"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 23 Noiembrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

            Acest dicton este valabil în domeniul comertului si al serviciilor, unde patronul trãieste din banii plãtiti de client.
            În institutiile de stat, el ar trebui sã fie la fel de valabil, pentru cã si acolo „clientul“ plãteste, uneori indirect (impozite), dar adesea chiar direct (taxe de timbru).
            Si-atunci, de ce acest principiu nu este la fel de puternic si în institutiile de stat, inclusiv în cele din justitie?
            Existã o explicatie: pentru cã, dacã pe comerciantul arogant clientul îl poate ocoli (se duce la alt chiosc), pe functionarul sau judecãtorul gomos clientul nu-l poate ocoli: el trebuie sã-si plãteascã dãrile la circa unde este arondat, el trebuie sã se judece la instanta competentã, si nu la alta.
            (Culmea este cã, într-o anume logicã, patronul privat ar putea fi el cel arogant - doar e pe mosia lui, iar functionarul si judecãtorul ar putea fi cei „cuminti“, fiind pe mosia statului).
            Ce ar trebui fãcut ca si cei de la „stat“ sã învete lectia bunului comerciant? S-ar putea spune multe: educatie, selectia cadrelor, reguli expuse pe toti peretii, cursuri de relatii umane - multe s-ar putea imagina.
            Mai la concret, eu, dacã as fi ministrul justitiei, as face sondaje la câteva instante si as trimite inspectorii la mai multe, constatând unde oamenii ies din instante nelãmuriti si supãrati (nu pe solutie, ci pe comportamentul personalului) si as da afarã câtiva slujbasi, de orice rang, care au repezit oamenii, în loc sã-i trateze cu rãbdare si întelegere.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator