care, la Oradea, este omorât un sofer de taxi. Politia gaseste, laudabil de repede, trei posibili faptuitori si îi prezinta, dupa ce – spune târgul – îi convinge „cu forta si vigoare“, iar indiscretii spun chiar si cu un mic viol (printre “faptuitorii“, presuspusi fiind si o tânara) sa spuna ca da, ei sunt vinovatii. Tribunalul  din Oradea îi condamna. Exemplar de repede.

            Începând de aici povestea devine ciudatã si interesantã. Întâi pentru cã, dintre judecãtorii din completul de atunci, mai multi pãrãsesc, dupã aceea, si nu de voie bunã, justitia, propria lor meserie. Dupã care, Curtea de Apel din aceeasi localitate, de la o pedeapsã de 25 ani de închisoare datã la Tribunal, relaxeazã, îl pune în libertate.  Pentru ca dubiul rezultat din probe trebuie sa profite inculpatului.
            Ca de obicei, procurorul, acest participant la judecata despre care Curtea Europeana de Justitie spune citet cã “nu este magistrat”, face recurs. Si, inculpatul se trezeste în fata judecãtorilor de la Curtea Supremã de Justitie care, dupã ampla cugetare, uitând cu desãvârsire cã acelasi avocat, indiferent daca este numit din oficiu sau nu, de catre un client, NU poate sã apere inculpati care au interese contrarii, ceea ce era cazul, îl re-condamnã... tot la 25 de ani de puscarie.
            Incupatul se predã. Public, în cadrul unei emisiuni TV. Explicându-si gestul ca fiind consecinta directã a amenintãrilor cu moartea, amenintãri ce veneau din rândul organelor de politie din Oradea.
            Cazul fiind ciudat, se scormoneste si mai multe surprize apar. Atât de flagrante, încât  Comisia pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii a Parlamentului României preia cazul. Cei mai mari experti din România, invitati, cugetã si ei. Pe de adevãratelea! Si, ... dubiul este puternic. În primul rând, pentru cã omul nostru este dreptaci, iar crima a fost, clar, fãptuitã de un stângaci, asa cum rezulta din expertizele medico-legale. Apoi, pentru cã omul nostru a fost prins dupã câteva ore, iar organele judiciare au perchezitionat si nu au fost gãsite urme, pete din sângele victimei, desi, taximetristul fusese omorât cu bestialitate.
Dosarul merge si la Strasbourg. Care, dupã o ampla citire, îl primeste si îl va judeca în curând.
            Inculpatul face, singur, o cerere de revizuire. Este dus la Oradea si... de acum încolo apare  ceea ce eu numesc prostie. De fapt, o clarã dovadã de prostie, ca de altfel nu se poate, de la... adevãratii vinovati.
            Revizuirea este data spre rejudecare unei tinere judecãtoare, dna P., cunoscutã în localitate, spun cei din preajma, ca fiind “ascultãtoare”. Deci, nu unui judecãtor integru, care sã judece în constiintã, cu legea în mânã. Avocatul cazului este primit, privit cu furie, aproape cu urã. Si, cu scuza cretinã: „ce, vine ãla de la Bucuresti sã ne dea lectii”! Si când cere, între altele, în ziua procesului, sã vadã dosarul, nu i se permite. Nerespect evident al Legii. Infantilism!
            Avocatul pledeazã. În fata unei rea vointe manifeste, a unui zid. Bãnuiesc cã, … judecãtoarea P., cea ascultãtoare, va judeca “la ordin”, fãcând de râs, din nou, magistratura localã. Negândindu-se o clipa cã, atunci când judecata de la Strasbourg  va fi terminatã, si rezultatul în acest caz nu poate fi decât, evident, în intersul inculpatului, poate si pentru cã în lumea civilizatã, “dubiul profitã întotdeauna învinuitului” (ceea ce dna P. a uitat), i s-ar putea  cere direct contravaloarea daunelor ordonate de acea Curte, ei, nu Statului. Si, atunci, dar târziu, atunci când va trebui sã plãteascã, poate cã, în sfârsit întelegând cã si la noi multi au hotãrât cã trebuie schimbate anume lucruri (am evitat sã spun lucrãturi), va dormi mai prost.
            Legea care prevede responsabilitatea directã a magistratului nu a fost dezbãtutã. Încã… dar Codul civil, Codul penal, exista. Rãspunderea pentru fapta proprie, existã.
            Eu închei, exprimându-mi profunda scârbã fatã de acesti “mici dumnezei” cei care se pot culca, pot dormi linistiti, dupã ce sãvârsesc o nedreptate. Pe ei, dacã s-ar putea, i-as pune, cu plãcere, în aceleasi celule cu cei de ei nedreptãtiti. Dar,… cine stie...?
Meseria de magistrat este frumoasã. Pãcat cã unii, putini sper, o slutesc!
            P.S. privind titlul acestui articol: Ce este mai grav pentru “putere”? Sã-si aranjeje micile probleme locale, sau sã-si evite afrontul repetat si costisitor în imagine a propriei condamnãri la Strasbourg? Sã lase “un baronet” local sã apese pe grumazul justitiei sau… sau sã-si punã ministrul – activist de partid, de resort (cel, din pãcate absent de pe lista demisiilor recente) sã-si facã meseria?

 Sumar  Articolul precedent Articolul urmator