"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
23
Noiembrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului
Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

putere si justitie

Constitutia taranilor si mârlanilor...

 

avocat Vasile TOPÂRCEANU

            De la început vreau sa spun ca nu m-am dus la vot de dragul guvernantilor sau de dragul clasei politice din România, ci din considerente reale si serioase.
            În primul rând, era datoria mea, de cetatean, sa spun da sau nu Constitutiei, dând expresie unui drept constitutional.
            În al doilea rând, pentru convingerea ca multe dintre modificarile aduse legii fundamentale sunt pasi înainte si posibile argumente de admitere a României în familia tarilor civilizate din Europa.
            În al treilea rând, din bun simt pentru ca, daca n-as fi votat Constitutia, pentru viitor, nu as fi avut dreptul moral de a o invoca, atâta timp cât am ignorat-o sau am votat împotriva acesteia.


            M-a scârbit însã atitudinea unora dintre membrii partidelor care au votat, în Parlament, legea fundamentalã.
            În primul rând, acestia au spus în cor cã au adoptat o Constitutie europeanã, cã a fost un consens al partidelor parlamentare, cu exceptia PRM-ului.
            În al doilea rând, m-a surprins faptul cã a doua zi dupã votarea Constitutiei, în Parlament, membrii marcanti ai partidelor care au votat-o, au început sã sperie poporul român cu sãvârsirea unei colosale fraude electorale de cãtre PSD, cu ocazia referendumului.
            Adicã, spuneau acei mari oameni politici, PSD-ul pregãteste o fraudare masivã a referendumului, în sensul cã va mãslui voturile pentru a fi cât mai multe, astfel, încât Constitutia sã treacã.
            Adicã, spun bezmeticii, 45% de la PSD, cu 11% de la PNL si 10% de la PD si 6% de la UDMR, desi însumeazã 72% din preferintele electoratului celor ce au votat legea fundamentalã, nu ar însemna 50 plus 1 si PDS va falsifica votul pentru a iesi mãcar procentul de trecere!
            Si mai spun acesti indivizi, si mai spune si o parte a presei cã, de fapt, în România, din moment ce marile orase au stat cel mai prost la prezenta, au votat tãranii si mârlanii.
            Tonul de a pune problema este în sensul cã au votat prostii în necunostintã de cauzã si nu elitele, nu orãsenii cu ifose de intelectuali, nu vedetele, nu gãstile de cartier care sunt spirite europene.
            Prin atitudinea unor politicieni, prin litera presei sau prin reflectiile unor elitisti, se recunoaste indirect cã, în România, existã lipsa de democratie si bun simt, cã tãranul român este privit ca o vitã si tãrãnimea ca o turmã, iar oamenii simpli de pe la orase, care s-au dus la vot, sunt niste mârlani.
            Dacã unul dintre absenti sau dintre bezmeticii arãtati mai sus, va face o crimã sau le va intra vecinul în curte, vor striga cã li s-au încãlcat drepturile fundamentale prevãzute în Constitutie, unde li se garanteazã proprietatea si se interzice sã fie arestati pentru crimã, fãrã sã fie trimisi în judecatã, timp de 160 de zile!!
            În acelasi timp, tãranii vor rãmâne pentru ei, niste prosti, care au dus greul tãrii în spate, au murit primii în transee sau de foame, au pãstrat traditiile si obiceiurile, au înfundat puscãriile, fãrã motiv sau pentru simplul motiv cã au visat sã nu mai fie tratati ca niste vite de povarã.
            Si peste câteva zile, vor fi uitati si tãranii si mârlanii, si politicienii cu pricina, si intelectualii si sacalii vor cere sã li se respecte dreptul la libertate, sã li se garanteze proprietatea si furturile, invocând mult hulita Constitutie.
            Iar drepturile din Constitutie vor fi brutal încãlcate si tãranilor, si mârlanilor, de catre domnii care au votat împotriva, sau au ignorat aceastã Constitutie.

 Sumar  Articolul precedent Articolul urmator